ECONOMIE
Evoluție ciudată a tranzacţiilor imobiliare după starea de urgenţă: 70% din tranzacții, din fonduri proprii, restul din credite

Aproximativ 69% dintre tranzacţiile imobiliare încheiate din iunie 2020 şi până în prezent au fost realizate din fondurile proprii ale cumpărătorilor şi doar 31% prin intermediul unui credit, conform unei analize RE/MAX realizată pe baza intermedierilor încheiate în reţea la nivel naţional.
Astfel, în această perioadă, cumpărătorul în imobiliare este reprezentat, în principal, din indivizi, respectiv familii, care au credite pre-aprobate ori lichidităţi şi care vizează o suprafaţă mai mare a locuinţei.
De altfel, casele individuale reprezintă, în prezent, cel mai atractiv segment de piaţă, iar cererea pentru acest tip de locuinţe a crescut cu circa 50% faţă de anul precedent.
„La fel ca în toate celelalte industrii, şi în imobiliare s-au resimţit efectele perioadei de izolare socială. Cu toate că se observă o cumpătare la nivel de achiziţii, cumpărătorii aleg, în cele din urmă, spaţii mai largi şi observăm, în principal, o aplecare spre segmentul case individuale.
Pe de altă parte, raportat la chirii, se remarcă schimbări în marile oraşe, cauzate tot de contextul social, care se vor concretiza, cel mai probabil, în corecţii de preţ.
Totuşi, incertitudinea ce caracterizează această perioadă nu ne permite să facem predicţii decât pentru perioade scurte, schimbările fiind direct proporţionale cu evoluţia situaţiei medicale”, a declarat Răzvan Cuc, preşedinte RE/MAX România.
Totodată, în trimestrul al treilea al anului curent, ponderea segmentului închirieri, din totalul tranzacţiilor realizate de birourile RE/MAX, s-a menţinut la aproximativ acelaşi nivel comparativ cu anul precedent, respectiv 10,2% în T3 2020, faţă de 10,1% T3 2019.
Pe de altă parte, reprezentanţii RE/MAX România se aşteaptă la corecţii ale preţurilor în anumite oraşe, tendinţă cauzată de o scădere a cererii în marile centre universitare, ce are la bază suspendarea cursurilor fizice în cadrul instituţiilor de învăţământ.
În România, RE/MAX este cea mai mare reţea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenţi imobiliari, având, în prezent, peste 50 de francize şi peste 600 de membri, recunoscut ca fiind cel mai puternic brand naţional în imobiliare.
Planul de extindere la nivel naţional al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate şi peste 1.000 de agenţi imobiliari.
La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 125.000 de agenţi afiliaţi, în 8.000 de birouri, aflate în cca. 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de ţări, cu peste 2.000 birouri şi 26.000 de agenţi. Agerpres
ECONOMIE
VIDEO: Retter construiește eficient și sustenabil. Pasajul suprateran peste DN1, la Therme București, aproape de finalizare

Retter construiește eficient și sustenabil. Pasajul suprateran peste DN1, la Therme București, aproape de finalizare. Tehnologie de ultimă generație pentru un proiect modern, curat și rapid.
La km 19+757 pe DN1, în zona Balotești–Corbeanca, compania Retter derulează lucrările pentru construirea pasajului suprateran (Pod Therme), un proiect de infrastructură rutieră major, realizat în beneficial Therme Nord București.
Acest pasaj va asigura conectivitate eficientă și trafic fluent într-o zonă cu dezvoltare accelerată și cerințe stricte privind protecția mediului.
Lucrările sunt realizate cu un nivel ridicat de eficiență, grație investițiilor în echipamente performante și metodologii moderne de lucru, orientate atât spre reducerea duratei de execuție, cât și spre minimizarea impactului asupra mediului.
Înlocuirea metodei clasice de hidroizolație – reducerea timpului de execuție de la 28 la 7 zile
Un element esențial al eficienței în această etapă a proiectului este optimizarea procesului de pregătire a betonului pentru aplicarea hidroizolației.
În locul metodei clasice, care presupune timpi de așteptare de până la 28 de zile pentru uscarea și tratarea corespunzătoare a stratului suport, Retter utilizează un ansamblu de echipamente Husqvarna, format din mașina de sablat Blastrac 2-20DT și un sistem de aspirare performant.
Această tehnologie permite curățarea și deschiderea porilor suprafeței din beton într-un mod rapid și uniform, fără apă, fără contaminanți, cu o aderență crescută.
Prin urmare, hidroizolația poate fi aplicată mult mai devreme, scurtând întregul proces la doar 7 zile – o reducere de peste 75% a timpului față de metodele tradiționale.
Zero praf – un avantaj esențial într-o zonă cu restricții de mediu
Zona Therme este supusă unor restricții stricte privind generarea de praf care rezultă și din traficul intens al Drumului Național 1 în timpul lucrărilor de execuție.
Echipamentele utilizate de Retter sunt special alese pentru a lucre curat, fără emisii de praf, datorită sistemului integrat de aspirare, conectat la mașina de sablat.
Acesta absoarbe complet praful generat în timpul sablării, chiar în momentul impactului, prevenind dispersarea în aer sau pe șantier.
Astfel, nu doar că se respectă legislația și standardele de mediu din zonă, dar se asigură și un mediu de lucru sigur pentru personal, fără riscuri de contaminarea altor procese sau zone învecinate.
Protecție suplimentară pentru rosturile de dilatație și aparatele de reazem, component sensibile ale lucrării de artă
Un alt avantaj-cheie al sablării fără praf este protejarea componentelor critice, cum sunt rosturile de dilatație si aparatele de reazem.
În metodele clasice, praful se poate infiltra în aceste zone greu accesibile, afectând calitatea lucrării sau funcționarea optimă a rosturilor și reazemelor.
Prin utilizarea echipamentelor moderne, păstrarea curățeniei este totală, ceea ce contribuie la durabilitatea și siguranța structurii.
Concluzie
Prin aplicarea acestor tehnologii moderne, Retter demonstrează angajamentul său față de eficiență, inovație și responsabilitate. Nu este vorba doar despre construire rapidă, ci despre construire inteligentă și sustenabilă, cu un impact minim asupra mediului și cu rezultate de calitate superioară.
Pasajul suprateran peste DN1 – Podul Therme – devine astfel un exemplu de bună practică în domeniul infrastructurii rutiere moderne, în care tehnologia contribuie activ la atingerea obiectivelor de performanță, mediu și siguranță.
ACTUALITATE
Estimări pentru finalul anului 2024: Creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul

