Connect with us

ACTUALITATE

Primarul din Blaj se așteaptă la peste 50.000 de pelerini, cu ocazia vizitei Papei Francisc. Vezi program

Publicat

blaj

Pregătirile pentru vizita Papei Francisc la Blaj intră în linie dreaptă, a declarat pentru ziarul Alba24.ro, primarul orașului, Gheorghe Rotar. Numărul persoanelor care vor avea acces pe Câmpia Libertății, locul principal de desfășuare al evenimentelor, va fi suplimentat, astfel încât acolo vor încăprea aproximativ 50.000 de pelerini, dintre care 4.200 pe scaune

Vezi Video și  Programul vizitei Apostolice a Sanctității Sale Papa Francisc în România în ziarul Alba24.ro

Aceștia vor intra în zonă cu un bilet primit de la parohia din care fac parte, care este uninominal și netransmisibil. De aceea vor avea nevoie și de cartea de identitate.

Cei care nu vor putea intra pe Câmpia Libertății, vor putea aștepta în Piața 1848, situată în centrul orașului, pe unde Sfântul Părinte va trece și unde îi va saluta pe oameni. Acolo va fi amplasat și un ecran gigant.

Gheorghe Rotar a spus că este greu de estimat numărul total al oamenilor care vor veni la Blaj, dar că potrivit estimărilor instituției,poate fi vorba de 60.000 până la 100.000. Potrivit acestuia, parcările vor fi amenajate pe marginea drumurilor dar și pe pășunile din apropierea orașelor, puse la dispoziție de cetățeni.

În aceste condiții, toată lumea va trebui să meargă pe jos până pe Câmpia Libertății, timpul maxim de deplasare fiind de 27 de minute. Rotar mai spune că doar persoanele cu handicap și cele foarte în vârstă vor fi transportate cu niște microbuze speciale.  De asemenea, într-un sat din apropiere va fi amenajată o zonă de campare.

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Se oprește apa la marginea municipiului Botoșani. Anunțul Nova Apaserv

Publicat

1711463397 nova apaserv.jpg

Din cauza unei avarii apărută pe conducta de distribuție apă din Azbo Dn 125 mm, localizată în zona străzii Parcul Tineretului,  S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani a oprit sistemul de alimentare cu apă, astăzi 26 martie 2024 începând cu ora 14:00, până mâine 27 martie 2024 ora 10:00, către utilizatorii din municipiul Botoșani strada Parcul Tineretului nr. 3, scările A, B, C, Aleea Parcul Tineretului nr. 8, scările A, B, Aleea Zimbrului.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat prin această intervenție bruscă!”, au transmis reprezentanții Nova APaserv.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ludoteca de la Botoșani, proiectul unic care dă speranțe copiilor cu probleme de vedere sau de auz

Publicat

index 7 1000x600.webp.webp

În municipiul Botoșani se află un centru educațional unicat în România. Este vorba despre o ludotecă specializată pentru copii cu deficiențe de auz și văz. Ludoteca beneficiază de jocuri și materiale didactice personalizate pentru aceste deficiențe, dar și de creații originale, scrie Adevărul.

Copiii la joacă FOTO Adevărul
Copiii la joacă FOTO Adevărul

În România, sunt numeroși copii cu deficiențe de văz și auz care nu au parte de o șansă reală de integrare în societate, mai ales din cauza lipsei spațiilor gratuite pentru terapie sau a materialelor educaționale adaptate nevoilor acestora.

În județul Botoșani, o echipă de voluntari condusă de Laura Dănilă, un apreciat specialist în logopedie și psihologie pediatrică, a reușit, în 2021 să deschisă prima…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Beat criță, așa a condus un bărbat din municipiul Botoșani. Polițiștii l-au dat jos de la volan la Stăuceni

Publicat

razie 4 1000x600.jpeg

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit luni pe drumul național, DN 29D, în comuna Stăuceni, un autoturism condus de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior,  bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe botosani24

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Locuri de muncă disponibile la Botoșani. 492 de locuri pe LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

bucatar1.jpg

AJOFM Botoșani a anunțat astăzi că nu mai puțin de 492 locuri de muncă sunt disponibile astăzi la nivelul județului Botoșani, conform datelor centralizate de de la agenții economici.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

UNITATEA
DIRECTOR TEHNIC SC TAMIŞTEF SRL

Str. Pacea nr.37A

E-mail:tamistef@yahoo.com

DIRECTOR TEHNIC SC ELLY FOOD TRADITIONAL SRL; Flamanzi

Tel:0231/552255

MANAGER SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA „MAVROMATI” BOTOSANI

Str. Marchian nr. 11

Tel:0231/518812

SEF FERMA AGRICOLA SC ELLY FOOD TRADITIONAL SRL; Flamanzi

Tel:0231/552255

INGINER CONSTRUCTII CIVILE,INDUSTRIALE SI AGRICOLE SC BRAMIS REBUILD SRL

Str. O. Onicescu nr.3,parter

Tel. 0745521363

INGINER CONSTRUCTII CIVILE,INDUSTRIALE SI…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe