Dacă la nivelul Uniunii Europene fetele reprezintă, în medie, doar 17% din totalul elevilor de liceu şi studenţilor în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Bulgaria şi...
Circa 80.000 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în 2018 în Europa, fiind înregistrate mai mult de 70 de decese din cauza acestei boli, au...
Standarde mai stricte privind emisiile de dioxid de carbon pentru autoturisme și camionete au fost adoptate de Consiliul Uniunii Europene, potrivit Ministerului Transporturilor. Între 2025 și...
Parlamentul European a votat miercuri, la Strasbourg, o simplificare a procedurilor de obţinere a vizelor de scurtă şedere în Uniunea Europeană, reguli care vor fi adaptabile...
Beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală constituiți ca persoană fizică autorizată (PFA) și ca întreprindere individuală (ÎI) care au fost radiate din oficiu au posibilitatea solicitării...
Tarifele pentru apeluri fixe şi mobile efectuate către orice ţară din interiorul Spaţiului Economic European (statele Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) nu vor depăşi...
În municipiul Sibiu vor fi amplasate corturi medicale, pentru urgenţe prespitaliceşti şi vor fi aduse, pe aeroport, elicoptere SMURD şi un avion medical, pe durata Summitului...
În municipiul Sibiu vor fi amplasate corturi medicale, pentru urgenţe prespitaliceşti şi vor fi aduse, pe aeroport, elicoptere SMURD, pe durata Summitului Uniunii Europene care va...
Fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a afirmat, miercuri, că votul primit în Comisia LIBE a Parlamentului European este pentru tot sistemul judiciar din România...
Reprezentanții celor 22 state membre care fac parte din structura Parchetului European l-au votat azi pe candidatul francez, Jean – Francois Bohnert (șeful Parchetului din orașul...
Elveția va elimina toate restricțiile pentru cetățenii români care vor să muncească acolo începând cu sfârșitul lunii mai 2019, renunțând la o clauză de salvgardare care...