Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat luni seara că sunt în diferite etape de construcţie 2.300 de creşe şi grădiniţe, care vor fi gata în 2020....
Un nou-născut a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii din Galaţi, unde este intubat, după ce a fost scos din toaleta unei case din...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Mircea Negulescu, în prezent suspendat din funcţie, la Parchetul de pe...
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a anunţat luni că cel puţin 7.000 de persoane cu dizabilităţi vor primi vouchere de până la 5.000 de euro fiecare...
O echipă de 80 de elevi din România, implicaţi într-un program de Robotică implementat la noi în ţară de Asociaţia „Naţie Prin Educaţie”, vor ajunge la...
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a urcat luni la 3,40% pe...
Cel puţin 30.000 de copii cu vârste între 0 şi 2 ani, proveniţi din familiile vulnerabile, vor beneficia de educaţie timpurie în creşe prin intermediul unui...
Pentru serialul „Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor) s-au realizat casting-uri exhaustive de la care au fost excluşi doar trei dintre actori, relatează online ziarul spaniol El...
Kituri speciale de detectare sunt folosite pentru detectarea şi confiscarea telefoanelor mobile utilizate ilegal de deţinuţi, a declarat duminică secretarul de stat britanic pentru justiţie, David...
DeMar De Rozan, jucătorul echipei San Antonio Spurs, a primit o amendă de 25.000 de dolari din partea ligii profesioniste nord-americane de baschet, pentru că a...
Preţul energiei în România, pe piaţa spot, a scăzut luni la jumătate faţă de cel înregistrat săptămâna trecută, având o medie de 123 de lei pe...
Serviciul Plăţi instant, care asigura transferul banilor în mai puţin de 10 secunde între bănci, a fost lansat luni, Banca Transilvania şi CEC Bank fiind primele...
Sute de pelerini au sărbătorit duminică Paştele Catolic la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, lăcaş de înviere a lui Iisus Hristos conform tradiţiei creştine, relatează AFP....
Şase căsuţe cu cărţi au fost inaugurate vineri în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, al Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, acestea fiind nişte mini-biblioteci dedicate celor care...
Grădina Ghetsimani va fi recreată în faţa Ateneului Român, care va găzdui sâmbătă şi duminică cele două Concerte extraordinare de Paşte ale Corului Naţional de Cameră...
SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat, sâmbătă, în finala Cupei României la handbal feminin, după ce a învins-o pe CS Măgura Cisnădie cu scorul de 31-21 (16-12),...
Papa Francisc a celebrat pentru credincioşii romano-catolici Vigilia Pascală, sâmbătă noaptea, în Bazilica Sfântul Petru, cerând credincioşilor să nu trăiască pentru lucruri trecătoare, cum ar fi...
Biserica Romano-Catolică celebrează, în acest an, sărbătoarea Învierii Domnului, duminică, 21 aprilie. Sărbătoare este precedată de trei zile sfinte care au o importanţă deosebită: Joia Sfântă,...
Învierea lui Cristos din morţi trebuie să-i facă pe oameni să descopere minunea normalului, este de părere purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş....
Comisarul european Corina Creţu, care candidează din partea Pro România pentru un mandat de europarlamentar, a declarat sâmbătă, că aderarea României la zona euro ar însemna...