Connect with us

ACTUALITATE

630 de măsuri pentru tineretul din România, din toamnă

Publicat

firea

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță că Strategia pentru Tineret 2022-2027 va fi aprobată în această toamnă. Documentul strategic cuprinde peste 630 de măsuri pentru tineretul din România. „Intrăm astfel în linie dreaptă și facem pași importanți pentru aprobare”, afirmă ea.

„Noutăți despre Strategia Națională pentru Tineret. Au avut loc primele discuții cu tinerii pe baza planului de acțiuni pentru următorii cinci ani. Documentul strategic cuprinde peste 630 de măsuri pentru tineretul din România! Timp de două zile, specialiștii din minister, Secretariatul General al Guvernului, Banca Mondială și reprezentanți ai principalelor organizații de tineret au analizat punct cu punct prevederile propuse pentru Strategia Națională pentru Tineret 2022-2027. Forma finală va fi agreată în următoarele zile și apoi va ajunge în dezbaterea grupului de lucru interministerial”, anunță pe Facebook Gabriela Firea.

 

630 de măsuri pentru tineretul din România, din toamnă: intrăm în linie dreaptă

 

Ea precizează că, potrivit calendarului, în aceastã toamnã Strategia pentru Tineret va fi aprobatã.

„Intrăm astfel în linie dreaptă și facem pași importanți pentru aprobarea acestui document strategic esențial pentru dezvoltarea politicilor pentru tineret. Potrivit calendarului, în această toamnă Strategia pentru Tineret va fi aprobată! Realizarea, dezbaterea și aprobarea strategiei, imediat după adoptarea Legii Tinerilor, reprezintă alte realizări majore în acest domeniu ale ministerului și coaliției de guvernământ, cu sprijinul organizațiilor care militează pentru drepturile tinerilor din România”, încheie Firea. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Ajutorul de 50 de lei pentru energie ar putea fi scăzut direct din factură. Guvernul vrea să elimine înscrierea pe platformă

Publicat

ins: energia electrică și energia termincă domină topul scumpirilor din

Publicitate

Consumatorii vulnerabili declarați eligibili pentru sprijinul de 50 de lei acordat de stat ar putea beneficia de această reducere direct pe factură, fără a mai fi obligați să se înscrie pe platforma online sau să ridice carduri fizice. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, joi, la finalul ședinței Comandamentului energetic național, relatează mediafax.ro.

Oficialul a explicat că autoritățile lucrează împreună cu operatorii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Amenzi drastice pentru munca la negru: Până la 40.000 de lei pentru fiecare angajat fără contract. Ce prevede noua lege

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

Angajatorii care folosesc muncă nedeclarată riscă sancțiuni mult mai dure, în urma modificărilor aduse Codului Muncii prin Legea nr. 239/2025. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României la data de 15 decembrie 2025 și se aplică începând cu 18 decembrie 2025, aducând schimbări semnificative în domeniul relațiilor de muncă.

Potrivit noilor prevederi, primirea la muncă a uneia sau mai multor persoane fără încheierea unui...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

După Călărași, viscolul închide și școlile din Rădăuți-Prut. Cursurile sunt suspendate vineri, 9 ianuarie

Publicat

după călărași, viscolul închide și școlile din rădăuți prut. cursurile sunt

Publicitate

Condițiile meteo extreme au dus în aceste zile la suspendarea cursurilor în mai multe unități de învățământ din județul Botoșani. După ce joi, 8 ianuarie 2026, activitatea didactică a fost suspendată la Școala Gimnazială Nr. 1 Călărași, din cauza poleiului și a drumurilor impracticabile, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a luat o nouă decizie pentru ziua următoare, vineri, 9 ianuarie 2026.

Astfel, la recomandarea Inspectoratul Școlar...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

DN 24C Rădăuți-Prut – Manoleasa, închis pe timpul nopții din cauza viscolului. Autoritățile avertizează: evitați deplasările

Publicat

dn 24c rădăuți prut – manoleasa, închis pe timpul nopții din

Publicitate

Circulația rutieră pe DN 24C, pe sectorul Rădăuți-Prut – Manoleasa, va fi închisă începând din această seară și până mâine dimineață, la ora 08:00, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Secția de Drumuri Naționale Botoșani.

Măsura a fost dispusă pentru protejarea vieții participanților la trafic, în contextul în care există riscul ca șoferii să rămână blocați pe carosabil în propriile autovehicule. Decizia a fost...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe