EVENIMENT
A doua seară de revoltă la Bolintin Vale, după ce un bărbat a fost ucis
Aproximativ 150 de persoane protestează joi seară în centrul localităţii Bolintin Vale după decesul unui bărbat agresat de mai multe persoane din localitate.
'La Bolintin Vale a fost instituită zonă de siguranţă publică; acolo se află trupe speciale de poliţişti, jandarmi şi de la forţele speciale care patrulează în permanenţă. În acest moment, aproximativ 150 de oameni s-au adunat în centrul localităţii pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de evenimentul în urma căruia un bărbat agresat pe raza localităţii a decedat', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă.
Potrivit acestuia, oamenii protestează paşnic.
IGPR a anunţat joi că în urma unei şedinţe organizate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, cu participarea şefului Poliţiei Române şi şefului Jandarmeriei Române, s-a luat decizia ca o echipă comună a Poliţiei şi Jandarmeriei să fie trimisă în judeţul Giurgiu pentru a gestiona evenimentul în cauză.
Aproximativ 400 de persoane din Bolintin Vale au protestat şi miercuri seară în centrul oraşului după decesul unui bărbat lovit cu o piatră de un localnic. AGERPRES
Citește Romania24.ro pe Google News
O mână de oameni implicați într-o mulțime de proiecte socio-culturale -artistul româno israelian Belu Făinaru, sufletisul om de afaceri Adrian Crivii și tot mai cunoscutul artist clujean Flavius Lucăcel- s-au gândit să mai ducă un proiect de suflet, mânați de dragostea lor pentru tradiții, istorie, cultură și pentru buna conviețuire interetnică pe aceste meleaguri.
Din Cămârzana în Parcul Etnografic...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șofer din Cluj, amendat după ce a zburat cu 169 km/h prin Copăceni. IPJ Cluj: „Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi apărut un pieton”
Joi, 5 februarie, în jurul orei 12:35, polițiștii din Turda au depistat un bărbat de 43 de ani din Cluj-Napoca conducând cu viteza de 169 km/h pe un sector de drum unde limita legală este de 70 km/h, în localitatea Copăceni.
Potrivit specialiștilor, la o astfel de viteză, autoturismul parcurge aproximativ 46,9 metri pe secundă, ceea ce ar necesita peste 160 de metri pentru a frâna complet pe asfalt uscat.
În...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj în 2025. Peste 431.000 de pacienți tratați și servicii medicale la cel mai înalt nivel
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat împreună cu conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca o analiză a activității derulate în cadrul instituției medicale pe parcursul anului 2025.
Statisticile au relevat faptul că unitatea sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean a furnizat servicii medicale clinice și paraclinice în regim de spitalizare continuă,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății a anunţat cine va fi exceptat de la neplata primei zile de concediu medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pentru protejarea pacienților vulnerabili.
Alexandru Rogobete a precizat joi că Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională și care introduce metodologii clare de protecție în ceea ce privește concediile medicale pentru „pacienții care chiar au nevoie de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
