Femeia de 38 de ani din Sibiu, acuzată că și-ar fi ucis mama, a contestat decizia arestării preventive la Curtea de Apel Alba Iulia. Instanța va...
Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș a finalizat lucrările de reprofilare și completare cu piatră concasată pe încă o stradă din Petrești de această dată, strada...
O femeie de 38 de ani și o asistentă medicală au fost reținute de procurori, fiind inculpate pentru crimă cu premeditare. Anchetatorii susțin că fiica victimei,...
Câți pensionari primesc indemnizații sociale de la stat pentru că au venituri prea mici. Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în...
Publicitate Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Mitoc, un autoturism condus de...
Patiseriile vor scoate pe piață peste șapte milioane de cozonaci în perioada sărbătorilor de iarnă. Prețurile vor fi însă cu 12% mai mari decât anul trecut,...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică că va iniţia în luna ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor. Aceștia vor trebui să răspundă la o singură...
Grupul maghiar MVM renunță la preluarea E.ON România. Aceștia precizează că tranzacția nu va mai avea loc pentru că guvernul român nu susţine preluarea. ”Acordul de...
Facebook WhatsApp Messenger LinkedIn Twitter Email Un camion încărcat cu aproximativ 200 de porci s-a răsturnat pe E81, în zona localității Topa Mică, mobilizând rapid echipaje...
Facebook WhatsApp Messenger LinkedIn Twitter Email Primarul Clujului, Emil Boc, care a lipsit de la evenimentele organizate la Cluj-Napoca de Ziua Națională a României, a declarat...
Publicitate Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emi, marți,s ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din...
Facebook WhatsApp Messenger LinkedIn Twitter Email Fostul judecător clujean Cristi Danileț explică, într-o postare amplă pe blogul personal, motivele care au dus la condamnarea României de...
Publicitate Polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, în comuna Trușești, un autoturism, condus de către un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate. În...
Publicitate Duminică, polițiștii din Dorohoi au oprit pentru control, în localitatea Brăești, un autoturism condus de către un bărbat, de 51 de ani, din comuna Leorda....
Facebook WhatsApp Messenger LinkedIn Twitter Email Două angajate din Asia, care au intrat în contact cu pacientele diagnosticate cu lepră la salonul ThaiCo SPA din Cluj-Napoca,...
Facebook WhatsApp Messenger LinkedIn Twitter Email Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj a transmis vineri că două femei din Asia, angajate ca maseuze la ThaiCo SPA...
Facebook WhatsApp Messenger LinkedIn Twitter Email Noul Centru de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie din Cluj-Napoca se apropie de finalizare și reprezintă unul dintre cele mai importante...
Facebook WhatsApp Messenger LinkedIn Twitter Email Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, consideră că ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, este un ”habarnist povestitor” care, cu ocazia vizitei...
Facebook WhatsApp Messenger LinkedIn Twitter Email Comuna Florești marchează un moment esențial pentru infrastructura energetică a României: a devenit localitatea care găzduiește cea mai mare baterie...
Unul dintre minorii care au afișat steagul cu chipul lui Corneliu Zelea Codreanu, de 1 Decembrie, la Alba Iulia, a fost reținut, potrivit surselor Alba24, în...