EVENIMENT
21 martie-20 aprilie - Zodia Berbec. Caracterizare, trăsături și ziua norocoasă. Personalități născute în Zodia Berbec
Prima dintre cele 12 zodii ale Zodiacului European sau Zodiacul Clasic Occidental, cum mai este cunoscut, Zodia Berbecului începe din 21 martie până în 20 aprilie. Opusul Berbecului este Balanţa.
A apărut ca simbol pentru prima dată în Egiptul antic. El reprezintă capul zeului Amun, considerat a fi conducătorul tuturor zeilor. Berbecul, care reprezintă şi începutul primăverii, renaşterea naturii are forţa necesară pentru aceasta, conferită de planeta Marte, sub dominaţia căreia se află.
Caracterizarea nativului Berbec
Înflăcărarea, dinamismul, rapiditatea, voinţa şi forţa de caracter sunt trăsăturile nativilor din această zodie. Cel născut în această zodie este dornic de schimbare şi provocare, este un om care priveşte viaţa ca pe o perpetuă luptă şi toţi cei din jur îi sunt concurenţi. E furios din fire, impulsiv şi agresiv, gata mereu de luptă. Născutul zodiei este înclinat să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă asta îl face incomod şi lipsit de tact în relaţiile cu ceilalţi, potrivit www.eastrolog.ro. Trebuie să înveţe să fie echilibrat să accepte compromisul, dacă vrea sa evolueze. Are permanent nevoie de activitate, nu suportă să stea degeaba.
Datorită inteligenţei şi entuziasmului, nativul din această zodie reuşeşte să iasă din orice împrejurare cu fruntea sus. Munceşte din greu în orice situaţii şi nu îi stă în fire să se menajeze. El îşi va ajuta semenii, fiind oricând dispus să întindă o ''mână de ajutor'' persoanelor care înseamnă ceva pentru el, sacrificându-şi timpul sau banii.
Marte, planeta sub dominaţia căreia se află cei născuţi în perioada zodiei, este asociată cu fierul. De aceea este indicat pentru nativi să consume alimente bogate în fier. Nativi apreciază mâncarea condimentată, dar trebuie să fie precauţi în consumarea ei. Din dieta lor nu trebuie să lipsească salata, spanacul, urzicile, broccoli, măghiranul, menta, etc.
Berbec - Compatibilitate cu celelalte zodii:
Foarte bună: Leu, Săgetător, Berbec.
Bună: Gemeni, Vărsător.
Dificilă: Balanţă, Scorpion, Fecioară.
Foarte redusă: Balanţă, Capricorn.
Bărbatul BERBEC
Bărbatul născut în această zodie este de obicei sincer şi direct, dornic întotdeauna de libertate în toate privinţele. Nu este deloc genul de bărbat care se teme să fie sincer sau să îşi exprime opiniile. Are o puternică dorinţă de a-i conduce pe ceilalţi şi energia sa pozitivă îi atrage pe cei din jurul său. Nu este genul de bărbat care să stea şi să analizeze lucrurile prea mult. Au tendinţa de a avea încredere în persoanele pe care le cunosc, în special în cele de sex feminin.
Stăpâniţi de emoţii şi pasiuni, nativii din Berbec au deseori aşteptări nerealiste în legătură cu relaţia de cuplu, pentru că percep lucrurile mai mult aşa cum şi le-ar dori decât cum sunt în realitate.
Femeia BERBEC
Femeia este dotată cu multă sensibilitate şi blândeţe şi se dovedeşte capabilă în tot ceea ce întreprinde. Este spontană, sinceră, deschisă, dar şi inocentă. Are un spirit competitiv remarcabil şi doreşte să conducă. Nativa din Berbec demonstrează creativitate, originalitate şi idealism. Se poate descurca în viaţa cotidiană şi fără ajutorul unui bărbat, dar trăieşte în primul rând pentru iubire. Este plină de iniţiativă, hotărâtă să preia conducerea, chiar şi în dragoste.
