Connect with us

ACTUALITATE

Premieră la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Autobuzul cu hidrogen prezentat joi

Publicat

Sursa foto: UPB / Facebook

Un autobuz alimentat cu hidrogen, vehicul care utilizează o tehnologie inovativă dezvoltată recent, va fi prezentat în premieră în România, joi, cu ocazia unui eveniment organizat la Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Autobuzul, care va fi prezentat la Bucureşti de o companie din Belgia, utilizează o tehnologie dezvoltată recent pe bază de celule de combustibil alimentate cu hidrogen, împreună cu baterii.

Potrivit unui comunicat al UPB, celula de combustibil furnizează toată energia pentru funcţionarea vehiculului, în timp ce bateriile sunt capabile să asigure puterea de vârf a motoarelor pentru a face faţă acceleraţiei rapide.

Realimentarea unui astfel de autobuz durează aproximativ 7 minute pentru umplerea obişnuită, dar în scurt timp va fi disponibilă tehnologia necesară unei umpleri în mai puţin de 5 minute.

„Deoarece celula de combustibil generează numai apă ca emisie, acestea sunt autobuze cu emisii zero. Astfel de autobuze rulează deja în câteva oraşe mari din Europa precum Londra, Amsterdam, Hamburg, Koln, Frankfurt, Rotterdam, Milano”, se arată în comunicat.

Tot în cadrul acestui eveniment, vor fi prezentate şi două maşini alimentate cu hidrogen: Toyota Mirai şi Hyundai Nexo.

Evenimentul are loc în contextul în care, în perioada 12 – 14 iunie, Universitatea Politehnică din Bucureşti va găzdui Conferinţa comună la nivel înalt Set-Plan & ENVE: „Realizarea procesului de tranziţie energetică la nivel local”, organizată de Comisia Europeană, Asociaţia Municipiilor din România, Comitetul European al Regiunilor şi Ministerul Energiei.

La Conferinţa SET Plan 2019 (Planul strategic european privind tehnologiile energetice) şi Reuniunea Comisiei ENVE (Comisia pentru energie, schimbări climatice şi mediu) din cadrul Comitetului European al Regiunilor vor participa reprezentanţi ai Comisiei Europene şi peste 600 de lideri locali şi regionali aleşi, preşedinţi de regiuni, primari din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, membri ai guvernelor, cercetători, precum şi reprezentanţi ai companiilor active în domeniul energetic. AGERPRES

 

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Primăria Mihai Eminescu: Aducem la cunoștința locuitorilor obligația de a asigura buna gospodărire și de a păstra curățenia

Publicat

primaria eminescu 1000x600.jpg

Publicitate

  1. Primaria Comunei Mihai Eminescu va aduce la cunostinta ca, in conformitate cu prevederile Ordinul Prefectului Judetului Botosani nr. 200/19.03.2024 si  ale HCL -ului nr. 49/26.03.2024 luna APRILIE ESTE STABILITA LUNA CURATIENIEI PE INTREG TERITORIUL JUDETULUI BOTOSANI

aducem la cunostinta locuitorilor comunei ca au obligatia permanenta de a asigura buna gospodarire si de a pastra curatenia.

Potrivit Ordinului Prefectului Cetatenii au indatorirea  de a asigura intretinerea si curatenia locuintelor proprii si a anexelor gospodaresti, a curtilor si imprejmuirilor acestora, respectand masurile stabilite de catre Primaria Comunei Mihai Eminescu  pentru asigurarea igienei…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Invitatul Zilei” la Botoșani24.ro: Prof. dr. Daniel Botezatu, candidat independent CL Botoșani

Publicat

botezatu 1 1000x600.jpg

Publicitate

„Invitatul Zilei” la Interviurile Botoșani24.ro a fost astăzi Daniel Botezatu, profesor doctor în istorie, candidat independent la Consiliul Local Botoșani.
Fost liberal și unul dintre cei mai cunoscuți profesori de istorie de la Botoșani, Daniel Botezatu a decis să candideze din poziția de independent la Consiliul Local Botoșani, iar astăzi a vorbit despre ideile sale și despre șansa de a deveni consilier local din această poziție. Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botoșani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Urmăriți Botosani24.ro și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Acțiune comună a „Cutezătorilor” din Botoșani și „Cercetașilor” din Italia, filiala „Vulturii” din Veneția, la Ștefănești

Publicat

img 8294 1000x600.jpg

Publicitate

Pe 21 aprilie, Organizaţia Naţiunilor Unite aniversează anual „Ziua Mondială a Creativităţii şi Inovaţiei.” Cu acest prilej, la Muzeul „Ștefan Luchian” au avut loc o serie de activități desfășurate în parteneriat cu Cercetașii României, filiala „Cutezătorii” din Botoșani, și Cercetașii din Italia, filiala „Vulturii” din Veneția.

Pe lângă vizitarea muzeului, s-a desfășurat și un atelier de pedagogie muzeală, unde participanții au pictat și desenat, punându-și astfel în valoare creativitatea.

Publicitate

 


Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende

Publicat

index 7 1000x600.webp.webp

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botoșaniului, o rețea de beciuri adânci, întinsă pe kilometri întregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei moderne. Aceste catacombe de refugiu din calea năvălitorilor vor putea fi vizitate, scrie ADEVĂRUL.

Municipiul Botoșani are o vechime considerabilă fiind atestat documentar, ca târg, încă din secolul al XV-lea. Din punct de vedere arheologic, Botoșaniul este atestat chiar mai devreme, începând cu secolele XIII-XIV.

Oraș multi-etnic, târgul  a fost un hub comercial important până la începutul secolului XX. Și astăzi orașul este împânzit de case și monumente istorice care evocă acele vremuri. Tocmai datorită vechimii sale, Botoșaniul…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe