Connect with us

ECONOMIE

83% dintre firmele verificate de Protecția Consumatorului pe litoral au încălcat legea

Publicat



mare

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că, în cadrul campaniei ”Comandamentul litoral 2020”, în primele 10 zile de controale, s-au constatat abateri la 83% dintre firmele verificate, din stațiunile Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, Costinești și Mamaia.

ANPC precizează că aceste rezultate ale activității desfășurate pe litoral sunt parțiale, în primele 10 zile de control. Astfel, au fost verificaţi 322 operatori economici, din localitățile Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, Costinești și Mamaia, constatându-se abateri la 268 dintre aceștia (83%).

Inspectorii au dat 386 sancţiuni din care 233 avertismente şi 153 amenzi contravenţionale, în valoare de 1.063.000 de lei și au dispus închiderea temporară a 16 activități comerciale, până la intrarea în legalitate.

Dintre abaterile constatate, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor enumeră:

Deficiențe privind etichetarea produselor la textile, jucării și produse alimentare, în sensul că etichetele nu aveau înscrise datele obligatorii menționate de lege (compoziția textilelor, în cazul jucăriilor – avertismente și recomandări speciale destinate vârstei copiilor sau elementelor de periculozitate, marcaj CE neconform, prezența la vânzare a jucăriilor notificate prin sistemul de alertă RAPEX sau fără a avea licență pentru a putea fi comercializate -, lipsa precizării termenului de valabilitate al produselor comerciale sau prezența acestuia pe etichetă ilizibil ori în locuri greu vizibile etc.);

Deficiențe privind indicarea prețurilor pe toate produsele expuse la comercializare și menționarea prețurilor per unitatea de măsură;

Deficiente privind lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare si identificare a produselor de import de pe eticheta produsului;

Comercializarea de produse în locații fără a deține autorizarea necesară;

Deficiențe privind condițiile igienico-sanitare în cazul prestării serviciilor de alimentație publică sau cazare turistică;

Utilizarea unor produse și proceduri nesigure în cadrul activității de prestare de servicii de alimentație publică;

Nerespectarea condițiilor de depozitare a materiilor prime, în conformitate cu prevederile producătorului de pe eticheta produsului;

Nerespectarea vecinităților produselor, în spațiile frigorifice, din unele blocuri alimentare;

Comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale depașită;

Nerespectarea Regulamentului UE 1169/2011, privind afișarea în lista meniu a gramajelor și a ingredientelor cu potențial alergen utilizate pentru realizarea produselor alimentare preparate;

Utilizarea unor practici comerciale incorecte, înșelătoare;

Lipsa verificării metrologice pentru unele mijloace de măsurare;

Nerespectarea măsurilor dispuse în cadrul controalelor anterioare.

ANPC mai arată că activitatea „COMANDAMENTULUI LITORAL 2020” va continua până la finalul sezonului estival, iar comisarii ANPC „vor veghea permanent, în această perioadă, modul în care operatorii economici care își desfășoară activitatea la malul Mării Negre respectă drepturile consumatorilor aflați în vacanță”.

Sursa: digi24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

România, codaşă în UE la cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor

Publicat

România a alocat în anul 2018 pentru sănătate doar 580 de euro pe cap de locuitor, aceasta fiind cea mai mică sumă înregistrată în rândul satelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

 

La polul opus, statele membre cu cele mai mari cheltuieli cu sănătatea pe cap de locuitor au fost Danemarca (5.260 de euro), Luxemburg (5.220 de euro) şi Suedia (5.040 de euro). Media la nivelul UE este de 2.982 euro pe cap de locuitor.

Ca procent din Produsul Intern Brut, la nivelul Uniunii Europene cheltuielile cu sănătatea au reprezentat 9,9% din PIB în 2018. În rândul statelor membre, cele mai mari ponderi au fost înregistrate în Germania (11,5% din PIB), Franţa (11,3% din PIB) şi Suedia (10,9% din PIB). Şi în acest caz, România este la coada clasamentului în condiţiile în care cheltuielile cu sănătatea au reprezentat 5,6% din PIB, doar în Luxemburg fiind mai mici (5,3% din PIB). AGERPRES

Sursa: ec.europa.eu

Citește mai departe

ECONOMIE

Peste 92.000 de persoane fizice şi juridice înregistrate la Registrul Comerțului, în primele 10 luni din 2020. Numărul, mult mai mic față de anul precedent

Publicat

contabilitate

Numărul de înmatriculări de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele zece luni din 2020 cu 21,9%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 92.179, din care 64.833 SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 15.623 (plus 1,01% comparativ cu ianuarie-octombrie 2019), şi în judeţele Cluj – 4.795 (minus 15,06%), Ilfov – 4.505 (plus 4,26%) şi Timiş – 4.104 (minus 19,36%).

