Lucrările la Drumul Apusenilor se apropie de final. Deja au fost montate și grinzile din beton la posul peste Crișul Repede din Valea Drăganului, parte din...
Constructorii au reluat marţi lucrările la parcarea park and ride de lângă catedrala episcopală Învierea Domnului din Oradea. Pentru început se lucrează la degajarea molozului din...
Ediția cu numărul opt a festivalului Electric Castle (EC) a ajuns astăzi la Cluj, cu muzică, distracție și delicii culinare. Evenimentul are loc în zona Castelului...
Heartbeats Festival, primul festival de muzică Christian Pop-Rock din România va avea loc pe Cluj Arena, în 15-16 iulie 2022. Vor fi două zile de muzică...
Ediția pilot a Unchain Fintech Festival reunește, timp de două zile, în Cetatea Oradea circa 300 de specialiști din peste 20 de țări cu expertiză în...
O femeie în vârstă de 49 de ani din București a fost salvată, marți, de salvamontiștii din Bihor, după ce în timpul unei drumeții pe Valea...
Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți...
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat în ultima ședință construirea unui complex cu bazine de înot în cadrul Hub-ului Borhanci. Clădirea acoperită va avea o capacitate de...
Înainte de debutul în noul sezon din SuperLiga României, FC Universitatea Cluj a prezentat jucătorii care au ajuns în acestă vară pe Cluj Arena în cadrul...
Clujenii au avut posibilitatea de a surprinde marți seara o privelişte a celei mai mari Superluni din 2022, numită şi Superluna Buck. Luna Buck a fost...
Într-un mic atelier de lângă Oradea, soții Ana Pereu și Traian Isai lucrează la un proiect inedit pentru orașul de pe Crișul Repede: reproducerea în miniatură...
Locuitorii străzii Paganini din Oradea sunt contrariați. De luna trecută, nu mai au voie nici măcar să oprească pe o porțiune de circa 30 de metri...
Cititorii Cluj24 au surprins o nouă mostră despre cum sunt gândite și făcute lucrurile în Primăria Cluj-Napoca, unele parcă fără nicio logică. ”Nu știu cine a...
După ce proiectul a stagnat o bună perioadă de timp din cauza spaţiului prea mic proiectat iniţial între locurile de parcare, au început, în sfârşit, lucrările...
Festivalul Digital Crusade, organizat săptămâna trecută la Oradea Arena a adunat gameri din toată Europa. Cea mai importantă competiție din cadrul evenimentului a fost Campionatul european...
Tinerii sportivi orădeni ai clubului Redpoint au obținut rezultate frumoase la întrecerile Campionatului Național de tir cu arcul pentru copii și juniori mici, competiție care a...
Mai multe muște amatoare de produse de patiserie s-au înfruptat luni din ștrudelele și croissantele din vitrina magazinului Panemar de pe Calea Moților din Cluj-Napoca. ”Erau...
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, în ultima ședință, construirea unei noi grădinițe care va face parte din proiectul complex Borhanci. În cadrul acestui proiect, de-a lungul...
Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți...
Grădina Zoologică orădeană a fost întotdeauna o atracţie. Puţin după încheierea anului şcolar, în iulie 1961, aceasta şi-a deschis în premieră porţile, pe o suprafaţă de...