Aplicaţia pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, destinată persoanelor fizice, ar putea fi deschisă la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, a anunţat, joi, la finalul...
Primarul Emil Boc a verificat, vineri, într-o vizită de lucru, noua sală de sport și lucrările de modernizare a Seminarului Teologic Ortodox, investiție de peste 3,2...
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au reținut, luni, 2 bărbați, de 19 și 37 de ani, pentru 24 de ore. Aceștia sunt din Florești, respectiv...
Nouă instituţii de învăţământ din sectorul 6 au fost dotate cu panouri fotovoltaice. Potrivit reprezentanţilor autorităţii locale, valoarea facturilor la energie electrică se va reduce cu...
Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca, a fost selectat, alături de alte trei școli din țară, în cadrul campaniei „Facem școala bine”, care prevede...
Clujenii își vor putea parca bicicletele în spații special amenajate, securizate amenajate în mai multe locuri din oraș, inclusiv în parkinguri de cartier. Primăria Cluj-Napoca tocmai...
TVA scade de la 19% la 5% pentru pompele de căldură, panourile fotovoltaice și panourile solare termice, potrivit unei legi promulgată, joi, de președintele Klaus Iohannis....
Cota TVA pentru panouri fotovoltaice, pompe de căldură și panouri solare va fi redusă de la 19% la 5%. Legea a fost adoptată în Parlament. Camera...
Patru panouri în scop educativ, de prevenire a accidentelor în rândul bicicliștilor, au fost amplasate de către reprezentanții Asociației Biciclim Alba în zona pistei de biciclete...
Târgul de Crăciun își deschide porțile vineri, 18 noiembrie, în Piața Unirii din Cluj. Până în 31 decembrie, kilometrul zero al Clujului se transformă într-un loc...
Primăria Alba Iulia a cumpărat recent 50 de panouri cu regulamentul de funcționare în parcurile de joacă din municipiu. Investiția se ridică la peste 3.200 de...
Primăria Cugir vrea să monteze peste 2.100 de panouri fotovoltaice pe o pășune aflată în extravilanul localității Vinerea. Valoarea investiției ar urma să fie de peste...
Fotografiile celor mai importante momente ale Încoronării de la Alba Iulia, de acum 100 de ani, vor fi expuse joi, 13 octombrie, de la ora 15:00,...
Sisteme de încălzire în pardoseală, panouri fotovoltaice, burlane cu încălzire, sisteme solare termodinamice, stații de încărcare auto pentru mașini electrice, la care se adaugă un întreg...
Panouri solare, pompe de căldură, soluții pentru eficiență energetică în locuințe sau test drive-uri cu autovehicule electrice: toate acestea se vor găsi, în perioada 1-2 noiembrie,...
Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP), aflată în subordinea Primăriei Cluj-Napoca, a început demersurile pentru amplasarea unor panouri fotovoltaice pe acoperișurile halelor din Piața de vechituri...
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, miercuri dimineață pe Dealul Negru. Șoferul unui TIR a pierdut controlul asupra direcției de deplasare...
Utilizând potențialul energiei fotovoltaice instalate pe acoperișurile clădirilor publice din Alba Iulia, administrația locală ar putea economisi aproape 490.000 de euro anual, arată datele unui raport publicat...
Primăria Cluj-Napoca schimbă paradigma reabilitării blocurilor din municipiu, totul datorită oportunității oferite prin PNRR. Dacă până acum lucrările se limitau la izolația exterioară, o licitație publică...
Blocurile din Cluj-Napoca vor putea să își instaleze pe acoperiș, din fonduri europene, panouri fotovoltaice, în schimbul cedării energiei electrice în rețeaua publică, vor primi energie...