EVENIMENT
A început festivalul UNTOLD, organizatorii anunţă o producţie impresionantă
Cea de-a cincea ediţie a festivalului internaţional Untold a început, joi, la Cluj Napoca, organizatorii anunţând o producţie impresionantă, pe scenă urmând să urce artişti precum Robbie Williams, Armin van Buuren, 3 Are Legend, Martin Garrix sau David Guetta.

"Producţia festivalului din acest an va fi una impresionantă, din toate punctele de vedere şi va fi de două ori mai impunătoare decât în anii precedenţi. Scena principală va avea peste 1500 de mp de ecran led, iar decorul însumează peste 30 de camioane. Aceeaşi scenă, pe care vor urca unii dintre cei mai buni artişti ai lumii va avea decor 3D şi o deschidere de 90 de metri. Peste 10.000 de persoane din 13 ţări lucrează în producţia efectivă a festivalului UNTOLD, dintre care peste 1800 sunt voluntari. În ceea ce priveşte logistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 480 de camioane necesare pentru transportul logistic. Pentru grafica şi designul tuturor scenelor s-au adunat peste 1.000 de ore de muncă a peste 40 de designeri şi arhitecţi, ce au contribuit la crearea universului UNTOLD din acest an", au arătat organizatorii.

Pentru siguranţa evenimentului, la faţa locului vor fi în cele patru zile ale festivalului peste 3.200 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, 750 de agenţi de securitate privaţi. În perimetrul festivalului sunt amplasate şi trei spitale de campanie SMURD şi trei puncte de prim ajutor.
Organizatorii anunţă că în perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu obiecte precum ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genţi, spray-uri, cuţite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare şi băuturi, animale, umbrele, materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alţi participanţi.
"Anul acesta, UNTOLD îi va întâmpina pe festivalieri cu o lume fantastică şi plină de spectacol. 12 companii de teatru internaţional vor defila prin tărâmul magic UNTOLD, în costume de poveste. Faimoasa companie franceză, Cie Carrabosse va fi prezentă cu spectaculoasele lor instalaţii cu foc, care vor 'aprinde' aleea din Parcul Central. În Candyland, fanii festivalului se vor reîntoarce în copilărie, pot încerca roata panoramică cu vedere spre tot oraşul sau caruselul tradiţional englezesc, adus tocmai din Marea Britanie. Numeroasele decoruri şi instalaţii interactive îi vor distra pe festivalieri pe parcursul celor patru zile, iar zonele cu produse designer made şi de transformare sunt şi ele prezente", au mai precizat organizatorii.
O zonă specifică va fi cea tradiţională românească, cu ceapă şi pălincă.
"La zona România All Inclusive, organizatorii au recreat un decor autentic românesc, unde doritorii pot descoperi România autentică prin decorul şi activităţile de aici: o căsuţă tradiţională maramureşeană, o poartă maramureşeană. Tot aici vor fi ateliere de lut, degustări de slănină, brânză, ceapă şi pălincă. Participanţii se pot îmbrăca în porturi populare româneşti şi pot să-şi facă poze la cabina foto gratuită", arată organizatorii..
La zona Earth Spirits doritorii pot face activităţi creative şi recreative, vor fi ateliere de pictură pe canvasuri şi textile, sesiuni de yoga şi masaj.
Anul acesta, şi Armata României va avea un stand în cadrul festivalului, unde se vor afla militarii din Divizia 4 Infanterie "Gemina", operatorii din Forţele pentru Operaţii Speciale, specialiştii din structurile EOD, elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ. Regimentul 317 ISR "Vlădeasa" va organiza un bootcamp unde cei interesaţi vor putea parcurge, corespunzător echipat, un traseu cu obstacole.
Printre numele care vor urca pe scenă se numără: 2 Are Legend, Armin Van Buuren, Bastille, Busta Rhymes, Danny Avila X Flying Steps, David Guetta, Dimitri Vegas& Like Mke, Don Diablo, Fedde Le Grand, James Arthur, Robbie Williams. AGERPRES
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil
Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.
Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.
Pompierii au acționat cu o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.
„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.
Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății din Alba Iulia, în plină desfășurare. Cum va arăta zona
Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății Alba Carolina sunt în plină desfășurare la Alba Iulia. Constructorul a intrat cu utilajele în zonă și în prezent decopertează terenul în vederea realizării investiției.
Zona va include, printre altele, un teren de volei, o piațetă pentru odihnă și socializare, mese de ping-pong, o oglindă de apă, un amfiteatru, un parc de joacă pentru copii și două parcuri pentru câini. Lucrările ar urma să fie finalizate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Grevă de avertisment în primării din județul Alba și din țară. Revoltă în peste 1.300 de comune
Sindicaliștii din administrația publică locală anunță grevă de avertisment, marți, timp de două ore, în peste 1.300 de primării de comune din țară, inclusiv din județul Alba. Angajații din primăriile din mediul rural spun că nu acceptă să fie ”săracii administrației locale”.
Acțiunea de protest a fost anunțată de Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SCOR), dar și de Asociația Comunelor din România. Greva de avertisment ar urma să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
