EVENIMENT
449 de blocuri au rămas fără căldură şi apă caldă în București. Se lucrează la remedierea avariilor
Un număr de 449 de blocuri din sectorul 3 au rămas fără căldură şi apă caldă, iar în cazul altor câteva sute de blocuri din sectoarele 2 şi 3 căldura şi apa caldă sunt furnizate sub parametri, echipele de intervenţie acţionând pentru remedierea avariilor, a declarat duminică, pentru AGERPRES, directorul general adjunct al Termoenergetica, Adrian Gîtlan.
"Sunt două avarii pe un tronson al Magistralei 1 Sud, care alimentează sectoarele 2 şi 3. În momentul de faţă avariile sunt izolate, tronsonul este izolat şi se lucrează la remedierea avariilor. O avarie este micuţă, se va remedia repede, una este ceva mai mare, o să dureze un pic mai mult. Sunt afectate 40 de puncte termice, însumând 449 de blocuri din sectorul 3, care nu au nici apă caldă, nici căldură", a afirmat Adrian Gîtlan.
El a explicat că şi celelalte puncte termice care sunt în aval faţă de zona izolată vor funcţiona sub parametri până se remediază avariile, fiind afectate câteva sute blocuri.
Potrivit lui Adrian Gîtlan, Termoenergetica estimează că avariile se vor remedia până la ora 24,00.
"Sperăm până atunci să terminăm cu totul, după care punctele o să înceapă să intre în funcţiune. Nu o să fie o punere în funcţiune bruscă, este o zonă foarte mare, dar în cursul nopţii toată lumea va avea apă caldă şi căldură, dimineaţa mai mult ca sigur nu va mai fi nicio problemă", a declarat Adrian Gîtlan.
El a adăugat că sistemul de termoficare este foarte vechi şi apar astfel de avarii "total neplăcute". AGERPRES
Unde poți arunca bradul de Crăciun. Odată cu încheierea sărbătorilor de iarnă, cetățenii au început să arunce brazii la containerele obișnuite, însă în Alba Iulia există un loc special pentru colectarea acestora.
Potrivit reprezentanților Primăriei Alba Iulia, în perioada 8 - 16 ianuarie 2026, un container de mari dimensiuni va fi amplasat la intrarea din spate a Stadionului Municipal (strada Septimius Severus, lângă terenul secundar), special pentru colectarea brazilor de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Elevii clujeni se întorc joi la școală, după vacanța de iarnă. Unii pot fi scutiți de părinți de la ore. Urmează vacanța de schi
Elevii din județul Cluj se întorc la școală, joi, 8 ianuarie 2026, după vacanța de iarnă din anul școlar 2025-2026, data fiind stabilită de structura anului școlar, care a inclus o vacanță prelungită după Anul Nou deorece marți 6 ianuarie a fost Boboteaza, iar miercuri 7 ianuarie se sărbătorește Sfontul Ioan, care sunt zile libere.
Potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației, de joi 8 ianuarie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
O tânără în vârstă de 23 de ani din Blaj a decedat în locuința sa. Ce spun polițiștii despre tragedie
O tânără în vârstă de doar 23 de ani a murit în noaptea de 6 ianuarie 2026, în locuința sa din Blaj. Din primele informații acesteia i s-a făcut rău și a căzut din picioare.
Cazul tragic a fost comunicat de reprezentanții IPJ Alba, în data de 7 ianuarie 2026.
La fața locului au intervenit un echipaj al pompierilor militari și o ambulanță cu medic din partea Serviciului Județean de Ambulanță. Tragedia s-a petrecut într-o locuință de pe strada Eroilor din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cosmin Zuleam, condamnat la Tribunalul Alba pentru uciderea afaceristului Adrian Krainer, pe lista MOST WANTED a Europei
Cosmin Zuleam, unul dintre cei trei criminali din cazul omului de afaceri, Adrian Krainer, a ajuns pe lista Most Wanted a Europei. Acesta a primit 30 de ani de închisoare din partea magistraților Tribunalului Alba. Zuleam care a fost și liderul bandei de tâlhari a fugit imediat din țară după crima comisă.
Laurențiu Ghița și Cristian Minae au fugit și ei din țară, dar au fost prinși, unul în Scoția, iar altul în Irlanda. Apoi au fost aduși în țară. La finalul anului 2025 au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
