Publicitate Pompierii botoșăneni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse...
Publicitate Grupul consilierilor județeni PSD Botoșani a transmis într-un comunicat de presă că își exprimă sprijinul ferm pentru investițiile destinate asigurării apei pentru adăpatul animalelor, însă...
Organizația Mondială a Sănătății susține că pandemia de COVID-19 a avut, cel mai probabil, o origine naturală, prin transmitere de la animale la oameni, însă recunoaște...
Se spune că în fiecare localitate localnicii au un loc anume unde se simt mai aproape de divinitate, de strămoși și de natură. În comuna Întregalde...
Primăria Comunei Întregalde, în parteneriat cu fermierul Dan Mihai, invită comunitatea locală să participe la un eveniment tradițional aparte: ”Sfeștania pentru animale”, o ceremonie dedicată ocrotirii...
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, miercuri, 4 iunie, Serviciul...
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite recomandări pentru proprietarii și crescătorii de animale, în contextul avertizării de inundații din această perioadă. Sunt...
Prezența unui urs a fost semnalată la o fermă de animale din localitatea Sânmiclăuș, județul Alba, joi, 1 mai, în jurul orei 7.00. Reprezentanții ISU Alba...
Elevii ar putea avea o nouă materie opțională, din anul 2026. Este vorba despe ”ora cu și pentru animale”, ce va fi propusă pentru a fi...
Publicitate Trei incendii de vegetație uscată și anvelope uzate au fost înregistrate în județul Botoșani, în noaptea de sâmbătă spre duminică, chiar în timpul slujbei de...
Târgul de animale „Sfânta Maria” se deschide sâmbătă, 12 aprilie, la Zlatna. Potrivit reprezentanților Primăriei, în cadrul târgului au acces doar bovine, ovine și cabaline, care...
Alba a fost primul județ din țară în care s-au redeschis târgurile de animale, a precizat prefectul Nicolae Albu, într-o întâlnire cu administratorii de târguri din...
Un incendiu la un adăpost de animale în satul Măhăceni, comuna Unirea, a fost semnalat luni după-amiaza. La fața locului s-au deplasat pompierii din Aiud. Potrivit...
Căței, pisici, pești, hamsteri, râme, păianjeni și mai nou, alpaca. Cu alte cuvinte, gama animalelor de companie se diversifică. Clujenii se simt bine alături de partenerii...
Publicitate Un incendiu s-a produs astăzi într-o gospodărie din localitatea Alba. Un adăpost de animale și o tonă de furaje au fost cuprinse de flăcări. La...
Publicitate Centrul Județean Botoșani al Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), a efectuat plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat...
Se redeschid târgurile de animale din județul Alba. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan. ”Decizia a fost luată de către ANSVSA...
Publicitate APIA CJ Botosani a primit 218 cereri de solicitare a sprijinului financiar pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile Agenția...
Publicitate Pompierii au intervenit rapid pentru a stinge un incendiu la Dragalina și a limita pagubele. Din fericire, nu au fost raportate victime, însă flăcările au...
Publicitate Tragedie la Mitoc: doi bărbați găsiți decedați într-o casă cuprinsă de flăcări Pompierii au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru stingerea unui...