EVENIMENT
Loteria Română a acordat câştiguri de aproape 145 de milioane de euro în primele opt luni ale anului
Loteria Română a acordat peste 4,15 milioane de câştiguri, în valoare totală de peste 144,88 milioane de euro, în primele opt luni ale acestui an, informează compania.
Numai în luna august 2019, Loteria Română a acordat la jocurile automatizate pe care le organizează un număr de 501.885 de câştiguri, în sumă de 83,7 milioane lei (peste 17,72 milioane de euro).
Dintre acestea, un număr de 63.950 de câştiguri, în valoare totală de peste 3,85 milioane de lei (peste 817.000 de euro) s-au înregistrat la jocul Loto 6/49, 841 de câştiguri, în valoare de 730.000 de lei (peste 156.400 de euro) la jocul Noroc, iar 531 de câştiguri, în sumă de peste 1,24 milioane de lei (peste 263.700 de euro) au fost înregistrate la jocul Loto 5/40.
De asemenea, la jocul Super Noroc au fost consemnate 4.456 de câştiguri, în valoare totală de aproximativ 105.000 lei (peste 22.000 de euro), la jocul Joker s-au înregistrat 83.152 de câştiguri, de peste 3,57 milioane lei (circa 756.500 de euro), iar la jocul Noroc Plus s-au înregistrat 13.635 de câştiguri în valoare totală de peste 718.000 lei (peste 152.000 de euro).
Alte patru câştiguri, în valoare totală de aproximativ 5.500 de lei, s-au înregistrat la jocul Pronosport, iar un număr de 56 de câştiguri, de aproximativ 18.000 de lei (peste 3.800 de euro), au fost consemnate la jocul Prono-S. De asemenea, un număr de 335.260 de câştiguri, în valoare totală de 73,4 milioane lei (peste 15,54 milioane de euro), s-au înregistrat la jocul Videoloterie. AGERPRES
EVENIMENT
Banii românilor cresc accelerat în Pilonul II. Active record de peste 200 miliarde lei și aproape 8,5 milioane de participanți
Fondurile de pensii private obligatorii au încheiat anul 2025 la un nivel record, cu active totale de 201,6 miliarde de lei, marcând o creștere spectaculoasă de 34% față de finalul anului precedent, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Conform ASF, aproximativ 94% din investițiile fondurilor sunt direcționate către active românești, majoritatea denominate în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie
Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.
Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.
Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de decizie.
Dincolo de această zi, întreaga săptămână...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, spre municipiul Alba Iulia și nu a mai revenit,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, realizate după noua metodă austriacă
O serie de imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, au fost publicate de un pasionat de infrastructură.
O serie de imagini filmate în ultimele zile de Raducu P Drum, un pasionat de infrastructură, prezintă modul în care arată în prezent tunelurile realizate de Porr Construct SRL, prin noua metoda austriacă.

Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin excavare –...
Citește mai mult pe Alba24.ro
