EVENIMENT
UPDATE: Detalii tulburătoare în cazul fetiței răpite și ucise pe un câmp, în Dâmbovița. Mai avea 300 de metri și ajungea acasă
Noi detalii în cazul anchetei legate de cazul fetiței de 11 ani, omorâte într-un sat din județul Dâmbovița. Medicii legişti au stabilit că Adriana a murit sugrumată. Surse din anchetă spun că fetița ar fi fost strangulată cu pantalonii cu care era îmbrăcată. De asemenea, au apărut și imagini din localitatea Gura Șuții cu mașina închiriată de principalul suspect, un cetățean olandez. Surse din anchetă spun că mașina circula haotic.
UPDATE 4: Suspectul ste cunoscut cu infracțiuni la viața sexuală, violență și conducere sub influența alcoolului, în Olanda, având cazier, potrivit Digi24.
”Vineri seara, în urma sesizării fratelui victimei, s-au luat măsuri specifice de căutare și investigare, s-au monitorizat toate camerele de supraveghere nu numai din comună, și din cele alăturate, nu doar cele comunale, și ale unor cetățeni, au fost analizate multe imagini, au fost mai multe mașini. În jurul orei 19.00 sâmbătă a fost identificat un VW Tiguan închiriat de un cetățean olandez, iar în acel moment, acesta era în Olanda sau în zbor spre Olanda”, a spus Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române, pentru sursa citată.
UPDATE 3: Presa din Olanda menționează și numele suspectului în acest caz: Johannes V. de 47 de ani.
UPDATE 2: Bărbatul era la a patra vizită în țară, potrivit digi24. Acesta ar fi fost în România o dată pe an, începând cu 2016. Anul acesta, a venit în România pe 18 septembrie, cu avionul, pe Aeroportul Otopeni.
UPDATE 1: Olandezul este urmărit penal, oficial, în acest caz, pentru omor, răpire și agresiune sexuală, informează Realitatea TV. Acesta ar fi suspectat de pedofilie și în țara sa. A venit în București miercuri, unde a închiriat un apartament, iar sâmbătă a plecat din țară. În imagini surprinse pe camera de supraveghere se vede cum fetița a fost în mașina suspectului, pe bancheta din față, într-o poziție atipică. Ca și cum ar fi fost legată la mâini sau i s-ar fi spus să se ascundă.
UPDATE: Cetățeanul olandez suspectat de uciderea fetiţei de 11 ani din județul Dâmbovița a fost lăsat să plece din țară pentru că nu era suspect, spun surse din Poliția de Frontieră, citate de hotnews.ro. Reprezentanții Parchetului Dâmbovița susțin și ei că olandezul nu putea fi oprit pentru că la acel moment nu existau dovezi incriminatoare.
Se pare că suspectul ar fi fost contactat de polițiști când acesta se afla pe Aeroportul Henri Coandă, însă a reușit să părăsească țara.
Suspectul le-a trimis polițiștilor, la cererea acestora, o parte din informațiile necesare pentru refacerea traseului acestuia la Gura Șuții, însă nu și coordonatele GPS din intervalul 17.00 – 17.20, potrivit digi24.ro.
Maşina cu care acesta s-a deplasat prin localitate a fost reţinută de poliţişti și au fost prelevate probe pentru a se stabili dacă în aceasta sunt urme ale ADN-ului fetiţei.

Potrivit unor surse, cetăţeanul olandez ar avea antecedente penale, fiind sancționat pentru conducere sub influența alcoolului, în Olanda.
Imagini de pe camera de supraveghere a primăriei din localitate au fost analizate de polițiști, fiind observat bărbatul la volan și în mașină ”ceva roz, pantalonii fetiței, la ora 17.18 minute”, potrivit acestora.

Fetița a plecat de la şcoala din comună Gura Şuţii vineri după-amiază. Ulterior, copila a fost filmată de o altă cameră, când mai avea doar 300 de metri până acasă. Avea să fie ultima dovada că era în viaţă.
Polițiștii au descins în Sectorul 2 al Capitalei, la apartamentul închiriat de cetățeanul olandez, de unde au fost ridicate probe importante cu ADN-ul bărbatului, care au fost trimise la Institutul Național de Criminalistică, împreună cu cele găsite pe trupul fetiței și la locul unde aceasta a fost găsită.
Potrivit anchetatorilor, în funcție de rezultate ar putea fi emis mandat european de arestare pe numele cetăeanului olandez.
