Publicitate Etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limba Engleză s-a desfășurat la Tulcea, în perioada 24–28 aprilie 2025. Competiția, organizată de Ministerul Educației și Cercetării din...
Elevii Liceului Tehnologic Sebeș au obținut premii la Olimpiada de tehnologii și alte concursuri naționale. Debora Andor (clasa a XII-a C) a câștigat premiul al III-lea...
Publicitate Etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză, s-a desfășurat la Ploiești, în perioada 22–26 aprilie 2025, fiind organizată de Ministerul Educației și Cercetării din România...
Vacanța de primavară s-a încheiat iar elevii revin la cursuri, din 28 aprilie aprilie. Dar, doar pentru trei zile. După acestă ”pauză de școală” urmează minivacanța...
Școlarii și preșcolarii revin luni, 28 aprilie, în bănci, după vacanța de Paște, însă vor merge la ore doar trei zile, întrucât 1 mai – Ziua...
Elevii ar putea avea o nouă materie opțională, din anul 2026. Este vorba despe ”ora cu și pentru animale”, ce va fi propusă pentru a fi...
Joi, 17 aprilie, înaintea Sărbătorilor de Paști, se plătesc bursele școlare aferente lunii martie, potrivit unor surse citate de Edupedu.ro. Este prima lună din anul școlar...
Elevii Liceului Teoretic Teiuș au oferit pachete cu cadouri de Paște unor copii din oraș și împrejurimi. Consiliul Elevilor din Liceul Teoretic Teiuş s-a mobilizat pentru...
Burse școlare 2025: o parte dintre bursele școlare sunt distribuire înaintea sărbătorilor de Paște, în aprilie. Acestea sunt plătite pe categorii. Bursele școlare aferente lunii martie...
Publicitate Miercuri, 16 aprilie 2025, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani a fost gazda unei festivități impresionante, prilejuită de premierea celor mai talentați elevi din țară, în...
Publicitate Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat, marți, că a fost virată suma de 500 de lei pe un număr de 83.967 de carduri educaționale,...
Publicitate Elevii vor intra de joi, după finalizarea cursurilor, în vacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale, urmând să se întoarcă la școală pe 28 aprilie, potrivit calendarului...
Inspectoratul Școlar Cluj a stabilit săptămâna de vacanță din perioada 9 februarie – 1 martie a anului școlar 2025-2026, numită și vacanța de schi. Intervalul pentru...
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj organizează, în săptămâna 14-18 aprilie 2025, în colaborare cu cu unitățile de învățământ preuniversitar și autoritățile publice locale din municipiile județului...
Publicitate La Botoșani a avut loc sâmbătă, 12 aprilie 2025, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Regional Francofon de Artă Teatrală „Paroles et théâtre”, desfășurat sub...
Publicitate Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a transmis astăzi felicitări elevilor care au reprezentat județul Botoșani la Concursul Național „Istoria și Tradițiile Rromilor”, ediția a XVI-a, desfășurat...
Elevii și preșcolarii din comuna Sântimbru vor beneficia de o masă caldă pe zi, prin programul „Masă Sănătoasă”. Primăria Sântimbru a lansat pe 11 aprilie, în platforma...
Elevii vor primi bursele pentru luna martie înaintea Sărbătorilor Pascale, mai exact pe data de 17 aprilie, potrivit Edupedu. Elevii vor primi 450 de lei pentru...
Echipamente IT de ultimă generație, pentru elevii Școlii Gimnaziale din Doștat. Elevii Școlii Gimnaziale din comuna Doștat vor beneficia de echipamente IT moderne, printr-o investiție de...
Publicitate Inspectoratul Școlar Județean Botoșani felicită elevii care au reprezentat județul nostru la Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V-VIII, desfășurată în această săptămână, la Buzău....