EVENIMENT
15 august: Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Obiceiuri și tradiții de Sfântă Marie Mare
Una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creștine este Adormirea Maicii Domnului, iar creștinii ortodocși și catolici o serbează în data de 15 august a fiecărui an. Sărbătoarea mai este cunoscută în popor ca Sfânta Marie Mare sau Sântămăria Mare.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată şi sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă iar în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Marinei deoarece Maica Domnului este considerată ocrotitoarea marinarilor.
În scrierile părinţilor orientali se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. De asemenea, se spune că apostolii aflaţi în acel moment în zone diferite ale lumii au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment.
Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţa Cerurilor
Deoarece Apostolul Toma nu a putut fi prezent la înmormântare, când a ajuns după 3 zile acesta a cerut să fie deschis mormântul pentru a putea săruta mâinile Născătoarei, dar intrând el a găsit mormântul gol. De-a lungul timpului în cuvântările Părinţilor Bisericii s-a afirmat faptul că Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţa Cerurilor.
Pe de altă parte, tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, de a duce credinţa pe Muntele Athos, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită şi astfel a fost săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus puteziciunii şi să fie luat la cer.
Salvatoarea sufletelor din iad
Tot tradiţia spune că înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.
Ce spune tradiția
Tradiţia spune că în dimineaţa zilei de 15 august femeile mergeau la biserică unde împărţeau struguri, prune sau faguri cu miere. După ce se împărţeau fructele, femeile mergeau la cimitir pentru a tămâia mormintele. Pe de altă parte, cei care aveau vii mari obişnuiau ca în această zi să tocmească pandurii care să păzească viile.
De asemenea, în această zi bărbaţii îşi schimbau pălăria cu căciula iar cei care erau observaţi că purtau în continuare căciulă erau ironizaţi. Totodată în această zi de sărbătoare era interzis dormitul pe prispă sau scăldatul în apele râurilor spurcate de cerb.
În trecut în data de 15 august se deschidea în satul tradiţional un important sezon al nunţilor
Pe de altă parte, în trecut în data de 15 august se deschidea în satul tradiţional un important sezon al nunţilor care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. Tot în această zi se organizau şi târgurile şi iarmaroacele de toamnă iar perioada dintre cele două Sântămării era considerată timp optim pentru semănăturile de toamnă.
Totodată, la sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla totodată cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoane şi care mai apoi sunt bune pentru vindecarea anumitor boli.
În părţile Moldovei această sărbătoare este considerată sărbătoarea „morţilor” iar cu această ocazie sunt pomeniţi toţi strămoşii plecaţi în lumea celor drepţi care au purtat numele Sfintei Fecioare.
Peste 2,2 milioane de români își serbează onomastica
În România, peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica joi, dintre care 1.819.378 sunt femei şi 416.844 bărbaţi. Dintre aceştia 1.398.464 poartă numele de Maria, 273.454 de Mariana, 51.620 de Marinela şi 31.149 de Mioara. Mai există şi 25.947 femei care poartă numele de Marina, 25.447 de Marilena, 10.834 de Mărioara, 1.685 de Măriuca şi 162 de Măria.
Pe de altă parte, din numărul total de bărbaţi care îşi serbează onomastica joi, un număr de 310.751 poartă numele de Marian, 102.620 de Marin şi 3.332 de Marinică.
sursa: alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Premieră. Revistă a UBB, în biblioteca Societății Asiatice din India. Poate fi consultată de cercetătorii interesați
O revistă a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, „Romanian Journal of Indian Studies”, poate fi consultată de cercetătorii interesați, în premieră, la Societatea Asiatică din Kolkata (India), înființată în anul 1784.
Revista apare sub egida Centrului Clujean pentru Studii Indiene de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” și a fost prezentată în India de directorul Centrului, Mihaela Gligor,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ora de vară 2026. Când se schimbă ceasul anul acesta și ce efecte poate avea asupra organismului
Ora de vară 2026. România va trece la ora de vară în ultima duminică din luna martie, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră.
Astfel, pe măsură ce zilele devin tot mai lungi, iar nopțile mai scurte, ne apropiem de momentul în care românii trebuie să își schimbe ceasurile.
Mai exact, schimbarea va avea loc în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, când ora 03:00 va deveni ora 04:00.
Așadar, duminică, 29 martie, va fi cea mai scurtă zi din an.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
EXCLUSIV. 71 de clujeni au pierdut încadrarea într-un grad de handicap. Reevaluare dispusă pentru cei care au și carnet de șofer
În anul 2025, în județul Cluj au fost emise peste 600 de dispoziții de reevaluare a persoanelor care dețin simultan un certificat de încadrare într-un grad de handicap și un permis de conducere auto.
Evaluarea acestor persoane a fost dispusă de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, care a transmis inclusiv listele cu persoanele care trebuie să treacă prin acest proces.
Peste 600 de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Procesul lui Victor Micula la Curtea de Apel Alba Iulia: Avocații au cerut schimbarea încadrării juridice. Ce au decis judecătorii
Un proces celebru se desfășoară în această perioadă pe rolul instanței superioare din Alba, Curtea de Apel Alba Iulia. Fondul nu a fost judecat la vreo instanță din județ, ci a fost strămutat.
Mai exact, dosarul a venit de la Tribunalul Bihor, unde apelul trebuia să fie judecat de Curtea de Apel Bihor. Însă inculpatul a cerut strămutarea dosarului, iar acesta a ajuns la Alba Iulia.
Este vorba despre procesul în care afaceristul Victor Micula a fost condamnat în primă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
