EVENIMENT
66 de copii au murit. Siropuri suspecte în Gambia
Măsuri de protecţie a ordonat preşedintele Gambiei, Adama Barrow, împotriva importului de medicamente care nu corespund standardelor şi crearea unui laborator de control, după moartea misterioasă a zeci de copii, informează AFP.
Barrow a reamintit că 66 de copii au murit în ultimele trei luni din cauza insuficienţei renale acute şi că siropurile ar putea fi cauza acestor decese.
La 23 septembrie, autorităţile din Gambia au ordonat retragerea de la vânzare a siropurilor cu paracetamol sau prometazină.
Într-o declaraţie dată publicităţii vineri seara, preşedintele gambian a precizat că, în ciuda protestelor din ţară şi din afara ei, cele 66 de decese nu sunt cu mult diferite de statisticile din anii precedenţi în aceeaşi perioadă.
66 de copii au murit. Siropuri suspecte în Gambia: sursa siropurilor falsificate
De asemenea, acesta şi-a exprimat încrederea în ministrul sănătăţii şi în serviciile de sănătate.
El a dat instrucţiuni ca investigaţiile privind sursa siropurilor falsificate să fie finalizate şi să fie instituite măsuri de protecţie pentru a opri importul de medicamente neconforme. De asemenea, a solicitat crearea unui laborator de control al calităţii medicamentelor, precum şi o actualizare a textelor existente privind produsele farmaceutice.
"Vă asigur că guvernul va face tot posibilul pentru a elucida aceste evenimente", a spus el, făcând totodată apel la concetăţenii săi să fie vigilenţi.
66 de copii au murit. Siropuri suspecte în Gambia: mai puțin de 2 ani
Toţi cei 66 de copii care au murit din 19 iulie, cu excepţia unuia, aveau mai puţin de doi ani, potrivit doctorului Abubacarr Jagne, care conduce ancheta.
Analizele de laborator ale mostrelor din fiecare dintre cele patru produse suspectate au confirmat contaminarea cu dietilenglicol şi etilenglicol în cantităţi inacceptabile, a comunicat OMS, potrivit căreia dietilenglicolul şi etilenglicolul sunt toxice şi pot fi fatale.
Organizaţia afirmă că cele patru medicamente au fost identificate în Gambia, dar este posibil ca acestea să fi fost distribuite prin intermediul pieţelor neoficiale şi în alte părţi din Africa.AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO. Proiectul revoluționar de la Cluj, lăudat de fostul ministru al Energiei: „Cea mai mare resursă a României sunt oamenii”
EVENIMENT
Sterilizare gratuită pentru câinii cu stăpân din județul Cluj. Cum se fac înscrierile în noul program al Consiliului Județean
Consiliul Județean Cluj a demarat Programul județean de sterilizare, microcipare și înregistrare a câinilor cu stăpân, o măsură menită să contribuie la controlul responsabil al populației canine și la prevenirea abandonului.
Programul, primul de acest fel din țară, se adresează celor care au domiciliul sau reședința în județul Cluj, cu excepția municipiului Cluj-Napoca, care beneficiază deja de un...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Deținut al Penitenciarului Aiud, nervos după ce un polițist l-a făcut moldovean și i-a luat TV-ul. Este închis pentru viol în grup
Un deținut încarcerat la Penitenciarul Aiud a fost ”penalizat” de conducerea instituției după ce a devenit nervos. Mai exact a fost sancționat cu izolarea pe zece zile, dar și restricții la magazinul din penitenciar.
Deținutul nu a fost de acord cu sancțiunea primită și a făcut o plângere pe rolul instanțelor din Alba. În data de 12 ianuarie 2026, dosarul a primit o rezolvare pe rolul Tribunalului Alba, iar decizia a devenit publică.
Deținutul în cauză este Mihai...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Pasiunea pentru jocurile LEGO se transmite la Cluj din tată în fiu. Expoziție la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
O expoziţie complexă de proiecte realizate cu piese LEGO este găzduită până duminică de Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat anual de Asociaţia Brickenburg, care activează încă din 2008 şi întruneşte în prezent în jur de 100 de pasionaţi. Există doar 350 de astfel se asociaţii partenere LEGO în întreaga lume.
Sever Alicu, organizator al evenimentului şi ambasador...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
