Connect with us

ACTUALITATE

A treia noapte de violențe în Franța, după moartea unui adolescent împuşcat de un poliţist

Publicat

fotografie cu caracter ilustrativ

Conform AFP, Franța a trăit a treia noapte de haos în urma violențelor urbane, în timp ce reacții violente au continuat după moartea unui adolescent lângă Paris. Polițistul responsabil de deces a fost arestat și inculpat pentru omor voluntar.

Nahel, un adolescent de 17 ani, a fost împuşcat mortal în piept, după ce a refuzat să se supună unui control rutier efectuat de doi poliţişti pe motociclete la Nanterre. În Franţa, vârsta minimă pentru a deţine un permis de conducere este de 18 ani.

Potrivit unui video autentificat de AFP, unul dintre poliţişti a ţinut pistolul îndreptat asupra lui Nahel, apoi a tras de aproape.

Moartea tânărului a declanşat două nopţi de violenţe în Franţa, mai ales în regiunea pariziană, iar scenariul s-a repetat noaptea trecută. Serviciile de informaţii se tem de o 'generalizare' a violenţelor în nopţile următoare.

Potrivit ministrului de interne Gérald Darmanin, 667 de persoane au fost reţinute. 'În această noapte, poliţiştii, jandarmii şi pompierii au făcut faţă încă o dată, cu curaj, unei rare violenţe. Conform instrucţiunilor mele de fermitate, au procedat la 667 reţineri', a scris el vineri pe Twitter. Surse din anturajul ministrului indicaseră anterior că este vorba mai ales despre adolescenţi între 14 şi 18 ani.

În departamentul Seine-Saint-Denis, la nord-est de Paris, 'aproape toate comunele' au fost afectate, adesea prin acţiuni fulger, fiind vizate numeroase clădiri publice, a indicat o sursă din poliţie.

La Paris, în centru au fost vandalizate, jefuite şi chiar incendiate magazine, a spus un responsabil al poliţiei naţionale.

A treia noapte de violențe în Franța, după moartea unui adolescent împuşcat de un poliţist. La Marsilia, faţada unei biblioteci municipale a fost avariată

Cel puţin trei oraşe din apropierea capitalei au decis să interzică circulaţia pe timpul nopţii pe întreg teritoriul sau doar în unele cartiere, pentru toţi locuitorii sau numai pentru minori.

În regiunea pariziană, autobuzele şi tramvaiele au încetat să mai circule după ora 21.00.

La Marsilia, faţada unei biblioteci municipale a fost avariată, potrivit primăriei.

În celebrul cartier Vieux-Port, ce dă spre Mediterana, au avut loc ciocniri între forţele de ordine şi un grup de 100-150 de persoane care ar fi încercat să ridice baricade.

La Lille (nord), primăria unui cartier popular din sud a fost incendiată, iar o alta, în estul oraşului, a fost lovită cu pietre.

Numeroase incendieri a avut loc la Roubaix, oraş sărac situat la nord-est de Lille.

'În două zile, au făcut ceea ce Vestele Galbene au făcut în doi ani', a comentat un trecător.

A treia noapte de violențe în Franța, după moartea unui adolescent împuşcat de un poliţist. Moartea lui Nahel a relansat controversa legată de acţiunea forţelor de ordine în Franţa

Ministrul Darmanin anunţase mobilizarea joi seară a 40.000 de poliţişti şi jandarmi, dintre care 5.000 la Paris (faţă de 2.000 în noaptea precedentă).

Guvernul a dat asigurări că declanşarea stării de urgenţă, cerută de unele voci ale dreptei politice, 'nu este o opţiune avută în vedere astăzi'.

Moartea lui Nahel a relansat controversa legată de acţiunea forţelor de ordine în Franţa, unde în 2022 s-a înregistrat un număr record de 13 decese după refuzuri de supunere la controale rutiere.

'Parchetul consideră că nu au fost reunite condiţiile legale pentru utilizarea armei' de către poliţistul respectiv, a subliniat joi procurorul din Nanterre, Pascal Prache.

Poliţistul a fost inculpat pentru omor voluntar şi plasat în detenţie provizorie, a anunţat parchetul.

Preşedintele Emmanuel Macron va conduce o nouă şedinţă a celulei de criză interministeriale de la ora 13.00 (11.00 GMT) la Paris, a doua în două zile, a anunţat Palatul Elysee.

Macron, care se află la Bruxelles de joi, şi-ar putea scurta prezenţa la summitul UE şi ar putea reveni la Paris înainte de finalul reuniunii dacă discuţiile nu se vor încheia până atunci.Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Conduceți prudent! Vizibilitate redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe drumurile din Botoșani

Publicat

ceata 2 1000x600.jpg

Publicitate

Conduceți prudent! Până la ora 09:30, pe drumurile din județ vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Meteorologii spun că ceața va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau poleiului.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal

Publicat

halal gospodină la botoșani: amendă de 1.500 de lei pentru

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.

Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

anaf începe marea restructurare: mai multe servicii fiscale vor fi

Publicitate

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției, relatrează alba24.ro.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici

Publicat

silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la botoșani.

Publicitate

Zeci de persoane au protestat, miercuri, începând cu ora 12:00, în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale din municipiul Botoșani, nemulțumite de nivelul taxelor, de scumpirile accelerate și de presiunea tot mai mare asupra veniturilor populației.

Oamenii au reclamat faptul că salariile și pensiile nu mai țin pasul cu creșterea costului vieții, iar măsurile fiscale recente îi afectează direct. Manifestanții au scandat mesaje critice la adresa...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe