Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere. În cadrul...
Vineri, polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Todireni, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna...
Un număr de 20 de persoane, printre care și copii, au fost rănite după o explozie produsă sâmbătă, în apropierea oraşului Dnipro din centrul Ucrainei. Deflagrația ...
Starea de urgenţă în Republica Moldova a fost prelungită pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 4 iunie. Prim-ministrul Dorin Recean a menţionat recent,...
Prinţul Harry va deveni primul membru de rang înalt al familiei regale britanice care va depune mărturie în instanţă în ultimii 130 de ani, atunci când...
Joi seară, jandarmii care au asigurat ordinea și siguranța publică la manifestările cultural-artistice organizate în municipiul Dorohoi, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, au constatat...
Viața pare foarte complicată la 20 de ani și nu e de mirare că un tânăr a fost depistat ieri la volan sub influența alcoolului circulând...
Marcel Ciolacu, președintele PSD, îndeamnă profesorii să se întoarcă în sălile de clasă pentru a finaliza cu succes acest an școlar. El subliniază că discuțiile privind...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi, 1 iunie 2023, aflat în vizită în Republica Moldova, că războiul se va încheia doar atunci când ucrainenii vor...
Ziua Copilului nu putea trece neobservată la Maternitatea din Botoșani, acolo unde copiii vin pe lume aducând cu ei nădejdea, bucuria, inocența. Preotul misionar al Capelei...
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că instituția pe care o conduce se va ocupa de întocmirea documentației pentru scoaterea la licitație proiectele și...
Potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie, în Capitală, miercuri se va înregistra o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 29 de grade. Miercuri,...
Marți, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 60 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis, de către...
Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Ion Pilat, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de o...
Potrivit informațiilor furnizate de Reuters și AFP, Danemarca a făcut public marți angajamentul de a-și tripla cheltuielile militare în următorii zece ani, ajungând astfel la suma...
Polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 53 de...
În perioada ianuarie-aprilie, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 1.381 persoane au fost încadrate în muncă,...
În total, 63 de persoane au fost salvate pe mare în weekend, în timp ce încercau să ajungă în Anglia la bordul unor ambarcaţiuni improvizate, au...
Potrivit Reuters, duminică, ministrul britanic al sănătății, Steve Barclay, a afirmat că guvernul nu va purta negocieri cu sindicatul asistentelor medicale cu privire la salarii, în...
Elicopterul SMURD a fost chemat duminică la Botoșani pentru a prelua un tânăr de 23 de ani, aflat în stare gravă. Medicii de la Botoșani au...