Administrația Națională de Meteorologie a făcut estimare a valorilor tremice și precipitațiilor în intervalul 11-24 iulie. De săptămâna viitoare se întoarce valul de căldură, iar ploile...
E vremea serenadelor la Cluj, o tradiție a studenților care termină cursurile Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca. Luni, studenții care au activat ca voluntari...
Una dintre piesele de patrimoniu existente la Castelul Octavian Goga din Ciucea este scrinul care i-a aparţinut lui Avram Iancu şi care a fost cumpărat odinioară...
Polițiștii din Gherla au oprit în trafic, în acest weekend, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca. Acesta nu avea carnet...
Consiliul Județean Cluj a inițiat o procedură de achiziție publică ce vizează cumpărarea și montarea unui nou sistem de administrare a parcării subterane din cadrul stadionului...
Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți...
Colonelul în rezervă și magistratul Viorel Siserman, fost procuror șef al Parchetului Militar Cluj, a încetat din viață duminică, 10 iulie 2022. A fost soțul fostei...
Trotinetele electrice le fac viața amară clujenilor, nu numai când circulă cu viteză mare pe trotuare, ci și când sunt abandonate aiurea pe alei și încurcă...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare meteo Cod galben de ploi pentru 25 de judeţe din Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Muntenia şi...
Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și nu numai și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la...
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu Sepsi OSK, scor 2-1, în Supercupa României, că formaţia sa s-a...
Echipa de fotbal Universitatea Cluj, nou promovată în Superliga, a învins cu scorul de 4-1 (2-1) divizionara secundă Minaur Baia Mare într-o partidă amicală disputată, sâmbătă,...
O afacere legală, din care se pot câștiga bani frumoși, a înflorit în ultimele luni la Cluj-Napoca și a dus la reprofilarea celor care aveau apartamente...
Un autoturism s-a răsturnat, sâmbătă, în localitatea clujeană Săvădisla. „Autoturism rasturnat in loc. Savadisla”, transmite ISU Cluj, pe Twitter. Deocamdată nu se cunosc amănunte. Vom reveni....
Fondatorul chirurgiei robotice în România, profesor doctor Ioan Coman, a declarat, vineri, la Conferinţa Naţională „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI” de la Târgu Mureş,...
Mare meci, azi, duminică. Supercupa României la fotbal, între CFR Cluj şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Dan Petrescu: Nu ne permitem să pierdem Supecupa Antrenorul echipei...
Compania de Apă Someș a actualizat lista localităților care au rămas vineri fără apă din cauza unei avarii la conducta DN 600 de aducțiune Cluj-Gherla, fiind...
ISU Cluj anunță vineri că o persoană este în pericol de înec în lacul Laguna Albastră de lângă Aghireșu, la fața locului intervenind un echipaj de...
3 licee din Cluj-Napoca apar într-un top ale celor mai bune unități de învățămât realizat după media de la examenul de Bacalaureat din acest an. Județul...
Mai multe localități din jud. Cluj au rămas, vineri, fără apă. De vină ar fi o avarie apărută la conducta de aducțiune Cluj-Gherla. „În vederea efectuării...