EDUCATIE
Absolvenţii de liceu susţin proba obligatorie a profilului din cadrul examenului naţional de Bacalaureat

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, absolvenții de liceu vor susține marți proba obligatorie a profilului în cadrul examenului național de Bacalaureat.
Miercuri este programată proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie).
Elevii din partea minorităţilor naţionale susţin joi proba la Limba şi literatura maternă.
Conform Ministerului Educaţiei, s-au înscris pentru susţinerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidaţi. Dintre aceştia, peste 16.000 provin din promoţiile anterioare.
Probele încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8,30.
„Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Absolvenţii de liceu susţin proba obligatorie a profilului din cadrul examenului naţional de Bacalaureat. Ce este interzis
Beneficiază de prelungire (cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare”, se explică în comunicat.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.
Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen.
La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.
Este interzisă introducerea în sălile de examen de ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, precum şi a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare – stick-uri de memorie, telefoane, tablete). Este interzis, totodată, accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări.
În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Absolvenţii de liceu susţin proba obligatorie a profilului din cadrul examenului naţional de Bacalaureat. Rezultatele iniţiale vor fi afişate în data de 3 iulie
„Candidaţii surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.
Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”, a transmis ministerul.
Rezultatele iniţiale vor fi afişate în data de 3 iulie, până la ora 12,00, în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/, contestaţiile putând fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială prin creştere sau descreştere.
Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie, în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/.
Absolvenţii de liceu susţin proba obligatorie a profilului din cadrul examenului naţional de Bacalaureat. Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie publică subiectele şi baremul de corectare
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, mai multe condiţii, respectiv:
– recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
– susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
– obţinerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puţin 6.
Conform unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaţilor din judeţul Călăraşi vor fi evaluate digitalizat, în cadrul unui program-pilot derulat de Ministerul Educaţiei.
Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie publică subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15,00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
În perioada alocată probelor scrise, între orele 8,00 – 16,00, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi de organizare.Agerpres
EDUCATIE
România obține o medalie de aur, două medalii de argint şi două de bronz, la Olimpiada Internaţională de Astronomie

România a câștigat o medalie de aur, două medalii de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie, ediția a 27-a desfășurată la Beijing în perioada 6-14 noiembrie.
Echipa României a fost formată din cinci elevi, trei juniori şi doi seniori, respectiv un elev invitat special, medaliat cu aur la ediţia anterioară, conform regulamentului olimpiadei, precizează Ministerul Educaţiei, luni, pe pagina sa de Facebook.
Conform sursei citate, elevii români au obţinut următoarele rezultate:
- medalie de aur, premiul special pentru cel mai bun concurent la proba teoretică şi învingător absolut – Dragomir Andrei-Darius, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, clasa a 12-a (senior)
- două medalii de argint – Mendelsohn Mendel Emanuel, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, clasa a 11-a (senior) şi Ciocârlan David, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, clasa a 11-a (invitat senior)
- două medalii de bronz – Bichir Teodor, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, clasa a 10-a (junior) şi Paşca Nectarie, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Cluj-Napoca, clasa a 10-a (junior)
- un certificat de participare – Palaghianu David, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, clasa a 9-a (junior)
Echipa României a fost coordonată de Petru Crăciun – inspector şcolar general adjunct la ISJ Suceava şi Elisabeta Ana Naghi – inspector în cadrul Ministerului Educaţiei, ambii membri ai juriului olimpiadei.
Medalii pentru România la Olimpiada Internaţională de Astronomie. Olimpiada a cuprins trei probe
În cadrul olimpiadei s-au desfăşurat trei probe: o probă teoretică de 4 ore, care a presupus rezolvarea a 5 până la 7 probleme de astronomie, în funcţie de categoria la care s-a participat (junori sau seniori); o probă practică de observare a cerului noaptea, pe hartă mută şi cu ajutorul telescopului, cu o durată de 30 de minute, respectiv 20 de minute/participant; o probă practică de analiză de date, care a presupus interpretarea de date din observaţii realizate pentru meteoriţi, asteroizi şi stele, respectiv construcţii de grafice pe baza datelor tabelare în diverse coordonate, cerinţele fiind cuprinse în câte două probleme lungi pentru fiecare categorie (juniori sau seniori).
Toate probele s-au desfăşurat în limba engleză, iar pentru uşurinţa înţelegerii problemelor de către participanţi, acestea au fost traduse de către coordonatorii echipelor în limba maternă a fiecărui candidat.
Evaluarea s-a realizat în paralel, atât de către Comitetul Ştiinţific Local al olimpiadei, cât şi de către coordonatorii fiecărei echipe, fapt ce a presupus rezolvarea problemelor de către participanţi în limba engleză. Agerpres
sursa foto: Facebook / Ministerul Educației – România
EDUCATIE
11 septembrie 2023: Începe școala. Aproximativ 2.700.000 de elevi şi preşcolari încep anul şcolar 2023-2024

Aproximativ 2.700.000 de elevi şi preşcolari încep, luni, 11 septembrie, cursurile anului şcolar 2023-2024. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, anul şcolar 2023-2024 începe la data de 11 septembrie 2023, se încheie la data de 31 august 2024. Anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
Prin excepţie, se stabilesc următoarele: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 14 iunie 2024.
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 28 iunie 2024.
Anul şcolar care începe luni se structurează, pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă, astfel:
* intervale de cursuri – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;
* de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;
* de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;
* de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;
* de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;
Intervalele de vacanţă sunt programate astfel:
* de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;
* de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;
* o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie-3 martie 2024;
* de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marţi, 7 mai 2024;
* de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.
În ziua de 5 octombrie 2023 – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
Recomandările medicilor, odată cu intrarea în colectivitate
Directorul medical al Institutului „Matei Balş”, Adrian Marinescu, a declarat că, odată cu începerea şcolilor, ar putea creşte numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus şi a recomandat respectarea regulilor de igienă, iar în situaţia în care copiii prezintă simptomatologie specifică să nu fie aduşi în colectivitate.
„Începerea şcolilor, faptul că oamenii vin din concediu şi au o interacţiune mai mare şi rişti să crească numărul de infecţii, mai ales că va veni sezonul rece la un moment dat şi nu vom avea doar COVID, vom avea virusurile gripale, toate virusuri cu transmitere pe cale respiratorie. Nu contează ce fac în prima zi, contează toată perioada în care cei mici vor fi în colectivitate. Aici discutăm despre regulile de igienă, inclusiv spălatul mâinilor cu apă şi săpun. Este foarte important ca atunci când cel mic are o simptomatologie acută să nu fie adus în colectivitate. Dacă totuşi este deja acolo, să fie izolat cât se poate de repede, pentru că există riscul unor focare”, a afirmat medicul Adrian Marinescu.
Potrivit acestuia, în momentul în care copilul prezintă o simptomatologie „zgomotoasă” trebuie să se ia legătura cu medicul astfel încât cel mic să fie monitorizat corect.
„În momentul în care este o simptomatologie zgomotoasă, se va lua legătura cu medicul de la şcoală dacă există, sau cu medicul de familie, sau cu un alt medic, în aşa fel încât cel mic să fie monitorizat corect. Focarele trebuie să fie rezolvate la timp, eventualele focare din punct de vedere epidemiologic, în aşa fel încât lucrurile să fie menţinute cât mai echilibrat”, a punctat medicul.
El a subliniat importanţa vaccinării antigripale, având în vedere că va veni sezonul rece cu gripă.
„Foarte important – în momentul în care vorbim de sezonul rece ar trebui să ne pregătim de această dată în mod corect cu vaccinare antigripală. Ar trebui să fie făcută undeva în octombrie, în aşa fel încât sezonul de gripă care va urma din noiembrie să fie menţinut sub control”, a explicat Adrian Marinescu.
Transport GRATIUIT pentru elevi
Executivul a adoptat în şedinţa de vineri, 8 septembrie, hotărârea privind acordarea gratuităţilor la transport pentru elevi, pe parcursul anului şcolar.
