Cinci elevi de la Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia au reușit performanța calificării, în acest an, etape naționale ale olimpiadelor. Aceștia vor participa, alături...
După dezastrul din Cupa României, unde CFR Cluj a pierdut rușinos cu 0-4 în fața Corvinului Hunedoara, situația a devenit tensionată la club. Nelu Varga și...
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, efectuează miercuri, 3 aprilie, o vizită de lucru în garnizoanele Alba Iulia și Sibiu. Biroul de presă al MApN spune că...
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a câștigat, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), două proiecte în valoare totală de 69,3...
Aproximativ 2000 de copii din Alba vor experimenta o zi petrecută pe cel mai mare teren de golf din România, în cadrul Săptămânii Altfel, în perioada...
Tinerii sportivi de la ACS Karate Club Gemina DBP Alba Iulia au obținut rezultate extraordinare la Cupa Alba Carolina la Karate. La o săptămână după Cupa...
Software-ul Mediq destinat eficientizării tratamentului de cancer, creat de startup-ul clujean Synaptiq, a demonstrat o eficacitate remarcabilă și este testat acum de specialiști în 12 clinici...
La Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a avut loc miercuri festivitatea de premiere a Olimpiadei sportului militar liceal – etapa I. Evenimentul s-a desfășurat...
Cu cât se vând roșiile românești în piața din Alba Iulia, la început de aprilie. Roșiile românești din piața din Alba Iulia se vând la preț...
Șapte percheziții au loc miercuri, 3 aprilie, într-un caz de trafic de persoane și proxenetism. Potrivit procurorilor, o femeie a fost obligată să se prostiteze în...
SC BEBE DAB AUTO SRL, având cod unic de înregistrare 46372800, nr. înmatriculare J01/828/2022, declar pierdut Certificatului de înregistrare emis de Oficiul Registrul Comerțului de pe...
Au început primele intervenții de deszăpezire pe DN67 C Transalpina din acest an, a anunțat DRDP Craiova. Se acționează pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului. „Pentru...
CTP Cluj-Napoca va suplimenta linia M51 în zilele de sâmbătă și duminică și linia M52 în zilele lucrătoare, începând de miercuri, de 3 aprilie 2024. „Compania...
Cum sunt distribuite pensiile în aprilie 2024. Greva poștașilor s-a încheiat miercuri. Angajații Poștei Române au obținut majorări salariale. Blocul Național Sindical a anunțat că greva...
Sute de mașini și persoane au fost verificate de polițiști și jandarmi, în Alba, în ultimele 24 de ore. Aceștia au dat amenzi de aproape 30.000...
Lucrările de reabilitare termică a școlii primare din Teiuș avansează cu pași repezi, aducând schimbări vizibile în infrastructura educațională locală. Primăria Teiuș a postat pe pagina...
Un bărbat din Mihalț s-a ales cu dosar penal după ce și-ar fi agresat și amenințat cu moartea, fosta parteneră. Ar fi vrut să o convingă...
La data de 2 aprilie a.c. Polițiștii Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere, pentru...
Asistenții personali din Alba Iulia, cei care îngrijesc persoanele cu dizabilități, au ieșit în stradă. Miercuri, 3 aprilie, o parte dintre asistenții personali și-au exprimat nemulțumirile. ...
Salariul minim european va fi introdus în România, până la sfârșitul anului. Trebuie pusă în aplicare directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Termenul limită...