Connect with us

ACTUALITATE

A început al patrulea val al pandemiei, în Germania. Crește numărul persoanelor tinere infectate

Publicat

În Germania a început al patrulea val de infectare cu noul coronavirus, informează dpa, care citează cel mai recent raport al Institutul Robert Koch (RKI), agenţia naţională responsabilă cu prevenirea şi controlul bolilor.

Proporţia probelor pozitive în cazul testelor PCR a crescut de la 4% la 6% în decurs de o săptămână până la jumătatea lunii august, potrivit ultimului raport săptămânal al RKI, dat publicităţii joi seară.

Categoriile mai tinere din rândul populaţiei sunt cele care au fost afectate în mod special de COVID-19, conform sursei citate.

"Acest lucru arată acum în mod clar începutul celui de-al patrulea val, care devine din ce în ce mai puternic, în special din cauza infectărilor populaţiei adulte tinere", se arată în raport.

De la începutul lunii iulie s-a înregistrat o creştere a ratei incidenţei în Germania, în special în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 10 şi 49 de ani, afirmă RKI.

În vara acestui an, varianta Delta, care este mai contagioasă, este dominantă, reprezentând 99% din cazuri.

Rata de incidenţă în ultimele şapte zile a fost joi de aproximativ 44 de cazuri la 100.000 de locuitori, însă cu fluctuaţii regionale puternice.

Per ansamblu, 63,7% din populaţie a fost vaccinată cu o doză, în timp ce 58,2% sunt complet imunizaţi.

Raportul săptămânal al RKI este publicat cu întârziere. Majoritatea rezultatelor din ultima analiză se referă la datele din prima săptămână a lunii august. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Cutremur de 3,7 grade în zona Vrancea, duminică după-amiază. Seismologii au revizuit magnitudinea și adâncimea

Publicat

cutremur cu magnitudinea 3,3 în această dimineață în zona vrancea.

Publicitate

Un cutremur s-a produs duminică, la ora locală 16:14, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, fiind resimțit slab în mai multe localități din sud-estul și centrul țării. Seismologii au revenit ulterior cu date actualizate, revizuind atât magnitudinea, cât și adâncimea la care a avut loc mișcarea tectonică.

Potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut o magnitudine...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe