EVENIMENT
4 ianuarie: Soborul Sfinților 70 de Apostoli, sărbătorit de Biserica Ortodoxă. Semnificații pentru credincioși
În 4 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Soborul Sfinților 70 de apostoli. Duminică, va fi ajunul Bobotezei, urmat de Boboteaza în 6 ianuarie și Sfântul Ioan Botezătorul – în 7 ianuarie.
Este vorba despre cei 70 de ucenici selectați de Mântuitor, după alegerea celor 12 apostoli. Toți acești ucenici au răspândit cuvântul lui Hristos, înfruntând chinuri și persecuții.
Printre aceștia se afla și Sfântul Iacob, fratele Domnului, menționat de Sfântul Apostol...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Anul în care am crescut alături de comunitate. Star Transmission & Star Assembly - Retrospectiva Responsabilității Sociale 2025
În 2025, Star Transmission & Star Assembly au continuat să demonstreze ce înseamnă implicarea reală în comunitate. Ghidați de strategia noastră de responsabilitate socială corporativă, măsurăm performanța nu doar prin rezultatele de business, ci și prin valoarea adăugată pe care o creăm pentru oameni – prin educație, umanitate, incluziune socială, sănătate, siguranță și sprijin pentru familii.
Alături de colegii, familiile și copiii noștri, lucrăm în aceleași...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Medic șpăgar din Alba, condamnat pentru luare de mită: A cerut și primit 500 de euro de la un pacient. Ce pedeapsă a primit
Adrian Ienea, un medic din Alba care a cerut o șpagă în valoare de 500 de euro, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Alba. Decizia a fost dată de magistrații instanței, în data de 18 decembrie 2025.
Acesta este medic de medicina muncii și în data de 19 mai 2025 a cerut de la un bărbat suma de 500 de euro pentru a-i rezolva dosarul. De la cabinet pacientul a mers direct la procurori unde a făcut un denunț.
În urma denunțului, anchetatorii au realizat un flagrant, iar în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ford recheamă în service sute de mașini Puma și Transit Courier, produse la Craiova. Probleme la frâne
Ford recheamă în service sute de mașini Puma și Transit Courier, produse la uzina din Craiova, după ce a identificat o posibilă problemă la frânele spate. Este vorba despre aproape 600 de vehicule.
Vehiculele afectate au fost fabricate între 29 ianuarie și 22 septembrie 2025, iar investigațiile constructorului arată că, în anumite cazuri, șuruburile tamburilor de frână spate pot lipsi sau nu sunt strânse la cuplul specificat, scrie Techrider, care citează car-recals.eu.

Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Prefectura Cluj: Program special de sărbători la Serviciile de Permise, Înmatriculări și Pașapoarte
Instituția Prefectului – Județul Cluj a anunțat joi programul de lucru cu publicul pentru luna decembrie, cu modificări importante la serviciile de permise, înmatriculări și pașapoarte. Sunt prevăzute zile cu program prelungit, orarul special din ajunul sărbătorilor și excepții privind punctele de lucru.
Pentru a reduce aglomerația și a veni în sprijinul cetățenilor, Serviciul Public Comunitar Regim...
Citește mai mult pe Cluj24.ro


