EVENIMENT
A cincea zi de grevă la STB, după ce negocierile au eșuat din nou. Șoferii și vatmanii nu au ieșit la lucru
Greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti continuă şi luni, fiind a cincea zi în care cea mai mare parte a şoferilor refuză să iasă pe traseu.
"La ora 9:00, Consiliul de Administraţie (CA) se vede cu conducerea sindicatului reprezentativ pentru a încerca deblocarea situaţiei existente", a declarat luni dimineaţa pentru AGERPRES directorul general al STB, Adrian Criţ.
În adresa CA STB transmisă către sindicalişti se precizează disponibilitatea Consiliului pentru întâlnirea solicitată de către Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti, aceasta fiind condiţionată de confirmarea în prealabil a reluării lucrului de întreg personalul angajat, conform programului.
Potrivit şefului STB, Adrian Criţ, luni dimineaţa, la ora 7:00, erau pe traseu 148 vehicule, dintr-un total programat de 697, din nou tramvaiele şi troleibuzele fiind cele mai multe vehicule care circulau în Capitală.
Numărul tramvaielor ieşite pe traseu era de 67, dintr-un total programat de 151, cel al troleibuzelor de 62 din 86 de vehicule programate, în timp ce numărul autobuzelor era de 19, dintr-un total de 460 programate pentru luni la ora menţionată.
Duminică după-amiază, organizaţia sindicală reprezentativă din STB a solicitat Consiliului de Administraţie al STB organizarea unei întrevederi, luni, cu reprezentanţii angajaţilor, pentru identificarea unor soluţii care să conducă la încheierea conflictului spontan de muncă de la STB, subliniind că liderii Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti sunt cei împuterniciţi de salariaţi să discute cu Consiliul de Administraţie al STB.
Pe parcursul zilei de duminică, peste 80% din salariaţii STB au continuat conflictul spontan de muncă care a izbucnit acum câteva zile, solicitând în continuare demisia şefului STB.
În replică, directorul general al STB a apreciat că scopul grevei este interesul sindicatului de a continua să controleze societatea comercială. Acesta a atras atenţia că prelungirea grevei pune societatea în imposibilitatea de a plăti salariile angajaţilor.
Angajaţii STB au intrat joi dimineaţa în grevă generală, acuzând că revendicările lor privind creşterile salariale nu au fost soluţionate, însă au cerut şi demisia directorului general al societăţii.
Tribunalul Bucureşti a decis vineri că greva declanşată de angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) este ilegală. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Mineriada din 1990, propusă pentru includere în manualele școlare de Istoria comunismului. Proiect inițiat de Florin Roman
Mineriada din 1990, propusă pentru includere în manualele școlare de Istoria comunismului. Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, propune includerea unui modul despre Mineriada din 13-15 iunie 1990 în manualul de Istoria comunismului din România.
O propunere legislativă în acest sens, pentru modificarea Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, a fost înregistrată pe 23 decembrie 2025.
Potrivit deputatului, începând din decembrie 2024, „disciplina <Istoria...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un bărbat diagnosticat cu o formă gravă de cancer și-a câștigat dreptul la tratament gratuit, la Curtea de Apel Alba Iulia
Un bărbat diagnosticat cu o boală gravă și-a câștigat dreptul la tratament gratuit, la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre o acțiune în instanță la care persoanele diagnosticate cu boli grave sunt nevoite să recurgă pentru a avea o șansă la vindecare.
Cel mai recent caz de acest fel a primit o rezolvare în ultimele zile ale anului 2025, mai exact pe 29 decembrie. Situția este similară cu multe alte cazuri de acest fel pe care alba24.ro le-a prezentat de-a lungul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cercetarea de top se face și la Cluj. Nicolae Bâlc, profesor la UTCN, premiat de comunitatea științifică internațională
Un început de an cu semnificație specială pentru mediul academic clujean. Nicolae Bâlc, profesor al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a primit recent Premiul de excelență în cercetare, acordat de comunitatea științifică internațională pentru contribuțiile și inovațiile aduse prin lucrările publicate.
Premiul a venit neașteptat, mărturisește cercetătorul, care spune că a fost anunțat inițial doar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba anunță că mai mulți jandarmi din Roșia Montană au intervenit pentru a tăia un copac căzut pe drum, pe raza Valea Bistrei. Evenimentul a avut loc marți, 6 ianuarie și a fost comunicat de reprezentanții Jandarmeriei Alba.
Din câte se pare copacul bloca traficul rutier în zonă.
Recent, adjunctul Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveț a ieșit la pensie după o carieră în armată și jandarmerie.
CITEȘTE ȘI: Cosmin Jurcoveț, prim adjunct al...
Citește mai mult pe Alba24.ro