La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în judeţele Ialomiţa – 681 (minus 32,24%), Covasna – 717 (minus 28,30%) şi Tulcea – 769 (minus 26,62%).

Creşteri ale numărului de înmatriculări s-au consemnat doar în Ilfov (plus 4,26%) şi Bucureşti (plus 1,01%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost înregistrate în Argeş (minus 38,19%), Dâmboviţa (minus 38,17%) şi Caraş-Severin (minus 36,15%).

Domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 22.561 (minus 13,15%), construcţii – 11.695 (minus 8,92%) şi transport şi depozitare – 9.704 (plus 3,76%).

În luna octombrie 2020 au fost înmatriculate 11.214 persoane fizice şi juridice, cele mai multe în Bucureşti (2.062) şi în judeţele Cluj (594), Ilfov (588) şi Timiş (481).

Agerpres

Citește mai departe

ECONOMIE

Cinci state membre, inclusiv România, au primit tranşa de 8,5 miliarde euro din împrumutul acordat de Comisia Europeană

Publicat

comisia europeana

Comisia Europeană a plătit marţi a treia tranşă, în valoare de 8,5 miliarde de euro, din împrumutul acordat în cadrul instrumentului SURE, către cinci state membre, se arată într-un comunicat al Executivul comunitar.

Astfel, România a primit trei miliarde de euro, Belgia – două miliarde de euro, Ungaria – 200 de milioane de euro, Portugalia – trei miliarde de euro iar Slovacia – 300 de milioane de euro.

Până acum, 15 state membre au primit aproximativ 40 miliarde de euro din împrumutul acordat în cadrul instrumentului SURE. După finalizarea tuturor plăţilor, România va primi 4,1 miliarde de euro, Belgia – 7,8 miliarde de euro, Ungaria – 504 de milioane de euro, Portugalia – 5,9 miliarde de euro iar Slovacia – 631 de milioane de euro, a informat Comisia Europeană.

Luna trecută, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat că banii de la UE vor fi folosiţi pentru finanţarea deficitului generat de măsuri precum şomajul tehnic sau programul flexibil de muncă.

Caracteristicile împrumutului acordat României sunt următoarele: perioada de tragere a sumelor împrumutului este de 18 luni de la data intrării în vigoare a Deciziei Consiliului Uniunii Europene (respectiv până la sfârşitul lunii martie 2022); împrumutul poate fi disponibilizat în maximum 8 tranşe; valoarea tranşelor şi calendarul de disponibilizare vor fi stabilite de Comisie, prin consultare cu statul membru; maturitatea medie a împrumutului este de 15 ani; împrumutul va fi acordat în aceiaşi termeni financiari în care Comisia s-a împrumutat de pe piaţă pentru disponibilizarea acestuia, la care se adaugă eventuale costuri/cheltuieli efectuate de Comisie pentru contractarea respectivei finanţări. Având în vedere reputaţia Uniunii Europene, susţinută şi întărită în cadrul acestui instrument prin mecanismul de garantare de către statele membre, împrumutul contractat va fi la costuri avantajoase.

Alături de România, în cadrul acestui instrument au accesat finanţare alte 15 state membre, printre care Italia, Spania, Polonia, Portugalia, Belgia. În cadrul acestui instrument UE a pus la dispoziţie 100 de miliarde de euro. Agerpres

Citește mai departe

ECONOMIE

Insolvenţele, în scădere cu aproape 11% în primele zece luni din 2020

Publicat

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 10,91% în primele zece luni din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 4.606 insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.028, în creştere cu 12,35% faţă de perioada ianuarie-octombrie 2019. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor – cu 314 de insolvenţe (minus 27,31%), Cluj- 281 (plus 41,92%) şi Constanţa – 272 (plus 6,25%).

Cel mai mic număr de insolvenţe s-a înregistrat, în perioada menţionată, în judeţele Călăraşi – 21 (minus 38,24%), Covasna – 21 (minus 44,74%), Tulcea – 24 (minus 54,72%) şi Vaslui – 24 (plus 4,35%).

Pe domenii de activitate, în primele zece luni, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.356 (minus 14,93%), în construcţii – 734 (minus -5,53%) şi industria prelucrătoare – 550 (minus 11,72%).

În octombrie 2020 au fost înregistrate 577 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti – 146, şi în judeţele Cluj – 46 şi Timiş – 37. Agerpres

Citește mai departe