Publicitate Prefectul Dan Nechifor a anunțat astăzi că a condus o ședință de progres privind lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ, unde s-au analizat ajustările necesare...
Casa care se construiește pentru familia de romi din Călățele cu șase copii și o mamă de 21 de ani este aproape de finalizare, estimarea fiind...
Numărul cazurilor de gripă, pneumonie și viroze continuă să crească la Cluj și în toată țara. Din această cauză, joi, Ministerul Sănătății a introdus starea de...
Lucrările de modernizare a infrastructurii continuă pe strada Mihail Kogălniceanu și sunt aproape gata, au anunțat într-un comunicat de presă reprezentanții Primăriei Teiuș. Pe strada în...
Consiliul Județean Cluj a anunțat că aproape 30.000 de clujeni au deja cărți electronice de identitate, în cadrul unui program – pilot lansat la Cluj în...
Fostul președinte Ion Iliescu și fostul premier Petre Roman au fost inculpați în dosarul Mineriadei din iunie 1990 pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Mineriada din...
Polițiștii din Alba au efectuat, miercuri, 15 ianuarie 2025, cinci percheziții domiciliare, în orașul Zlatna, în cadrul unui dosar penal care vizează fapte de furt calificat....
Un adolescent de 19 ani, îmbrăcat sumar, aflat in sevraj, este dat dispărut in zona Tăuți, aproape de Florești, și este căutat, marți seara, de Poliția...
Publicitate Aproape 200 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții...
Publicitate Aproape două mii de oameni l-au condus pe ultimul drum, duminică, pe cel care a fost peste patru decenii duhovnicul creștinilor din Tocileni, părintele Marian-Octavian...
Aproape 13.000 de apeluri s-au înregistrat la serviciul de telemedicină ALOPEDI 0364-971 de la Cluj în anul trecut. Practic, în anul 2024, au fost evaluați telefonic...
CFR Cluj este aproape să-l transfere pe Joao Paulo, în vârstă de 26 de ani, un mijlocaș de la Sheriff Tiraspol. Fotbalistul s-ar fi înțeles cu...
Publicitate Pocăința poate începe la orice vârstă și în orice moment, iar acest adevăr s-a reflectat în trăirile deținuților care au participat la slujba de Bobotează...
Publicitate Aproape 2 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica marţi, la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, relatează agerpres.ro. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanei, este...
E sărbătoare mare în 7 ianuarie. Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în râul Iordan. Aproape 2...
O agenție imobiliară oferă spre vânzare, la început de an, un apartament cu o cameră în Cluj-Napoca, cu o suprafață de 50 mp, la un preț...
Polițiștii din Alba au continuat în ultimele 48 de ore acțiunile pentru combaterea faptelor antisociale pe raza județului. În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin...
La aproape trei ani de la comiterea unor fapte de distrugere, în mai multe celule din Penitenciarul Aiud, un deținut al închisorii a fost trimis în...
Un bărbat din Alba Iulia a fost trimis în judecată, în ultimele zile ale anului 2024, după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor...
Publicitate În perioada 31 decembrie 2024 – 02 ianuarie 2025, pompierii botoșăneni au avut 84 de misiuni. Acestea au vizat: ▪ acordarea asistenței medicale de către...