Connect with us

ACTUALITATE

Dosarul ”Ferma Băneasa”: Remus Truică, 4 ani închisoare cu executare. Paul al României, condamnat la închisoare cu suspendare

Publicat

Curtea de Apel Braşov a decis, joi, condamnarea omului de afaceri Remus Truică la 4 ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor în dosarul ‘Ferma Băneasa’, iar Paul al României a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă.

În acelaşi dosar, jurnalistul Dan Andronic şi israelienii Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi au fost achitaţi.

Instanţa a decis, în cazul lui Paul al României, confiscarea specială a sumei de 4.000.000 de euro, iar în cel al lui Remus Truică, confiscarea echivalentului în bani a mai multor terenuri din Snagov, în valoare totală de aproximativ 75.000 euro.

Remus Truică, prinţul Paul, Dan Andronic, alături de alte persoane, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul ‘Ferma Băneasa’.

Truică este învinuit de constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită; prinţul Paul – de cumpărare de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată.

Acuzaţiile vizează infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

„Invitatul Zilei” la Botoșani24.ro: Prof. dr. Daniel Botezatu, candidat independent CL Botoșani

Publicat

botezatu 1 1000x600.jpg

Publicitate

„Invitatul Zilei” la Interviurile Botoșani24.ro a fost astăzi Daniel Botezatu, profesor doctor în istorie, candidat independent la Consiliul Local Botoșani.
Fost liberal și unul dintre cei mai cunoscuți profesori de istorie de la Botoșani, Daniel Botezatu a decis să candideze din poziția de independent la Consiliul Local Botoșani, iar astăzi a vorbit despre ideile sale și despre șansa de a deveni consilier local din această poziție. Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botoșani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Urmăriți Botosani24.ro și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Acțiune comună a „Cutezătorilor” din Botoșani și „Cercetașilor” din Italia, filiala „Vulturii” din Veneția, la Ștefănești

Publicat

img 8294 1000x600.jpg

Publicitate

Pe 21 aprilie, Organizaţia Naţiunilor Unite aniversează anual „Ziua Mondială a Creativităţii şi Inovaţiei.” Cu acest prilej, la Muzeul „Ștefan Luchian” au avut loc o serie de activități desfășurate în parteneriat cu Cercetașii României, filiala „Cutezătorii” din Botoșani, și Cercetașii din Italia, filiala „Vulturii” din Veneția.

Pe lângă vizitarea muzeului, s-a desfășurat și un atelier de pedagogie muzeală, unde participanții au pictat și desenat, punându-și astfel în valoare creativitatea.

Publicitate

 


Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende

Publicat

index 7 1000x600.webp.webp

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botoșaniului, o rețea de beciuri adânci, întinsă pe kilometri întregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei moderne. Aceste catacombe de refugiu din calea năvălitorilor vor putea fi vizitate, scrie ADEVĂRUL.

Municipiul Botoșani are o vechime considerabilă fiind atestat documentar, ca târg, încă din secolul al XV-lea. Din punct de vedere arheologic, Botoșaniul este atestat chiar mai devreme, începând cu secolele XIII-XIV.

Oraș multi-etnic, târgul  a fost un hub comercial important până la începutul secolului XX. Și astăzi orașul este împânzit de case și monumente istorice care evocă acele vremuri. Tocmai datorită vechimii sale, Botoșaniul…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Bișnițar” din Piața mare din municipiul Botoșani, aspru amendat de polițiști după ce l-au prins cu țigări

Publicat

tigari.jpg

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în Piața Centrală din municipiul Botoșani, au identificat un bărbat, de 46 de ani, din aceeași localitate, care avea asupra sa aproximativ 70 de pachete de țigarete, de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova și Duty free, pentru care nu deținea documente legale.

 

Băarbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, iar țigaretele au fost supuse confiscării.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe