Centre județene pentru combaterea adicției și recuperarea consumatorilor de droguri. Autoritățile propun ca în fiecare județ din țară să existe centre pentru combaterea adicției, respectiv pentru...
Descentralizarea palatelor copiilor și cluburilor elevilor presupune trecerea lor de la Ministerul Educației la consiliile județene, arată o lege publicată vineri în Monitorul Oficial. Este vorba...
Sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba va fi reabilitat și modernizat, pentru creșterea eficienței energetice. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a lansat pe...
Reorganizarea inspectoratelor școlare în direcții județene de învățământ preuniversitar, potrivit noii legi a educației, ar putea lăsa angajații acestora fără atribuțiile principale, adică de inspecție școlară....
Consiliile județene, municipiile, orașele sau instituțiile de învățământ din țară pot solicita finanțare prin PNRR pentru plantarea de mini-păduri urbane care vor reduce poluarea și vor...
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a explicat cum se va face reorganizarea la nivelul ministerului și a anunțat desființarea a zeci de instituții și a sute de...
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează că menține întreruptă furnizarea apei în zona imobilelor din vecinătatea sediilor A.N.A.F., Bibliotecii Județene, Cinema Clasic, până mâine 16 septembrie...
Polițiștii din Alba au dat peste 100 de amenzi, în cadrul unei acțiuni organizate pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Potrivit IPJ Alba, miercuri, 30 august,...
Inspectoratele școlare județene au ales distribuirea vacanței mobile pentru anul școlar 2023-2024. Vacanța mobilă conduce la o structură ușor diferită a anului școlar în fiecare județ,...
Viceprimarul comunei Ripiceni, Elena Cristian, își conduce sora pe ultimul drum, durerea sa fiind împărtășită și susținută și de colegii din PSD Botoșani care au trimis...
Consiliul Județean Cluj a încheiat încă 15 contracte de execuție a lucrărilor cuprinse în Programul de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene pentru anul...
Consiliul Județean Alba alocă în acest an până la 37,9 milioane de lei pentru întreținerea și repararea drumurilor județene aflate în administrare. Consiliul Județean Alba a...
Indemnizaţiile pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene vor crește cu până la 2.000 de lei. Asta după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a decis...
Tema regionalizării României revine în actualitate, după ce, în diferite momente, a mai fost scoasă din sertare şi discutată în fel şi chip. Cu argumente pro...
Pe mai multe artere rutiere din județul Hunedoara, se acționează cu utilaje de deszăpezire cu 𝗽𝗿𝗶𝗼𝗿𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 în zonele aflate în dificultate, au anunțat, duminică la amiază,...
ISU Cluj atenționează șoferii că la această oră se circula cu dificultate, în condiții de iarnă, pe mai multe artere rutiere din județul Cluj, atât din...
Din cauza ninsorilor din ultimele zile, anumite porțiuni din drumurile județului Cluj au devenit impracticabile. Ca atare, aceste drumuri județene au fost închise. Poliția rutieră sfătuiește...
În județul Alba, la începutul anului 2023, există 15, 7 kilometri de drumuri de pământ, drumuri județene. De asemenea, mai există și 156,434 kilometri de drumuri...
Legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională a fost promulgată, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis. Printre alte acțiuni menite să marcheze acest simbol, autorităţile administraţiei...
George Trif, membru în Biroul Local Cluj-Napoca al USR și unul dintre fondatorii USR Cluj, și-a lansat, sâmbătă, candidatura pentru funcția de președinte al filialei județene....