ACTUALITATE
10 septembrie: Ziua mondială pentru prevenirea suicidului. Un caz la fiecare 40 de secunde, la nivel mondial
Un caz de suicid, la fiecare 40 de secunde, la nivel mondial este statistica sumbră realizată de Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului. În fiecare an peste 800.000 de persoane își pun capăt zilelor, sucicidul fiind printre primele 20 de cazuri de deces.
Data de 10 septembrie marchează în fiecare an, Ziua mondială pentru prevenirea suicidului. Ziua este marcată cu scopul de a creşte gradul de conştientizare în rândul populaţiei cu privire la gravitatea acestui fenomen, dar şi pentru a promova o serie de măsuri de prevenire pentru a-l combate.
Numărul celor care au tentative de suicid este, însă, de până la 25 de ori mai mare, ceea ce înseamnă că mult mai multe persoane au fost pe cale să comită un act suicidar sau au trăit în preajma unei astfel de persoane, transmit jurnaliștii de la Agerpres.
Se estimează că pentru fiecare viaţă pierdută ca urmare a suicidului, alte 135 de persoane sunt afectate, ceea ce duce la o cifră de circa 108 milioane de persoane afectate de comportamentul suicidar în fiecare an. Comportamentul suicidar cuprinde nu doar suicidul propriu-zis, ci şi gândurile sau tentativele suicidare.
Tema ediţiei din 2019 a acestei zile, ”Working Together to Prevent Suicide”, îndeamnă la o colaborare a întregii comunităţi pentru prevenirea suicidului. Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului aminteşte faptul că un simplu minut acordat unei persoane cu o astfel de problemă îi poate schimba acesteia cursul vieţii.
Deseori, oamenii au o retincenţă în a interveni în astfel de situaţii, din diferite motive, inclusiv de teamă că nu vor şti cum să abordeze o persoană care se confruntă cu gânduri suicidare, dar specialiştii ne asigură că nu există o formulă standard, iar empatia, compasiunea şi chiar simpla dorinţă de a ajuta sunt elemente-cheie în prevenirea unei tragedii.
De asemenea, mulţi se confruntă cu teama de a nu înrăutăţi situaţia, gândindu-se că simpla abordare a acestei chestiuni poate influenţa negativ persoanele vulnerabile, conducându-le chiar către comiterea suicidului. Studiile, însă, dovedesc contrariul, şi anume aceea că oferirea sprijinului şi simpla disponibilitate de a asculta problemele celuilalt reduc stresul şi în niciun caz nu îl exacerbează.
De asemenea, o atenţie deosebită trebuie acordată celor care prezintă simptome alarmante, cum ar fi: lipsă de speranţă, furie necontrolată, dorinţă de răzbunare, acţiuni nesăbuite sau foarte riscante, consum abuziv de alcool sau de droguri, anxietate, insomnii sau schimbări bruşte de dispoziţie.
Mulţi dintre cei care au avut tentative de suicid mărturisesc că în momentele de disperare, când nu mai vedeau altă soluţie decât aceea de a-şi lua viaţa, ar fi avut nevoie de implicarea unui apropiat, ar fi avut nevoie ca cineva să le vadă suferinţa şi să-şi ofere sprijinul.
De multe ori, însă, nici măcar nu au fost întrebaţi dacă au vreo problemă sau dacă ar avea nevoie de ajutor. Tocmai de aceea, pentru că au trecut prin astfel de stări, aceste persoane îşi oferă astăzi sprijinul, desfăşurând, totodată, activităţi de prevenire a suicidului.
Iniţiată în anul 2003, de către Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată printr-o serie de evenimente, conferinţe, campanii şi activităţi publice, menite să atragă atenţia asupra suicidului, una dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate prematură.
Pentru organizarea acestora, Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului necesită sprijinul instituţiilor de stat, al agenţiilor guvernamentale, al organizaţiilor non-guvernamentale, al asociaţiilor naţionale şi internaţionale, al comunităţilor locale, al cercetătorilor, al medicilor şi al voluntarilor. AGERPRES
ACTUALITATE
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Numerele extrase, 15 februarie 2026:
Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35
Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33
Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18
Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5
Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3
Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani
Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.
Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
