În satul tradițional, la 1 Martie, conform calendarului popular, era sărbătorit „capul primăverii” sau „dezlegarea anului”. Această dată marca reînvierea naturii, dar și reluarea ciclului agrar....
Sindicatele din Educaţie avertizează că, începând din martie, vor demara acţiuni de protest în cazul în care solicitările lor rămân fără rezolvare. Protestele vor consta în...
Primul raliu al anului, pe zăpada din Covasna. Căşuneanu, printre participanţi Primul raliu al anului, pe zăpada din Covasna. Căşuneanu, printre participanţi Echipaje din 4 ţări...
Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost refăcut, iar noua structură a fost aprobată de către Ministerul Educației. Astfel, potrivit noului calendar, școala va începe pe 11...
Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au dat amenzi în valoare de 7,3 milioane de lei unor magazine Lidl din toată ţara. De asemenea, au dispus oprirea temporară...
Piatra de temelie a unei noi fabrici, care va produce motoare pentru mașinile electrice Mercedes, a fost pusă joi la Sebeș. Proiectul este derulat prin intermediul...
Ministerul Educației a anunțat că structura anului școlar 2023-2024 a fost modificată în cadrul Comisiei de dialog social. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, marți, a...
O decizie șocantă. Curtea de Apel Bacău a hotărât, definitiv, că cele 50 de cruci din beton ridicate în cinstea eroilor români, de Primăria Dărmănești în...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de social-democratul Petre Daea, culege roadele muncii făcute bine și la timp. În primele zile ale lunii februarie, Ministerul Agriculturii...
Numărul de șomeri din Alba a crescut cu peste 18% în luna noiembrie 2022, comparativ cu luna corespunzătoare din 2021, potrivit celor mai recente date statistice...
Când se întrerupe curentul sau serviciul de internet pe care îl folosim nu funcționează, resimțim un disconfort puternic, căci activitățile noastre obișnuite sunt afectate pe moment....
Prima ediție a Galei Sportivul Anului și-a desemnat câștigătorii. Printre aceștia, judoka Alex Bologa, sportiv nevăzător legitimat la un club din Cluj-Napoca și CFR Cluj, desemnată...
Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial şi european de seniori la 100 şi 200 m liber, şi canotoarea Simona Radiş, la rândul ei dublă campioană europeană...
Vin vești bune pentru tinerii care vor să-și cumpere o locuință în anul 2023! Programul guvernamental „Noua Casă” a fost aprobat pentru 2023, după cum a...
În județul Alba, la începutul anului 2023, există 15, 7 kilometri de drumuri de pământ, drumuri județene. De asemenea, mai există și 156,434 kilometri de drumuri...
Volei Alba Blaj este nominalizată la categoria echipa feminină a anului 2022, la „Gala Sportivul Anului”, anunță reprezentanții clubului sportiv. Potrivit sursei citate, echipa din Blaj,...
Primăria Alba Iulia rezervă aproximativ 2,5 milioane lei, buget pentru organizarea evenimentelor în anul 2023. Acestea sunt incluse în bugetul municipiului, ce va fi votat în...
Ministerul Sportului va organiza în această lună prima ediție a Galei Sportivul Anului, un eveniment de anvergură prin care vor fi celebrate rezultatele deosebite ale sportivilor...
Nicolae Stanciu, fotbalistul din Alba Iulia, campion în China cu Wuhan Three Towns, autor a 10 goluri și 12 pase decisive pe parcursul sezonului 2022 a...
Un autoturism a fost furat în prima zi a anului 2023 de la o fermă din județul Alba. Proprietarul a reclamat la Poliție, duminică dimineața, faptul...