Declarația unică 2025 vine cu noutăți pentru cei care obțin venituri din activități independente sau investiții. ANAF a eliminat obligația de a declara veniturile estimate și...
Publicitate În ziua de Bobotează, pe 6 ianuarie, preoții binecuvântează apele, iar tradiția spune că cei care se ating de apa sfințită sunt protejați de boli...
România a fost inclusă pe lista CNN Travel privind cele mai bune locuri de vizitat în anul 2025. Iar printre locurile din România care nu trebuie...
Clujenii care își doresc un loc de parcare nu mai trebuie să se înghesuie la ghișeele Primăriei în prima zi din an. Autoritățile locale au introdus...
Noaptea dintre ani este momentul în care tradițiile, superstițiile și gastronomia se îmbină pentru a atrage noroc, prosperitate și sănătate în anul care vine. Românii respectă...
Academia de Advocacy lansează un apel ferm către liderii sindicatelor și patronatelor din România, cerându-le să-și asume responsabilitatea pentru pasivitatea demonstrată în monitorizarea activității guvernelor și...
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale, a declarat sâmbătă preşedintele Cartel Alfa,...
ANAF precizează că persoanele fizice nu trebuie să descarce facturi sau să acceseze SPV, în urma aplicării sistemului e-Factura. ”Persoanele fizice NU au nicio obligație de...
Luni, 16 decembrie, încep înscrierile la Bacalaureat 2025. Elevii din clasele XII-XIII se pot înscrie pentru a participa la probele de competențe, ce se vor desfășura...
Cumpărare vechime în muncă, în 2025. Românii care doresc să cumpere vechime pentru pensie vor trebui să plătească mai mult din 2025, ca urmare a majorării...
Noi reguli pentru cei care închiriază imobile intră în vigoare de la 1 ianuarie și devin obligatorii, după o serie de modificări în Codul Fiscal. Toate...
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca trebuie să plătească 38,5 milioane de lei și cheluieli de judecată în favoarea dezvoltatorului care trebuia să construiască cartierul Lomb. Decizia...
Președintele AUR, George Simion, împreună cu mai mulți membri ai partidului au participat duminică, 8 decembrie, în ziua în care ar fi trebuit să aibă loc...
Marcel Ciolacu, președintele PSD, nu s-a pronunțat, luni, cu privire la sprijinul pe care partidul său îl va acorda sau nu unuia dintre candidații la Președinția...
Decizia conducerii Colegiului Național „Gheorghe Șincai” de a renunța la ciclul primar, din cauza lipsei de spațiu, continuă să stârnească controverse în Cluj-Napoca. Într-o ședință anterioară...
Românii își aleg astăzi parlamentarii care îi vor reprezenta în următorii patru ani în Legislativ, respectiv în Camera Deputaților și în Senat. Românii vor vota duminică,...
Majoritatea achiziţiilor online pot fi returnate în termen de 14 zile, datorită dreptului de retragere reglementat de Uniunea Europeană, a informat recent Autoritatea Naţională pentru protecţia...
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, preșeidntele partidului, Nicolae Ciucă, a declarat că rezultatul obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale este un „eşec” care trebuie asumat...
Românii își aleg duminică noul președinte, iar pe 1 Decembrie vor fi alegerile parlamentare. Alegătorii care se află în localitatea de domiciliu în ziua primului tur...
Pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță, legalitate și ordine publică a scrutinului pentru alegerea Președintelui României, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Alba...