Connect with us

EVENIMENT

24 iunie 2023: Cea mai spectaculoasă sărbătoare păgână a anului. Superstiții și tradiții în noaptea de Sânziene

Publicat

sanzienele
Arhivă foto

În fiecare an, pe data de 24 iunie, românii sărbătoresc Sânzienele sau Drăgaica. Această sărbătoare reprezintă cea mai mare și spectaculoasă sărbătoare păgână a anului, coincizând în aceeași zi cu Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Conform tradiției, de Sânziene, timpul devine blând și îngăduitor, iar gândurile oamenilor sunt purtate peste câmpurile și poienile pline de flori, învăluite într-un miros paradisiac.

Evenimentul este însoţit de o serie de credinţe populare interesante şi tradiţii legate de dragoste, sănătate, bunăstare şi fertilitate. Drăgaica este numele slav al sărbătorii de Sânziene şi se întâlneşte în Muntenia şi Oltenia.

Sărbătoarea este una cu totul specială şi ţine o noapte şi o zi, iar noaptea de Sânziene (23-24 iunie) este una magică, este noaptea focurilor de vară, fiindcă “este vară în cer şi vară pe pământ, este vară în suflete şi trupuri, este anotimpul dragostei şi al vieţii plenare”.

Atunci se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.

Pentru aceasta se fac practici de pomenire a morților numite Moșii de Sânziene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări și se dă de pomană la cimitir.

Superstiții și tradiții în noaptea de Sânziene. Ce ritual trebuie respectat

Floarea de Sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo — după culoarea galbenă sau albă), frumos mirositoare, care înflorește în preajma solstițiului de vară, în perioada pârguirii cerealelor, are numeroase întrebuințări în medicină și cosmetică, drept pentru care mitologia populară i-a acordat anume proprietăți mistice, fiind folosită în practicile magice efectuate în noaptea premergătoarei zilei Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Pentru a avea eficiența scontată trebuie culeasă după un anume ritual și anume: florile în zorii zilei Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în timp ce tulpina și semințele, toamna.

Dacă sunt culese corespunzător, proprietățile lor sunt miraculoase: întăresc copiii debili și limfatici, dacă se pun în apa lor de scaldă; vindecă frigurile; puse în rachiu vindecă vătămăturile; roua căzută pe flori în noaptea de Sfântul Ioan Botezătorul este leac sigur pentru bolile de ochi și piele.

Superstiții și tradiții în noaptea de Sânziene. Ce sunt sânzienele

Sânzienele sunt flori de câmp, galbene-aurii, cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, cu miros puternic de fân şi a miere.

La cea mai mică atingere, din ele se scutură o ploaie fină de aur, pentru că tradiţia spune că ele sunt florile solstiţiului de vară, iubitoare de soare, iar viaţa lor este scurtă, de numai două-trei săptămâni, atâta vreme cât astrul zilei se află în plină putere.

În traditia populară, Sânzienele sunt şi nişte făpturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, făpturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefăcătoare.

Această denumire a lor este adesea cauza pentru care sunt confundate cu Ielele, Măiastrele sau Vântoasele, care, de regulă, sunt zâne rele.

Părerile specialiştilor, dar şi ale ţăranilor, sunt extrem de amestecate când este vorba despre Sânziene.

Superstiții și tradiții în noaptea de Sânziene. Sânzienele sunt diferite de Iele

Este o certitudine că ele sunt diferite de Iele, pentru că au, în general, însuşiri bune: fuioare de vânt uşoare în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează sub razele lunii (astrul celor născuţi în această zi) prin grădini, mutându-se de la un loc la altul, cântând pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase.

Pentru că sunt din altă lume şi sunt atât de frumoase, „cine le vede nu le crede şi cine le-aude nu le răspunde”.

Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru că începând de pe 24 iunie, cucul amuţeşte, pleacă în munte şi se transformă în uliu, răzbunându-se pe toate celelalte păsări cântătoare.

„Atunci va şti femeia gândul bărbatului, când va şti ziua când pleacă cucul”, se mai spune în tradiţie despre această zi.

sursa: Alba24

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO/FOTO. La săniuş în Cluj-Napoca

Publicat

sanius 1.jpeg






Bucuria iernii şi venirea primelor zăpezi mai consistente din ultimii ani i-au scos pe clujeni din case şi au plecat să se bucure, alături de copii, la un săniuş.

Bucurie de copil pe sanie

În clipul video se poate simţi bucuria unui copil surprins pe o sanie pe strada Trandafirilor din Cluj-Napoca, probabil în prima sa aventură pe zăpadă. Alături de el, alţi copii, dar şi adulţi s-au bucurat de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tatuajele nu sunt complet inofensive. Ce arată studiile științifice despre cerneala din piele

Publicat

tatuajele nu sunt complet inofensive. ce arată studiile științifice despre

Tatuajele sunt tot mai populare, însă cercetările recente arată că efectele lor asupra organismului sunt mai complexe decât par la prima vedere. Specialiștii atrag atenția că, dincolo de aspectul estetic, cerneala injectată în piele interacționează pe termen lung cu sistemul imunitar.

Un tatuaj nu înseamnă doar un desen permanent, ci și introducerea unor particule chimice în derm. Odată ajunsă în piele, cerneala este recunoscută de organism ca material străin. Sistemul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

2026 - un an memorabil în fenomene astronomice: Eclipse solare și de luna, parade planetare, roiuri de meteoriți și superluni

Publicat

perseide 2025: maximul curentului de meteori, vizibil în această noapte

2026 promite să fie un an astronomic memorabil, cu o varietate impresionantă de fenomene. Superluni și roiuri de meteori,  eclipse și parade planetare, fenomene perfecte pentru observatorii amatori și pasionații de cerul nopții.

Parade planetare și fenomene speciale

Potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu ( astro-urseanu.ro)   pe parcursul anului 2026 vor avea loc mai multe aliniamente spectaculoase. Iată câteva dintre ”paradele planetare” ale...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR Cluj l-a transferat pe atacantul suedez Alibek Aliev

Publicat

cfr cluj 1.jpg






Echipa de fotbal CFR Cluj l-a transferat pe atacantul Alibek Aliev, a anunţat clubul, duminică, pe pagina sa de Facebook.

 

Din Suedia, la CFR Cluj

 

În vârstă de 29 de ani, Aliev vine în Gruia după ce în ultimele sezoane a evoluat pentru echipa suedeză Osters IF, pentru care a bifat 63 de meciuri, a înscris 25 de goluri şi a reuşit 6 pase decisive.

De-a lungul carierei sale, Alibek Aliev a mai...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe