EVENIMENT
Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu, trimişi în judecată
Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost trimişi în judecată de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) pentru săvârşirea mai multor infracţiuni printre care represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Lucian Onea este acuzat de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăţie, sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În acelaşi dosar, Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii de la SIIJ susţin că Lucian Onea şi Mircea Negulescu, în instrumentarea a două dosare penale, în cursul lunii mai 2015, l-au determinat pe un martor denunţător (fostul deputat Vlad Cosma - n.r.) să plăsmuiască un denunţ în numele unei persoanei imaginare, să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conţin numele unor persoane - locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetăţenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracţiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârşită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunţul.
De asemenea, Lucian Onea, cu ajutorul lui Mircea Negulescu, este acuzat că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor faţă de o persoană despre care ştia că nu este vinovată.
Totodată, în cursul lunii mai 2015, în soluţionarea celor două dosare penale, Onea este acuzat că a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunţător.
"În rechizitoriu, se mai reţine că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în mod repetat, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada aprilie - mai 2015, l-au determinat pe martorul denunţător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, a unui denunţ şi a unor tabele în format electronic conţinând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparţine unor cetăţeni români imaginari", se mai arată în comunicat.
Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Iniţial, dosarul în care este cercetat Lucian Onea alături de fostul procuror Mircea Negulescu a fost instrumentat de Parchetul General, însă cauza a fost preluată de SIIJ, procurorul de caz fiind Adina Florea.
Parchetul General susţinea că, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală". Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti. AGERPRES
EVENIMENT
Legea prin care continuă vaccinarea anti-HPV gratuită pentru persoanele între 11 și 26 de ani, promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care asigură continuitatea accesului la vaccinare anti HPV, care este gratuită pentru fetele şi băieţii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 26 de ani, şi la servicii medicale gratuite periodice de testare pentru cancerul de col uterin.
„Acest tip de cancer, care afectează grav viața mult prea multor femei, este cauzat, în aproape toate cazurile, de infecția cu HPV.
Screeningul și controalele medicale periodice reprezintă principala...
Citește mai mult pe Alba24.ro
În România, meritul nu aduce resurse. Puterea, da. Diferența dintre orașe nu ține de „cine e mai bun”, ci de cine înțelege cum funcționează un stat profund centralizat, unde dezvoltarea urbană nu este un concurs neutru de competență administrativă.
Proiectele mari se decid politic, prin negociere și presiune constantă. Meritocrația invocată public maschează, de cele mai multe ori, un mecanism dur de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ACCIDENT la Aiud. O femeie a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, în timp ce traversa regulamentar strada
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în municipiul Aiud. O femeie de 52 de ani din Lopadea Nouă a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină condusă de un șofer de 69 de ani din Aiud, în timp ce traversa regulamentar strada.
Potrivit IPJ Alba, la data de 17 ianuarie 2026, în jurul orei 11.35, polițiștii rutieri din municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Stadionului din Aiud, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Cățel salvat din apartamentul din Alba Iulia în care s-a produs o explozie. A fost dus la veterinar
Un cățel a fost salvat sâmbătă dimineața din apartamentul aflat pe strada Arnsberg din Alba Iulia, în care s-a produs o explozie.
Animalul a suferit câteva arsuri și a fost preluat de către cei de la Serviciul Gestionarea Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Alba Iulia, dus la veterinar și tratat.
Potrivit viceprimarului Marius Filimon, cățelul va sta următorele zile la adăpostul de câini din municipiu, până când stăpâna acestuia va veni din Germania.
Vezi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
