EVENIMENT
25 de câini ţinuţi în condiţii insalubre, într-o localitate din Arad, ridicaţi de autorităţi şi daţi în grija unei asociaţii

Poliţiştii arădeni de la Biroul pentru protecţia animalelor au ridicat 25 de câini aflaţi într-un adăpost insalubru, unde ar fi fost în stare de pericol, animalele fiind predate unei asociaţii pentru a fi îngrijite, în timp ce în acest caz au început cercetări.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, acţiunea a avut loc în urma unei sesizări cu privire la faptul că, în zona fostei staţii de epurare din comuna Şiria, „se află într-o stare de pericol mai multe exemplare canine”.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat existenţa a 25 de exemplare canine, din rasa Metis, care erau în stare de pericol, fiind păstrate în condiţii insalubre. Poliţiştii au emis un ordin de plasare în adăpost pentru 45 de zile, toate animalele fiind ridicate şi preluate de Asociaţia ‘Paws United’ Zăbrani”, se arată în comunicat.
În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor. AGERPRES
EVENIMENT
Evenimente de weekend în Alba: Festival Național de Folclor, tur ghidat și competiții sportive. Jandarmii vor fi prezenți

Evenimente de weekend: În acest weekend se desfășoară mai multe competiții sportive și culturale în județul Alba. Jandarmeria Alba va fi prezentă pentru a contribui la desfășurarea în siguranță a acestor evenimente.
Sâmbătă, 4 octombrie
Efectivele de jandarmi vor asigura măsurile de ordine pe Câmpia Libertății din Blaj, acolo unde se va desfășura manifestarea sportivă „Crosul Speranței”, eveniment care include un concurs de maraton.
Aceștia vor fi prezenți și…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Tiberiu Balint are 61 de ani și este unul dintre puținii meșteri care mai confecționează buici, o piesă de îmbrăcăminte tradițională specifică zonei Huedinului.
Este din satul Turea, județul Cluj. Acolo s-a născut, a copilărit, a învățat să iubească tradițiile și rosturile comunității, și acolo trăiește și acum.
Tiberiu Balint, creatorul de buici din Cluj
Încă din copilărie, mergea la…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CTP Cluj-Napoca: Circulația tramvaielor pe linia 102 și a troleibuzelor de pe linia 14, suspendată sâmbătă

Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că sâmbătă, 4 octombrie 2025, circulația tramvaielor pe linia 102 și a troleibuzelor de pe linia 14 va fi suspendată.
Mijloacele de transport nu vor circula pe aceste linii între orele 5.00 și 23.00.
Tramvaiele de pe linia 102 și a troleibuzele de pe linia 14 nu vor circula o zi
Măsura, arată reprezentanții CTP Cluj-Napoca, este necesară pentru definitivarea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
BOICOT. Studenții Facultății de Matematică și Informatică de la UBB, refuză orele din CREIC începând de luni

Studenții Facultății de Matematică și Informatică (FMI) a UBB Cluj-Napoca anunță declanșarea unui boicot al orelor organizate la CREIC și TEAM situat pe un deal izolat lângă Chinteni. Decizia intră în vigoare luni, 6 octombrie, și vine ca reacție la condițiile improprii impuse atât studenților, cât și profesorilor.
Problemele semnalate
Mutarea forțată a cursurilor la CREIC și TEAM a generat o serie…
Citește mai mult pe Cluj24.ro