Connect with us

ACTUALITATE

96.000 de lei pentru copii dezavantajaţi, strânși într-un proiect naţional educaţional de voluntariat şi caritate în Sălaj

Publicat

Aproximativ 96.000 de lei vor ajunge, în acest an, prin intermediul unor asociaţii caritabile, la copii dezavantajaţi din întreaga ţară, suma fiind colectată în cadrul ediţiei din acest an a proiectului naţional educaţional de voluntariat şi caritate "Petale-n vânt", iniţiat de Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău, în parteneriat cu 128 de instituţii şi unităţi de învăţământ din 20 de judeţe.

"Proiectul presupune realizarea de ateliere de confecţionat produse hand-made, presupune realizarea de târguri, expoziţii şi participarea la concursul final. Produsele sunt confecţionate de profesori împreună cu elevii sau în timpul liber al copiilor, acasă, sunt adunate şi donate celor care participă la târguri. Sumele care se adună din donaţii sunt dăruite unor beneficiari. Anul acesta avem 16 beneficiari şi 20 de judeţe participante", a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, unul din coordonatorul acţiunii, Alina Cotoi.

Potrivit acesteia, s-a urmărit astfel oferirea unui sprijin financiar copiilor din centre de plasament sau unor asociaţii nonprofit care au în grijă copii dezavantajaţi, identificate de fiecare judeţ partener.

"Am realizat din nou ateliere hand-made, am realizat târguri şi am implicat în aceste activităţi peste 1.000 de profesori şi, cred eu, zeci de mii de elevi. Amploare proiectului este tot mai mare, an de an. Dacă anul trecut am adunat undeva peste 80.000 de lei şi i-am donat la 12 asociaţii din ţară, de data reuşim ca circa 96.000 de lei să-i direcţionăm către asociaţii ai căror copii au nevoie de ajutorul nostru. Plăcerea că ajutăm, dorinţa elevilor de a simţi că lucrează pentru cineva, reuşita profesorilor de a atrage elevii din munca pe calculator şi distracţiile pe telefon, toate aceste sunt, ceea ce noi numim, "Petale-n vânt". Este o muncă enormă, an de an, este o investiţie de timp, de resurse, imensă. În schimb ceea ce ne recompensează pe cale spirituală, modul în care noi ne simţim, chiar astăzi, cred că acesta este lucru cel mai valoros pe care un proiect educaţional poate să îl dea societăţii, a adăugat sursa citată.

Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău a găzduit, sâmbătă, Concursul Naţional "Festivalul Produselor Handmade", din cadrul proiectului "Petale-n vânt".

Participanţi din 16 judeţe şi-au prezentat activitatea în cadrul unor standuri, organizatorii pregătind la rândul lor activităţi variate - desen cu cretă colorată, pictură pe faţă, karting, karaoke, demonstraţii de majorete, modelare de desene, concursuri sportive, pentru a marca încheierea cu succes a celei de-a cincea ediţii a proiectului. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșănenii preferă mașinile second-hand: Volkswagen Golf, lider detașat al înmatriculărilor în județ

Publicat

botoșănenii preferă mașinile second hand: volkswagen golf, lider detașat al înmatriculărilor

Publicitate

Botoșaniul se aliniază tendinței naționale în ceea ce privește piața auto: mașinile second-hand domină clar preferințele șoferilor, iar Volkswagen, în special modelul Golf, este cea mai înmatriculată marcă din județ.

Datele oficiale ale Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), analizate de platforma Plus-Auto.ro, arată că, la nivel național, 71,47% dintre autoturismele înmatriculate în 2025 au fost second-hand....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Mii de cetățeni din Ucraina, Republica Moldova și Rusia au rămas fără cărțile de identitate emise la Botoșani

Publicat

mai: cetățenii pot solicita cartea electronică de identitate la orice

Publicitate

Peste 8.000 de cetățeni originari din Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă, stabiliți fictiv în localități din județul Botoșani, și-au pierdut valabilitatea domiciliului, iar cărțile de identitate ale acestora vor fi anulate, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al județului Botoșani, Ady Petrușcă.

Potrivit acestuia, în anii 2024 și 2025, după ancheta declanșată de Parchetul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

O femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Botoșani, este de negăsit! Dacă aveți informații, sunați la 112

Publicat

o femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul

Publicitate

O femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Botoșani, este căutată de autorități după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Este vorba despre Cireși Anișoara, născută la data de 17 ianuarie 1962, în Darabani, județul Botoșani, cu domiciliul în municipiul Botoșani. Aceasta are cetățenie română.

Potrivit informațiilor oficiale, dispariția a fost semnalată la data de 29 ianuarie 2026, după ce femeia a plecat de la domiciliu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat de 45 de ani, din Copălău, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată

Publicat

Șoferi din botoșani, depistați în trafic cu autorizația de circulație

Publicitate

Miercuri, polițiștii din Flămânzi au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Copălău, județul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 27 ianuarie 2026, în scopul obținerii unei sume de bani, ar fi amenințat cu un obiect contondent un bărbat, de 70 de ani, din aceeași localitate.

 

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe