Lucrările de modernizare și reabilitare la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” din cartierul Mănăștur sunt în toi, dar constructorul este „în prelungiri”. Aici se construiește și o...
Primăria Alba Iulia vrea să modernizeze o sală de activități în care au loc, printre altele, ședințele Consiliului Local. Lucrările sunt estimate la peste 200.000 de...
Ministerul Dezvoltării anunță, printr-un comunicat transmis presei de șeful de cabinet al ministrului Cseke Attila, că au fost semnate contractele de execuție pentru construirea a două...
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, în ultima ședință, construirea unei noi grădinițe care va face parte din proiectul complex Borhanci. În cadrul acestui proiect, de-a lungul...
Ministerul Dezvoltării a anunțat semnarea contractelor de execuție sau, după caz, de finanțare, pentru încă opt investiții în județul Bihor, de la o creșă până la...
Câteva mii de oameni – 5000 conform poliţiei – au ieşit duminică în stradă la Bruxelles pentru a protesta împotriva închiderii sălilor de spectacole, impusă de...
Evenimentele organizate în spaţii închise, precum cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte, pot avea loc cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului...
Din ce în ce mai mulţi copii preferă să urmeze cursuri de zumba sau de aerobic, însă bazele sportive numără în fiecare an mai puţini copii...
Municipiul Satu Mare trece în scenariul verde, de luni, după ce rata de infectare a coborât la 1,09 la mie. De marți se vor aplica noi...
Președintele Federației Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean, a declarat că, în urma discuțiilor pe care le-a purtat miercuri cu reprezentați ai Guvernului și ai...
Sălile de fitness și culturism s-ar putea redeschide după 15 iunie, în România, cu condiția respectării unui set de măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a...