Poate fi extrem de generoasă şi îşi împarte cu dragă inimă iubirea şi tot ce are, potrivit site-ului venus.org. Poate să-şi aleagă fără probleme orice profesie. Curajul este calitatea ei evidentă. Această femeie este impulsivă, dar revine uşor la o stare afectuoasă.
Copiii BERBEC
Copiii născuţi sub semnul Berbecului sunt poznaşi, adesea tumultuoşi. Ei sunt nerăbdători în orice privinţă, de la mers până la vorbit şi vor face aceste lucruri mult mai devreme decât alţi copii. În ciuda aparentei lor răceli şi insensibilităţi, ei suferă dacă părinţii nu-şi găsesc timp şi pentru ei. Au nevoie de afecţiune şi, dacă nu o cer niciodată, este pentru că se ascund în spatele unei carapace de indiferenţă.
Încrederea înnăscută şi abilităţile naturale de a conduce pot călăuzi copilul pe drumul succesului în numeroase domenii. Copiii vor aprecia întotdeauna onestitatea şi spiritul tânăr a celor din jur, potrivit site-ului copilul.ro.
Personalități născute în Zodia BERBEC
Personalităţi din România născute în Zodia Berbec: Mircea Vintilă, Ana Blandiana, Gică Petrescu, Ştefan Tapalagă, Elvira Deatcu, Liviu Hodor, Floarea Calotă, Dan Bittman, Éva Kiss, Alexandru Papadopol, Cornel Constantiniu, Mircea Ştefan Daneliuc, Aurel Tămaş, Gil Dobrică, Angela Ciochină, Fănuş Neagu, Gheorghe Zamfir, Emil Cioran.
Personalităţi de pe mapamond născute în Zodia Berbec: Ugo Tognazzi, Aretha Franklin, Sir Elton John, Michael York, Aristide Briand, Christopher Lambert, Michel Hazanavicius, Joseph Haydn, Antoine François Prevost, Charles Fourier, Omar Sharif, Joseph Pulitzer, Leonardo da Vinci, Louie Anderson, Quentin Tarantino, Carl Wilhelm Siemens, Bette Davis, Diana Ross, Milan Kundera.
Agerpres
EVENIMENT
Atenție la ofertele „prea bune ca să fie adevărate” pe WhatsApp. DNSC avertizează asupra fraudelor cu scop caritabil fals
În ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unei noi forme de fraude care circulă prin grupuri de mesagerie, în special pe WhatsApp.
Este vorba despre anunțuri care promit produse premium la prețuri extrem de reduse, sub pretextul unor campanii caritabile în beneficiul asociațiilor pentru protecția animalelor.
Cum funcționează escrocheria?
Fraudatorii...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Unul din patru angajați români, la limita burnout-ului în 2025. Care au fost principalele surse de epuizare
Unul din patru angajați români a fost la limita burnout-ului în 2025, iar starea de bine a acestora s-a situat într-o zonă funcțională, dar fragilă, arată Indexul stării de bine a angajaților români, realizat de RoCoach și Novel Research.
Deși mai mult de 41% dintre angajații români au reușit să își mențină un nivel rezonabil de echilibru la locul de muncă, unul din 4 angajați s-au aflat într-o zonă de risc psihologic și burnout.
Doar 30% au indicat cu adevărat o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 22:00, pe Autostrada A1 Sebeș - Sibiu, în zona Cunța. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate un autocamion și un autoturism.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sebes - Sibiu, la km 298.
În accident sunt implicate un autocamion și un autoturism, fără...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Creștere alarmantă a cazurilor de gripă în România. 20 de persoane au murit, dintre care 3 clujeni
România se confruntă cu o creștere îngrijorătoare a cazurilor de gripă și a infecțiilor respiratorii acute. În perioada 5–11 ianuarie 2026, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat un total de 73.880 de infecții respiratorii acute la nivel național, incluzând gripă clinică, pneumonii și viroze respiratorii, marcând o creștere de peste 21% față de săptămâna precedentă.
În aceeași...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
