Connect with us

EVENIMENT

Smiley - prins că a depăşit viteza legală pe autostradă. Ministerul de Interne: Până acum ai pierdut doar buletinul

Publicat

Direcţia Rutieră din IGPR a desfăşurat, miercuri, între orele 14,00 şi 18,00, o acţiune pentru siguranţa traficului rutier pe autostrada A2, sensul către Constanţa, 54 de şoferi fiind prinşi că au depăşit regimul legal de viteză.

IGPR precizează că toţi cei depistaţi au fost sancţionaţi cu amendă, iar în cinci cazuri a fost reţinut şi permisul de conducere (pentru depăşirea cu peste 50 km/h a vitezei legale).

Printre cei prinşi cu viteză peste limita legală a fost şi cântăreţul Smiley.

"Aş vrea să aflaţi asta de la mine. Am fost testat antidrog de către Poliţia Română, care organizează filtre în drum spre mare. Desigur că am ieşit negativ. Din păcate, am picat un alt test: cel de viteză. Am depăşit viteza legală de pe autostradă cu aproape 25 km/h. Am luat amendă, aşa cum era firesc, însă îmi pare rău, în primul rând pentru că am dat un exemplu prost. Sunt un om care crede în reguli şi în necesitatea respectării lor, ceea ce vă îndemn pe toţi să faceţi pentru siguranţa, normalitatea şi liniştea noastră a tuturor", a scris artistul pe pagina sa de socializare.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne a distribuit pe Facebook postarea cântăreţului, precizând: "Dragă Smiley, greşeala recunoscută este pe jumătate iertată... ca şi amenda primită astăzi. Ai termen 15 zile să poţi plăti jumătate din minimum prevăzut de lege. P.S. Priveşte partea bună. Până acum ai pierdut doar buletinul". Reprezentanţii MAI au făcut referire la piesa lui Smiley "Pierdut buletin".

Conform unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, la acţiunea de miercuri de pe A2 au participat, alături de poliţişti rutieri, echipe de intervenţie, un criminalist alături de un câine poliţist, precum şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate.

Acţiunile continuă şi în perioada următoare, anunţă IGPR. AGERPRES

Sursa foto: Smiley / Facebook

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

A abuzat-o timp de patru ani pe fiica iubitei sale: Bărbat din Ocna Mureș condamnat la 27 de ani de închisoare. Ce orori a comis

Publicat

bărbat din alba, condamnat pentru viol, depistat și reținut de

Iosif Șimon Ștefan, un bărbat din Ocna Mureș va sta următorii 27 de ani și opt luni după gratii la Penitenciarul Aiud. Bărbatul în vârstă de 49 de ani și-a petrecut ultimele zile în libertate, în arest la domiciliu. În data de 14 ianuarie 2026 Curtea de Apel Alba Iulia a dat o decizie finală în cazul său. 

Ștefan a comis o serie de fapte greu de descris în cuvinte. Victima a fost fiica iubitei sale, pe care la supus-o timp de patru ani la orori greu de imaginat. 

Mai exact...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. O femeie a murit într-un accident pe DN1 între Păniceni și Izvoru Crișului. Traficul este complet blocat

Publicat

accident main.jpg






Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN1 E60, între localitățile Păniceni și Izvoru Crișului, unde pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente cu mai multe echipaje de urgență.

O femeie care era încarcerată a miurit la locul accidentului.

Accident mortal la Cluj

La fața locului au fost trimise două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Alba, reținut de polițiști. Și-a amenințat iubita cu bătaia, din gelozie. A fost emis ordin de protecție

Publicat

tânăr din prahova reținut de polițiștii din aiud pentru înșelăciune.

Un bărbat din Alba a fost reținut de polițiști după ce și-a amenințat partenera cu bătaia. S-a ales și cu ordin de protecție provizoriu.

Potrivit IPJ Alba, miercuri, 14 ianuarie, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Șona. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Din cercetări a reieșit că, miercuri după-amiaza, bărbatul, pe...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul vârsticului de 89 de ani, carbonizat într-un incendiu la Lunca Mureșului

Publicat

dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul vârsticului de

Polițiștii din Alba au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul vârsticului de 89 de ani, carbonizat într-un incendiu la Lunca Mureșului

”La data de 14 ianuarie 2026, în jurul orei 19.20, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din Lunca Mureșului.

La locul evenimentului, după intervenția echipajelor specializate, polițiștii au constatat că un bărbat, în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe