Tradiţionala sărbătoare a meşterilor ceramişti din România – „Cocoşul de Hurez”, a adus anul acesta la Horezu peste 100 de meşteri populari din toată ţara, timp...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează marţi autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal aferente cererilor de plată depuse...
Mircea Sandu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, într-un dosar în care...
Rata de promovare la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat a fost de 85,03%, potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei Naţionale. Astfel, din totalul celor 147...
Partidul Naţional Liberal va susţine candidatura lui Peter Eckstein-Kovacs la funcţia de Avocat al Poporului „pentru a asigura o coerenţă în acţiunea opoziţiei”, a declarat, luni,...
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) solicită demiterea directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi a şefului Biroului de Poliţie Autostrada A2 din...
Peste 300 de sportivi din 14 ţări şi-au anunţat prezenţa la cea de-a 64-a ediţie a Campionatelor Internaţionale ale României, cea mai longevivă şi cunoscută competiţie...
A fost Cod Roşu de vreme rea, astăzi în județul Galați, care a vizat localităţile Tuluceşti, Frumuşiţa şi Scânteieşti.Avertizarea a fost valabilă timp de o oră,...
Organizațiile PNL din Sibiu, Alba, Bistrița- Năsăud, Vrancea și Arad sunt cele mai bine clasate ca procente obținute la alegerile europarlamentare din 2019. În Sibiu, PNL...
Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în aprilie cu 0,12%, ajungând la 1.707.354, comparativ cu 1.705.183 de poliţe PAD active la...
Un număr de 135.655 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, informează un comunicat de presă...
Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au atins joi, 30 mai 2019, un nou record, de 1,0150 lei, cu 15% peste valoarea de 0,8830 lei pe acţiune înregistrată...
Polițiștii de la transporturi au confiscat peste 380 de metri cubi de material lemnos, în urma verificărilor realizate la o firmă din județul Argeș. Pentru nerespectarea...
Cântăreaţa americană Miley Cyrus a lansat vineri un nou materialul discografic, intitulat ”She Is Coming”, potrivit Press Association. Noul EP (Extended Play) reuneşte şase melodii şi...
Satul Sfântu Gheorghe, una din comunităţile izolate din Delta Dunării, are un post de radio comunitar, primul din România, iar o staţie locală similară va fi...
Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti va efectua în această vară două turnee de pregătire în Suedia şi Franţa în cadrul cărora va disputa mai multe...
Un număr de 306 jucători din 20 de ţări participă la Campionatele Europene şcolare de şah de la Mamaia, care au debutat vineri şi se vor...
La sfârşitul săptămânii trecute nimic nu a putut să oprească superproducţia Disney „Aladdin” să se instaleze confortabil pe prima poziţie în boxoffice-ul nord-american, însă pentru a-şi...
Aproape 5.600 de alergători, profesionişti şi amatori, atât adulţi, cât şi copii, vor participa sâmbătă, 1 iunie, la cea de-a opta ediţie a Maratonului Internaţional Sibiu,...
Asocierea companiilor Arcada Company – ISPCF – DB Engineering & Consulting GMBH a câştigat procedura de licitaţie publică pentru proiectul „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti...