La Palatul Mitropolitan din Blaj a fost semnat luni protocolul de colaborare între Arhivele Naționale ale României și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică – Arhiepiscopie...
Lăcașurile de cult profită de facilitatea oferită de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și vor începe să își instaleze panouri fotovoltaice, devenind, astfel, prosumatori, adică vor...
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru transilvăneni are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei...
Arhimadritul Mănăstirii Dumbrava, Vasile Crișan, a transmis, duminică, la Sf. Liturghie oficiată cu ocazia sărbătorii Schimbarea la Față un mesaj către petrecăreții de la festivalul UNTOLD,...
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață la o biserică din lemn, într-o localitate din Vâlcea. Potrivit ISU Vâlcea, sâmbătă dimineață, 29 iulie 2023, în jurul orei...
Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul şi ale Sfântului Pantelimon, precum şi icoana Sfântului Nichifor Leprosul vor fi purtate în procesiune, pe străzile adiacente bisericii „Sf. Pantelimon...
Parohia „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani, județul Botoșani, Protopopiatul Botoșani, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură la biserica parohială cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Sfântul...
Un incendiu a izbucnit duminică dimineață la biserică și la chilii, în județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, incendiul s-a produs la biserica veche și la un...
János Ács, dirijor de renume mondial, sosește la Cluj-Napoca de pe renumitele scene de operă de pe cele patru continente, unde a a concertat cu vedete...
Polițiștii i-au identificat pe hoții care au furat, în ziua Paștelui Catolic, capacul din cupru al cristelniţei din Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca. Este vorba de...
Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.35, de către un bărbat în vârstă de 57...
ISU Cluj îi atenţionează pe credincioşi şi pe preoţi de pericolul pe care îl poate reprezenta focul, lumânările aprinse, dacă nu sunt atent supravegheate. „Se apropie...
Duminică dimineaţă, la Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail din Cluj-Napoca a avut loc procesiunea de sfinţire a coşurilor cu bucate, de Paşti, de către preotul paroh. Coşurile...
Un incendiu izbucnit, duminică la amiază la biserica de lemn din Borșa. Potrivit ISU Maramureș, două echipaje de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție Borșa și...
Cu ocazia Sărbătorii de Paşti la catolici, la Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail din Cluj Napoca a avut loc, sâmbătă seara, vigilia, obiceiul aprinderii focului sacru. ...
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă la amiază la capela unei biserici din localitatea Căiuți, județul Bacău. Potrivit ISU Bacău, în cursul zilei de sâmbătă, 8 aprilie,...
Turla bisericii din localitatea Udaţi-Lucieni, judeţul Buzău, a fost lovită de un fulger, luni seară. Nu s-au înregistrat victime în urma evenimentului, iar pagubele sunt în...
Un incendiu a izbucnit, duninică dimineață, la casa parohială a unei biserici romano-catolice din Vatra Dornei. Pompierii au reușit să lcoalizeze focul, astfel că au fost...
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, în localitatea Ivești din județul Vaslui, la casa parohială. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore, existând pericol...
Scandalul diversității și nediscriminării pe criterii de orientare sexuală pornit de cultele religioase dă măsura disfunctionalității societății. Spiritele au fost încinse de trei articole din proiectul...