Fata de 11 ani din localitatea Gura Suții nu a mai ajuns acasă vineri de la școală, iar duminică a fost găsită moartă, pe un câmp din comuna Produlești.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița declara, duminică, faptul că anchetatorii au un cerc de suspecți în cazul morții fetei de 11 ani din Dâmbovița, printre suspecți aflându-se și un cetățean străin. Potrivit anchetatorilor, fetița de 11 ani din localitatea Gura Șuții a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.
„Datele de urmărire penală indică la acest moment și fără niciun fel de dubiu ne indică faptul că fetița la momentul sesizării organelor de urmărire penală nu mai era în viață. Există o certitudine”, a declarat prim-procurorul Mihai Dincă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
„Am ajuns la un autoturism cu principalul suspect în condițiile în care am văzut că autoturismul respectiv în momentul în care a ieșit din localitatea Gura Șuții a intrat în următoarea localitate la aproximativ 30 de minute în condițiile în care traseul respectiv poate fi parcurs în 2-3 minute”, a spus prim-procurorul.
Mihaela Fieraru (11 ani) a dispărut vineri seara, după ce a plecat de la școală. Ultimele imagini cu ea în viață au fost pe o cameră de supraveghere, la 300 metri de casă. Trupul neînsuflețit al fetiței, cu leziuni, a fost găsit de polițiști duminică, într-un lan de porumb.
Înainte de găsirea cadavrului, individul a fost luat la întrebări de polițiști, fără să fie însă și reținut. Între timp ar fi părăsit România.
Povestea dureroasă ridică multe întrebări, inclusiv despre felul în care autoritățile au gestionat situația.
Potrivit procurorilor, care încearcă să refacă acest puzzle înfiorător, copila de 11 ani ar fi fost răpită de pe stradă, dusă pe un câmp, chinuită şi omorâtă. Totul s-ar fi întâmplat în nici jumătate de oră.
Polițiștii au avut trei mașini suspecte, care circulau foarte aproape de fetița de 11 ani și care circulau cu viteză mică. Mașina închiriată de cetățeanu olandez, însă, a fost văzută la nici un minut după ce fata apărea pe ultima cameră de supraveghere. În plus, un drum de nici 2-3 minute a fost parcurs de acest autovehicul în jumătate de oră.
surse: digi24.ro, Mediafax.ro, stirileprotv.ro
sursa foto: dcnews.ro
EVENIMENT
VIDEO: Circulația pe un segment al autostrăzii A1 Sibiu-Pitești ar putea fi deschisă mai devreme. Lucrări avansate la un tunel
Circulația pe un segment din Autostrada A1 Sibiu-Pitești ar putea fi deschisă mai devreme față de termenul din contract. Anunțul a fost făcut luni de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Este vorba despre secțiunea 4 între Tigveni și Curtea de Argeș. Aici sunt lucrări avansate la tunelul Momaia.
Potrivit sursei citate, la acest tunel se montează sistemele specializate.
”Constructorul austriac (PORR)...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vremea până în 1 februarie. Variații mari de temperatură, alte ninsori. Prognoza meteo în Transilvania și în țară, pe 2 săptămâni
Vremea până în 1 februarie. Frigul extrem mai ține încă trei zile în majoritatea regiunilor din țară. În Transilvania vor fi și marți dimineața -14...-16 grade. Apoi minimele cresc treptat la -11, -8, -5 grade Celsius. Primele maxime peste 0 grade gor fi de joi, 22 ianuarie.
În vest, maximele vor fi de 3-4 grade încă de marți, apoi ajung la 8-9 grade. În sud, vor fi 0-2 grade. În est, se încălzește de miercuri la 1-2 grade.
În Transilvania, trei zile relativ mai calde vor...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Pilonul 3 de pensii facultative a stabilit un nou randament record în 2025. Pilonul 3 a ajuns sa administreze 7,4 miliarde de lei după un randament de 19,6%, potrivit Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Cele 10 fonduri de pensii private facultative (Pilonul 3) au înregistrat în 2025 cel mai bun randament investițional din istoria de aproape 19 ani a sistemului ajungând la active nete în valoare de 7,4 miliarde de lei.
Valoarea este în creștere cu 33%...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cât a fost salariul mediu net în România, la sfârșitul anului trecut. Date oficiale de la INS
Cât a fost salariul mediu net în România, la sfârșitul anului trecut: Institutul Național de Statistică (INS) a făcut publice datele pe luna noiembrie 2025.
Potrivit instituției, salariul mediu net 5.615 lei a fost salariul mediu net în noiembrie 2025, în creştere cu 123 lei (+2,2%) față de luna octombrie 2025, a anunțat INS.
În luna...
Citește mai mult pe Alba24.ro
