Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a trimis o adresă Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA – Regionala Căi Ferate Iaşi prin care invită reprezentanţii conducerii...
Un număr de trei angajaţi din primăria oraşului Seini au fost infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii...
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a transmis sâmbătă, 31 octombrie, că o echipă mixtă de control, formată dintr-un reprezentat al instituţiei şi unul al Inspectoratului...
Primăria Sectorului 4 a dispus, în regim de urgenţă, măsuri de dezinfecţie a unor săli de curs, de la trei unităţi de învăţământ, după ce alţi...
Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări după ce persoane neidentificate încă au sustras dintr-o încăpere a Primăriei comunei Blăgeşti un seif în care se aflau banii de salarii....
Primăria din municipiul Alba Iulia va fi închisă, după ce asistenta responsabilă cu triajul angajaților, cea care lua temperatura la intrarea în instituție, a fost confirmată...
O angajată a Primăriei municipiului Bistriţa, de la Taxe şi Impozite, a fost diagnosticată cu Covid-19, motiv pentru care imobilul a fost închis, vineri, în vederea...
O primărie din judeţul Sibiu a fost închisă temporar după ce un angajat a fost depistat cu COVID-19, colegii acestuia fiind trimişi acasă, să stea izolaţi...
Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) Suceava s-au sesizat din oficiu în urma verificărilor efectuate în perioada 10 – 11 aprilie, în...
Un echipaj de intervenţie din cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Bârlad a depistat, joi, în trafic un autoturism aparţinând comunei Zorleni care figura în baza de date...
O ameninţare cu bombă a fost primită sâmbătă la Primăria Sectorului 2, unde s-au deplasat echipaje de poliţie şi echipa pirotehnică din cadrul Brigăzii Antitero din...
Trei persoane au fost reţinute după ce poliţiştii au efectuat, miercuri, percheziţii la Primăria Târgovişte şi pe raza judeţului Dâmboviţa în cadrul unor cercetări privind achiziţia...
Zeci de litri de alcool de contrabandă, articole pirotehnice și acte de muncă în folosul comunității pentru mai multe persoane au fost găsite de polițiștii din...
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit la clădirea primăriei...
O femeie din satul Motiş, judeţul Sibiu, a fost reţinută pentru 24 de ore, iar acum este cercetată sub control judiciar sub suspiciunea săvârşirii infracţiunilor de...
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, că Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Bucureşti şi că o s-o susţină „din...
Descinderi, marți dimineață, la sediul unei primării din Vâlcea și la mai multe firme din Argeș și București, într-o cauză penală care vizează posibile fapte de...
Un bărbat a fost reţinut de poliţişti după ce a tăiat o femeie, asistent social la primăria comunei clujene Borşa, în zona pieptului, cu un cutter....
Secretarul Primăriei oraşului Gătaia din judeţul Timiş, Florin Gheţa, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce ar fi pretins o mită de...
Sediul unei primării din judeţul Argeş a fost spart cursul nopţii, fiind sustrase mai multe bunuri, a anunţat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. „Poliţiştii...