Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală își va păstra organizarea actuală, cu structuri teritoriale doar la nivel regional, potrivit ordonanței de...
Publicitate Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare indisciplina pietonilor sau a bicicliștilor, din...
Publicitate Sâmbătă, 28 iunie 2025, centrul Cambridge Star a fost plin de emoție, curaj și pași mici către un viitor mare. Peste 280 de copii din...
Publicitate Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare indisciplina pietonilor sau a bicicliștilor, din...
Publicitate Duminică, 29 iunie, a avut loc a doua zi a „Taberei din Pridvorul Satului” în parohia Victoria, care a început, bineînțeles, cu săvârșirea Sfintei Liturghii....
Publicitate Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Societatea Eltrans, organizează cea de-a treia ediție a proiectului „Autobuzul cu Povești”, un...
George Simion nu s-a prezentat la dezbaterea prezidențială organizată miercuri seară de România TV. Este a patra dezbatere consecutivă de la care candidatul AUR lipsește în...
Universitățile vor raporta, pe o platformă unică, date către mai multe instituții. Hotărârea a fost adoptată de Guvern. Principala sursă de finanțare pentru funcționarea platformei vor...
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a plecat de la prima dezbatere electorală organizată la Palatul Cotroceni. George Simion a ajuns la dezbaterea organizată la...
Rethink România şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează sâmbătă, 26 aprilie, a doua dezbatere pentru alegerile prezidențiale, de data această invitată fiind Elena Lasconi. UBB...
Primăria municipiului Aiud organizează în data de 15 mai 2025 evenimentul „Ziua Familiei”, în cadrul căruia vor fi sărbătorite familiile care împlinesc 50 de ani de...
UBB Cluj a lansat o serie de dezbateri individuale cu primii cinci candidați la alegerile prezidențiale, conform sondajelor. Prima întâlnire confirmată, cu George Simion, va avea...
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a anunțat că în acest an va organiza Noaptea Muzeelor în data de 17 mai. Ediția a XIV-a a...
Alba Mall îți face Paștele mai bogat și mielul mai ușor de digerat. 6 super premii de 500 de euro fiecare te așteaptă în JOIA MARE....
Publicitate În perioada 1 – 6 aprilie 2025, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Societatea de Științe Matematice din România-Filiala Botoșani organizează Olimpiada Națională de Matematică, ediția...
Publicitate S-a încheiat o nouă ediție a Zilei Poeziei, organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Douăzeci și doi de poeți și...
Asociația Caritabilă Maria Agapia Aiud dă startul campaniei „O hăinuță nouă de la Iepuraș”, o inițiativă prin care oricine poate aduce bucurie unui copil aflat în...
Echipa de robotică Star_B1T0 de la Colegiul Național “Lucian Blaga” din Sebeș a obținut locul 2 la o competiție organizată în weekend, la Zalău. ”Weekendul acesta,...
Centrul Județean de Excelență Alba organizează, în perioada 24 – 27 februarie 2025, activități de pregătire pentru bacalaureat. Pregătirile vor avea loc la Colegiul Economic „Dionisie...
Pasaj subteran în zona Stadion din Alba Iulia. Administrația locală din Alba Iulia a solicitat recent la Agenția pentru Protecția Mediului Alba emiterea acordului de mediu...