Managerii din România prevăd o creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul pentru perioada octombrie – decembrie 2024. De asemenea, estimările acestora relevă că numărul angajaților în sectorul construcțiilor și al serviciilor va rămâne stabil.
Datele Institutului Național de Statistică (INS) din ancheta de conjunctură din octombrie indică o creștere moderată a volumului producției industriale și o ușoară scădere a numărului de salariați în industrie. În construcții, se anticipează o scădere a volumului producției, dar o stabilitate relativă a forței de muncă, alături de creșterea prețurilor lucrărilor.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2024, managerii din industria prelucrătoare previzionează, pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -6%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +15%).
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -11%).
Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +23%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat, pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +20%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +16%). Angajatorii prognozează, totodată, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%) şi a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +30%).
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%) iar pentru preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor aceştia estimează o tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +15%).
În comunicat se menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
sursa: Agerpres

Gramul de aur a atins joi, 17 oxctombrie, un nou maxim istoric. Pe de altă parte, leul s-a apreciat faţă de euro și s-a depreciat față de dolarul american.
Astfel, gramul de aur s-a scumpit joi, 17 octombrie 2024, cu 50,16 bani (0,13%), ajungând la o cotaţie de 394,4609 lei, de la 393,9593 lei, cât anunţase miercuri Banca Naţională a României (BNR). Astfel, gramul de aur a înregistrat din nou o valoare record.
Moneda naţională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9720 lei, în scădere cu 0,38 bani (-0,08%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9758 lei.
În schimb, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5778 lei, în creştere cu 1,03 bani (0,23%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,5675 lei.
Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,2956 lei, în scădere cu 0,46 bani (-0,09%), faţă de 5,3002 lei, cotaţia anterioară.
sursa: Agerpres
ECONOMIE
FOTO: Structură metalică finalizată la cel mai dificil pod de pe lotul 1 al Autostrăzii Moldovei A7

Autostrada Moldovei A7. Structură metalică finalizată la cel mai dificil pod de pe lot 1, peste autostrada A3.
Lucrările avansează în ritm alert pe lotul 1 al autostrăzii A7. Constructorii anunță că a fost finalizată structura metalică la podul peste Autostrada A3, pe lotul 1.
De asemenea, se finalizează montajul ultimelor două grinzi, din cele 12 de la structura 1, cea peste autostrada A3. Este cea mai complexă structură din cele 15 de pe lotul 1.
A fost finalizată montarea tablierului metalic pe cea mai complexă structură a lotului 1 din autostrada A7. Este vorba despre podul de la km 1+157, peste autostrada A3, pe breteaua A la nodul A3.
Grinzile metalice au fost produse într-un timp record de Energo Brașov.
Grupul Retter, unul dintre liderii în domeniul construcțiilor de autostrăzi din România, continuă să facă progrese remarcabile pe șantierul Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, un proiect de infrastructură esențial pentru dezvoltarea rețelei rutiere din România.
Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 450 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina.
Pe lotul 1 Dumbrava – Mizil, stadiul lucrărilor era, la începutul lunii august, de 80%.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța că șase loturi vor fi date în circulație în mod sigur anul acesta, cele două de la Ploiești la Buzău, cele patru Buzău – Focșani.
A7 Ploiești – Buzău, Lot 1: Dumbrava (A3) – Mizil
- Lungime: 21 km
- Constructor: Impresa Pizzarotti – Retter
- Valoare: 1,47 mld lei
- Început: August 2022
- Termen: 20 luni – Q4 2024