Connect with us

ACTUALITATE

Președintele Iohannis a transmis PSD-ului, în scris, refuzul propunerii de remaniere a Guvernului

Publicat

iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că miercuri a transmis PSD în scris refuzul său cu privire la propunerile pentru ministerele Justiţiei, Fondurilor Europene şi Românilor de Pretutindeni.

„Înainte de sfintele sărbători de Paşti, mi-au propus pesediştii o remaniere a acestui Guvern, nu pentru a face guvernarea mai bună, nu vă faceţi iluzii, s-au certat ei între ei, găştile, acolo în interiorul PSD-ului, şi au venit cu trei propuneri. Persoanele propuse: Nicolicea, Florea şi Brăiloiu. Şi le-am spus atunci că nu sunt de acord cu această remaniere, fiindcă nu aduce nimic nou, nu aduce nimic bun şi nu este făcută pentru a guverna mai bine. Astăzi le-am dat pesediştilor refuzul meu şi în scris, ca să înţeleagă mai bine că nu sunt de acord cu această remaniere”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Pe 7 mai, premierul afirma că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să dea un răspuns în privinţa motivelor care au stat la baza respingerii propunerilor de miniştri la Justiţie, Fonduri Europene şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi nu trebuie aşteptat până când expiră interimatul mandatelor.

Pe 23 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis declara că remanierea guvernamentală propusă de PSD este „un fel de farsă”, precizând că nu o acceptă „aşa cum a fost propusă”.

„În legătură cu propusa remaniere guvernamentală, am analizat întreaga situaţie şi, după părerea mea, această remaniere este un fel de farsă, nu are absolut nimic de a face cu îmbunătăţirea actului de guvernare, chit că de aşa ceva am avea nevoie, nu are absolut nicio treabă cu agenda românilor sau cu agenda României, este cauzată de o răfuială mai degrabă din interiorul PSD. Mi se pare că această remaniere întreagă este neavenită. Pe de altă parte, avem cele trei demisii şi la un moment dat aceste trei persoane vizate vor pleca, însă cele trei propuneri care au fost făcute pentru a înlocui miniştrii care pleacă sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcţia de ministru şi în consecinţă nu accept această remaniere aşa cum mi-a fost propusă. (…) Persoanele, pur şi simplu, nu sunt pregătite, nu au ţinuta necesară pentru a ocupa aceste poziţii”, susţinea Iohannis.

Două zile mai târziu, premierul Viorica Dăncilă anunţa că i-a transmis şefului statului solicitarea de a motiva respingerea propunerilor de miniştri la Justiţie – Eugen Nicolicea, la Fonduri Europene – Oana Florea şi la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni – Liviu Tit Brăiloiu. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Primăriile din județul Botoșani care stau mereu cu mâna întinsă la Guvern. De ce este nevoie de o reformă administrativă

Publicat

index 8 1000x600.webp.webp

Publicitate

Zeci de primării de comună din județul Botoșani sunt total dependente de sumele primite de la Guvern, din fondurile de rezervă, fiind incapabile să acopere, din veniturile proprii, plata salariilor și a facturilor la utilități, scrie ADEVĂRULi.

Potrivit statisticilor, la nivel național, mai bine de două treimi din primăriile de comună din România nu reușesc să achite nici măcar salariile angajaților sau să achite facturile din fonduri proprii, riscând falimentul. An de an, sunt la mâna Guvernului, care le dă banii fără de care nu ar supraviețui.

Majoritatea comunelor aflate în asemenea situație sunt localități cu populație săracă, puțină,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Primăria Mihai Eminescu: Aducem la cunoștința locuitorilor obligația de a asigura buna gospodărire și de a păstra curățenia

Publicat

primaria eminescu 1000x600.jpg

Publicitate

  1. Primaria Comunei Mihai Eminescu va aduce la cunostinta ca, in conformitate cu prevederile Ordinul Prefectului Judetului Botosani nr. 200/19.03.2024 si  ale HCL -ului nr. 49/26.03.2024 luna APRILIE ESTE STABILITA LUNA CURATIENIEI PE INTREG TERITORIUL JUDETULUI BOTOSANI

aducem la cunostinta locuitorilor comunei ca au obligatia permanenta de a asigura buna gospodarire si de a pastra curatenia.

Potrivit Ordinului Prefectului Cetatenii au indatorirea  de a asigura intretinerea si curatenia locuintelor proprii si a anexelor gospodaresti, a curtilor si imprejmuirilor acestora, respectand masurile stabilite de catre Primaria Comunei Mihai Eminescu  pentru asigurarea igienei…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Invitatul Zilei” la Botoșani24.ro: Prof. dr. Daniel Botezatu, candidat independent CL Botoșani

Publicat

botezatu 1 1000x600.jpg

Publicitate

„Invitatul Zilei” la Interviurile Botoșani24.ro a fost astăzi Daniel Botezatu, profesor doctor în istorie, candidat independent la Consiliul Local Botoșani.
Fost liberal și unul dintre cei mai cunoscuți profesori de istorie de la Botoșani, Daniel Botezatu a decis să candideze din poziția de independent la Consiliul Local Botoșani, iar astăzi a vorbit despre ideile sale și despre șansa de a deveni consilier local din această poziție. Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botoșani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Urmăriți Botosani24.ro și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Acțiune comună a „Cutezătorilor” din Botoșani și „Cercetașilor” din Italia, filiala „Vulturii” din Veneția, la Ștefănești

Publicat

img 8294 1000x600.jpg

Publicitate

Pe 21 aprilie, Organizaţia Naţiunilor Unite aniversează anual „Ziua Mondială a Creativităţii şi Inovaţiei.” Cu acest prilej, la Muzeul „Ștefan Luchian” au avut loc o serie de activități desfășurate în parteneriat cu Cercetașii României, filiala „Cutezătorii” din Botoșani, și Cercetașii din Italia, filiala „Vulturii” din Veneția.

Pe lângă vizitarea muzeului, s-a desfășurat și un atelier de pedagogie muzeală, unde participanții au pictat și desenat, punându-și astfel în valoare creativitatea.

Publicitate

 


Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe