Connect with us

ACTUALITATE

260 milioane de euro! Bani la dispoziția autorităţilor locale pentru a rezolva, rapid, problema gunoaielor

Publicat

2022 06 23 tarife gunoi.jpg

Autorităţile locale au la dispoziţie peste 260 milioane de euro pentru a rezolva, rapid, problema gunoaielor, banii vin din PNRR şi de la bugetul de stat şi vor putea fi accesaţi din această vară, se arată într-o analiză Frames & Best Tools, remisă, luni, AGERPRES.

Pentru primarii din România, acesta se anunţă a fi unul dintre testele de competenţă din actualul mandat, precizează sursa citată.

Potrivit analiştilor, firmele de salubrizare reuşesc cu greu să facă faţă cantităţilor tot mai mari de gunoaie ce se adună în marile oraşe. Sunt probleme logistice, infrastructura este depăşită de creşterea numărului locuitorilor urmare a dezvoltării imobiliare mai ales în marile oraşe.

"Colectarea selectivă a gunoaielor (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, biodeşeuri - resturi alimentare şi vegetale) a rămas, din păcate, la nivel de deziderat. Începând din această vară, însă, lucrurile se pot schimba semnificativ. Autorităţile locale au la dispoziţie, în premieră, o linie de finanţare de 260,13 milioane de euro, bani din PNRR şi de la bugetul de stat", arată analiza.

 

260 milioane de euro! Bani la dispoziția autorităţilor locale pentru a rezolva, rapid, problema gunoaielor: primarii pot accesa bani gratuiţi

În baza apelului de proiecte PNRR/ 2022/C3/S/I.1.B, primarii pot accesa bani gratuiţi pentru a rezolva problema deşeurilor prin instalarea unor "insule ecologice digitalizate" - adică puncte de colectare a deşeurilor la nivelul comunităţilor, cum sunt platformele subterane, semiingropate sau supraterane.

Planurile autorităţilor vizează dezvoltarea treptată, până în 2026, a 13.752 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deşeurilor.

"Ne-am obişnuit, din păcate, să vedem în marile oraşe tomberoane de gunoi pline, cu deşeuri pestilenţiale care dau pe afară. Mizerie, şobolani, mirosuri grele, focare de infecţie. Insulele ecologice pe care UE vrea să le finanţeze şi să le implementeze în oraşele româneşti sunt, în fapt, nişte platforme subterane, containere semiingropate sau sistemele supraterane de colectare selectivă a deşeurilor. Acestea sunt realizate din materiale solide şi sunt etanşe, astfel că nu pot fi vandalizate, iar mirosurile neplăcute sunt izolate", precizează sursa citată.

260 milioane de euro! Bani la dispoziția autorităţilor locale pentru a rezolva, rapid, problema gunoaielor: autorităţile trebuie să pună la dispoziţie terenurile

Insulele ecologice digitalizate sunt ideale pentru colectarea de deşeuri de hârtie şi carton, plastic, deşeuri metalice, sticlă, deşeuri biodegradabile şi deşeuri reziduale. Pentru a beneficia de banii europeni, autorităţile trebuie să pună la dispoziţie terenurile şi să asigure instalarea şi operarea acestor facilităţi.

Potrivit datelor din Apelul PNRR/ 2022/C3/S/I.1.B, localităţile de până în 20.000 de locuitori pot accesa pentru instalarea a 25 de astfel de instalaţii, iar cele care au peste 200.000 de locuitori pot obţine până la 300 de astfel de insule de colectare a deşeurilor.

"Cu cât numărul locuitorilor e mai mare, cu atât numărul centrelor de colectare finanţate gratuit din PNRR poate fi mai mare. Fiecare insulă are un cost unitar de cel mult 14.550 euro, fără TVA. E o oportunitate fără precedent pentru primari pentru a rezolva, din bani europeni, problema gestiunii gunoaielor'', a afirmat Ştefan Blaer, CEO-ul Best Tools Company, companie specializată în dezvoltarea conceptului ,,Smart City'' în contextul gestionării deşeurilor.

Prin astfel de proiecte integrate, România îşi poate respecta, astfel, până în 2025, atingerea ţintei de 55% pentru reciclarea deşeurilor municipale.

