EVENIMENT
85 de percheziţii domiciliare în șapte județe, la persoane bănuite de contrabandă calificată
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, efectuează, vineri dimineaţă, 85 de percheziţii domiciliare la adrese de pe raza judeţelor Vaslui, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Constanţa şi Dâmboviţa.
Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Vaslui, în cauza în care au fost dispuse percheziţiile domiciliare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată.
"Astăzi, 11 decembrie, peste 200 de poliţişti, 100 de jandarmi şi 40 de luptători de acţiuni speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pun în aplicare 85 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Vaslui, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Constanţa şi Dâmboviţa. Ancheta este în curs de desfăşurare, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui urmând a efectua cercetări în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor implicate", precizează sursa citată.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Dâmboviţa, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, precum şi al Serviciilor pentru Acţiuni Speciale din judeţele menţionate. AGERPRES
Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba anunță că mai mulți jandarmi din Roșia Montană au intervenit pentru a tăia un copac căzut pe drum, pe raza Valea Bistrei. Evenimentul a avut loc marți, 6 ianuarie și a fost comunicat de reprezentanții Jandarmeriei Alba.
Din câte se pare copacul bloca traficul rutier în zonă.
Recent, adjunctul Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveț a ieșit la pensie după o carieră în armată și jandarmerie.
CITEȘTE ȘI: Cosmin Jurcoveț, prim adjunct al...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Concediu plătit pentru burnout. Angajații din România ar putea beneficia de zile de concediu pentru epuizare profesională. PROIECT
Concediu plătit pentru burnout. Angajații din România ar putea beneficia de concediu plătit pentru epuizare profesională, fără a fi obligați să prezinte documente medicale. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus la Senat la finalul anului 2025.
Proiectul vizează prevenirea burnout-ului și introduce obligații pentru angajatori, într-un domeniu care nu este reglementat distinct în prezent.
Inițiativă legislativă, la Senat
Propunerea legislativă privind...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. Mircea Baniciu: Am avut oameni de ispravă, ca Șerban Foarță sau Andrei Ujică. Au acceptat să stea în umbră
Mircea Baniciu este o instituție. Ba, chiar mai multe: instituția Phoenix, instituția Pasărea Colibri și instituția Mircea Baniciu propriu-zisă. Este o statuie vivantă a muzicii românești, iar gândul unui podcast cu el a fost intimidant. A dat sute de interviuri de-a lungul celor peste 50 de ani de carieră, numai în ultimul an a fost pe la toate podcasturile bucureștene: „M-a obligat nevasta”, zice, „să-mi...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia declară că au acționat ”prompt, etapizat și organizat” în acțiunea de deszăpezire a orașului
În a patra zi de când Alba Iulia este plină de zăpadă pe străzi secundare, trotuare și treceri de pietoni, reprezentații orașului au adus o serie de precizări.
Precizările au fost făcute sub forma unei postări pe Facebook, pe pagina ”Municipiul Alba Iulia”, marți, 6 ianuarie, în jurul orei 17.10.
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au spus că au acționat ”prompt, etapizat și organizat” în acțiunea de deszăpezire. De parea opusă se află cetățenii orașului...
Citește mai mult pe Alba24.ro
