Sâmbătă în jurul prânzului, la Spitalul Orășenesc Huedin s-a dat alarmă de incendiu din cauza unor degajări de fum. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat...
Doi tineri care au fost implicați într-o bătaie petrecută într-un bar din Galda de Jos vor sta în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. ...
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat, vineri, referitor la retrocedarea unor spații ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, fostul Palat Banffy din Piața Unirii, că...
Deputatul de Alba, Alin Ignat (PNL), a declarat că săptămâna viitoare va depune la Parlament un proiect de lege prin care va crește durata minimă a...
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că în perioada următoare va fi iniţiat un program pilot, prin care sobele cu eficienţă scăzută, de 20-25%, să fie înlocuite...
La Cluj se fac primii pași pentru a reduce consumul de droguri în școli, dar și pentru a ajuta copiii care consumă substanțe psihoactive. Astfel, înainte...
Procesul privind blocarea exploatării miniere de la Roșia Montană așteaptă decizia finală a Tribunalului de arbitraj de la Washington. Procedura prezentării cazului de către părți s-a...
Victorie importantă pentru Universitatea Cluj. Echipa clujeană a învins vineri UTA Arad cu 1-0, golul fiind înscris de Popa. U Cluj a terminat meciul în 10...
Explozie urmată de incendiu pe strada Sobarilor din Cluj-Napoca. Echipele ISU intervin pe strada Sobarilor, unde s-a produs o explozie la o țeavă de gaz, exterioară....
Psihiatrul Cătălina Tudose atrage atenția că Alzheimer afectează mult mai mulți oameni decât sunt diagnosticați în prezent. În total, aproximativ 400.000 de români. În context global,...
Zile libere 2023: Următoarea minivacanță pentru români este cea de Ziua Națională, 1 Decembrie. Perioada include și ziua liberă de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie. În...
Nici un elev din loturile lărgite de pregătire pentru olimpiadele internaționale nu mai primește bursă în acest an școlar și nici de acum încolo, potrivit metodologiei...
CNAIR a anunțat restricții de circulație pe DN7 – Valea Oltului, pentru o perioadă de două luni. În perioada 18 septembrie – 14 noiembrie, se vor...
Cei care se vor căsători în civil, la Alba Iulia, o vor putea face de acum într-o ambianță mai plăcută. Mai exact, starea civilă se va...
Peste 25.000 de pacienți s-au prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Alba Iulia în primele 6 luni ale anului. Reprezentanții spitalului au făcut...
Poliţiştii de frontieră şi lucrători vamali de la Sculeni au descoperit ţigarete în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei, pe care un cetăţean din Republica...
Vouchere pentru sobe prin AFM: Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că în perioada următoare va fi iniţiat un program pilot, prin care sobele cu eficienţă scăzută,...
Întregul lot de produse de panificaţie ce urmau să fie distribuite în această săptămână elevilor din judeţul Vâlcea, în cadrul programului „Lapte şi corn”, a fost...
Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a OUG nr. 164/2022 prin care se acordă noi beneficii pentru părinții de gemeni și multipleți. Normele metodologice adoptate...
500 de copii sărmani din județul Alba au primit ghiozdane complet echipate, la începerea școlii, au anunțat reprezentanții filialei Alba a Crucii Roșii. Crucea Roșie Română...