260 milioane de euro! Bani la dispoziția autorităţilor locale pentru a rezolva, rapid, problema gunoaielor: declarații Florin Vulpe

"Proiectul cu finanţare PNRR vine să rezolve două probleme. Pe de o parte rezolvă problema colectării selective a deşeurilor (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, biodeşeuri - resturi alimentare şi vegetale), iar pe de altă parte reduce costurile cu curăţenia localităţilor. Sunt multe oraşe care au încercat şi chiar au reuşit să implementeze soluţii de selectare a deşeurilor dar, din păcate, la nivel naţional ideea de colectare selectivă, de stimulare a economiei circulare în general, este încă doar o soluţie abstractă. În condiţiile în care bugetele locale se află sub presiunea costurilor generate de inflaţie, banii europeni reprezintă singura soluţie viabilă pentru a înfiinţa această infrastructură ecologică'', a precizat Florin Vulpe, expertul companiei Best Tools în soluţii pentru managementul deşeurilor.

Datele statistice de la Eurostat, citate de analiza menţionată, arată că, în prezent, românii din mediul urban generează în jur de 287 de kg de gunoi/cap de locuitor, în condiţiile în care media UE este de 505 Kg. "Stăm destul de bine la acest capitol, însă la altele suntem la coada clasamentului", subliniază autorii analizei.

Datele Oficiului European de Statistică arată, de exemplu, că din totalul de 2,6 miliarde de tone de deşeuri realizate anual la nivel european, România se află pe locul 3 în UE, cu 214 milioane de tone.Suntem depăşiţi doar de Germania (405 milioane tone) şi Franţa (343 milioane tone). Marea Britanie, cu 282 milioane tone, ar fi de asemenea în faţa României, dar nu mai face parte din UE.

În ceea ce priveşte reciclarea şi compostarea gunoiului, România este la coada clasamentului european, cu 14%, media UE fiind de 46%. Pe ansamblu, românii depozitează 70% din gunoiul pe care-l produc în timp ce media europeană este de 24%. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: Minunea întoarcerii Iordanului la Bobotează: Semnificație și explicație

Publicat

video: minunea întoarcerii iordanului la bobotează: semnificație și explicație

Publicitate

Mântuitorul nu avea nevoie să se boteze precum avem noi, dar Botezul Său devine temelie a botezului nostru. Noi ne botezăm spre viaţă nouă, curăţindu-ne de tot păcatul, inclusiv de păcatul strămoşesc. Iisus nu avea nevoie de botez, fiind şi Dumnezeu. Lumea putea să se smintească văzându-L că intră să Se boteze laolaltă cu toţi păcătoşii. Dar El intră în Iordan şi-i cere lui Ioan să-L boteze, iar Evanghelistul Luca atrage atenţia...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Memorialul Ipotești: Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale, ediția 2026

Publicat

concursul de recitare „dor de eminescu”, ediția a treia, în

Publicitate

În perioada 13-15 ianuarie 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează „Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale”. Agenda evenimentului este variată, cuprinzând numeroase activități: conferințe, dezbateri, ateliere, lecturi în licee și în cafenele, întâlniri cu scriitorii, expoziții de artă contemporană, spectacole, vizite la atelierele artiștilor.

Invitații acestei ediții a „Zilelor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Fram, ursul polar!” îi așteaptă pe micii botoșăneni la Teatrul „Vasilache”

Publicat

„fram, ursul polar!” îi așteaptă pe micii botoșăneni la teatrul

Publicitate

J𝐨𝐢, 𝟖 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, de la ora 𝟏𝟖:𝟎𝟎, cât și duminică, 𝟏𝟏 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, de la orele 𝟏𝟏:𝟎𝟎 și 𝟏𝟐:𝟑𝟎 micuții botoșăneni sunt așteptați la Teatrul „Vasilache” să vizioneze spectacolul „𝐅𝐫𝐚𝐦, 𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐥𝐚𝐫”!
„𝐅𝐫𝐚𝐦, 𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐥𝐚𝐫”, este un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Înmatriculările de autoturisme noi au urcat cu 58,4% în decembrie 2025

Publicat

cât crește impozitul pe mașinile hibride, din 2026. facilități fiscale

Publicitate

Înmatriculările de autoturisme noi pe parcursul anului trecut au înregistrat o creștere de 4,7% față de 2024, situându-se la 155.855 de unități, potrivit informațiilor preliminare remise luni de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) pe baza statisticilor DGPCI.

La nivelul lunii decembrie 2025, înmatriculările de autoturisme noi au urcat cu 58,4% raportat la luna similară din 2024, ajungând la un volum de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe