Valabilitatea polițelor RCA Euroins va fi prelungită joi de Guvern cu încă trei luni. Astfel, acestea urmează să expire pe 8 decembrie 2023. În prezent sunt...
Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat că furtuna REA, care a făcut prăpăd în Italia, a ajuns și în România. Ea a spus la Antena 3 că din acest...
Mircea Rednic, antrenorul echipei de fotbal UTA, a suferit un infarct. Ulterior a fost supus unei intervenții chirurgicale. Antrenorul de 61 de ani a simțit dureri...
Administraţia Fondului de Mediu a anunțat prelungirea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla Local. Persoanele fizice se vor putea înscrie până la data de 29...
Un bărbat care nu a plătit pensia alimentară către cei trei copii pe care îi are cu o femeie din Alba, va sta 10 luni după...
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane a anunțat că va declanșa, începând cu data de 15 septembrie 2023, o grevă de avertisment. „Precizăm că întreaga procedură...
Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, a anunţat că analizează posibilitatea testării antidrog a elevilor în școli. Testarea se va face de către personal medical și doar...
Șpăgile erau oficializate acum 100 de ani, în România, iar jurnaliștii le considerau ”o boală viguroasă”, care domnea de sus până jos. Ele purtau numele de...
Autoritățile din fiecare țară europeană au stabilit norme maxime ale alcoolemiei permise pentru șoferi. În unele țări, cum este și România, persoanele care se urcă la...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările de caniculă, precum și de instabilitate atmosferică pentru județul Alba și celelalte zone din țară. COD GALBEN: 29...
FC Botoșani a anunțat ieri seară o nouă achiziție pentru echipa de pe municipal. Este vorba de un francez care a fost atacant ultima dată la...
Vara se încheie cu zile caniculare, iar din 1 septembrie se va răcori, urmând ca săptămâna viitoare să plouă în majoritatea regiunilor țării, potrivit prognozei pentru...
Mesaje de Sfântul Alexandru * Felicitări de Sfântul Alexandru * Urări de La mulți ani de Sfântul Alexandru: În 30 august este zi de petrecere pentru...
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore doi bărbați, de 19 și 33 de ani, din județul Cluj,...
Un tânăr de 23 de ani din Aiud s-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier, vineri dimineață, pe o stradă din oraș....
Autorul accidentului în urma căruia trei tineri din Alba și-au pierdut viața, Eduard Norbert Palko (19 ani), a cerut să fie cercetat în arest la domiciliu,...
Zeci de pomii aflați pe traseul de pe latura exterioară de Nord a Cetății Alba Carolina, care au înlocuit arborii ce nu s-au prins, s-au uscat...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, intenţionează să călătorească sau să tranziteze Republica Bulgaria că în perioada 28 – 31 august circulaţia...
Tot mai mulți oameni au probleme din cauza nivelului crescut al colesterolului, o problemă legată și de stilul de viață. Când este vorba despre menținerea unui...
Alexandru Rafila își reafirmă angajamentul de a aduce schimbări esențiale în sistemul de sănătate românesc, punând accent pe nevoia de a recâștiga încrederea publicului și de...