Mai exact, Hotărârea de Guvern vizează transportul şi reducerile acordate pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat sau autorizat, inclusiv cei înmatriculaţi în cadrul şcolilor înscrise în registrul special al unităţilor de învăţământ care funcţionează după un curriculum străin.
„Beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar, pentru toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului şcolar. Au fost stabilite facilităţi suplimentare la transportul elevilor, faţă de ceea ce a fost până acum. S-a introdus o nouă categorie de beneficiari la gratuitate la transport, şi anume elevii din şcolile înscrişi în registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin. De asemenea, s-a prevăzut faptul că elevii din învăţământul preuniversitar care locuiesc şi/sau învaţă în judeţul Ilfov beneficiază de gratuitate la transportul cu metroul”, a spus ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la Guvern.
Ministrul a menţionat că pentru transportul feroviar operatorii vor emite elevilor titluri de călătorie gratuită, pentru toate categoriile de tren clasa a II-a, pe orice relaţie de călătorie, pe perioada anului şcolar.
În ceea ce priveşte transportul cu metroul, gratuitatea se acordă pe bază de abonament lunar, pe parcursul anului şcolar, iar decontarea se efectuează din bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Elevii beneficiază de gratuitate şi în cazul transportului public rutier judeţean şi interjudeţean între localitatea de domiciliu şi localitatea în care sunt şcolarizaţi.
De asemenea, Executivul a adoptat şi o hotărâre care vizează suplimentarea cu 3.000 a numărului de posturi pentru învăţământul preuniversitar.
Mai exact, este vorba despre 2.100 de posturi didactice şi 900 nedidactice.
Agerpres

Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) lansează un nou program de studii universitare de masterat, cu predare exclusiv în limba engleză, situat în domeniul Cybersecurity, dezvoltat împreună cu o companie cu o expertiză profundă în toate industriile, în peste 53 de ţări.
„Ne aflăm în faţa unor noi provocări, în societatea conectată digital şi în noile condiţii ale lumii globalizate, cu un conflict deschis chiar la marginea Europei.
Programele universitare de studii de masterat ale Facultăţii de Matematică şi Informatică se află în avangarda cunoaşterii, în această lume dinamică şi plină de provocări.
Prin studiile masterale avansate în domeniul de vârf axat pe cybersecurity ne aliniem la preocupările celor mai importante centre universitare europene, în care studenţii sunt pregătiţi să răspundă noilor exigenţe ale profesiilor viitorului. Alături de compania care acordă o importanţă strategică domeniului securităţii cibernetice, am stabilit un parteneriat de viitor, prin care vom dezvolta un laborator performant pentru testarea aplicaţiilor specializate în cybersecurity, unde se vor pregăti viitorii specialişti ce sunt intens solicitaţi de companiile internaţionale din regiunea noastră şi de oriunde, la nivel european”, a declarat marţi rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Programul de studii universitare de masterat „Cybersecurity” este dezvoltat în urma experienţei ultimilor ani când, la Facultatea de Matematică şi Informatică, a fost susţinut programul anterior, cel de „Securitate cibernetică” (în limba română).
Noul program de masterat în limba engleză îşi propune să realizeze transferul şi integrarea noţiunilor generice de securitate cibernetică, contribuind la familiarizarea studenţilor masteranzi cu conceptele fundamentale care definesc securitatea în mediul informaţional, precum cele de malware, atacuri cibernetice, exploatare „zero-day”. Ulterior, setul de cunoştinţe este continuat cu expunerea gestiunii ameninţărilor cibernetice asociate celor mai comune zone ale pieţei IT, unde securitatea cibernetică are un impact major nu doar din punct de vedere financiar, dar şi din punctul de vedere al infrastructurii asociate: în mediul privat, în medii virtualizate/cloud, respectiv în mediul academic.
Ca parte a strategiei de dezvoltare permanentă a învăţământului superior din ramura securităţii cibernetice, UVT a încheiat un acord de colaborare cu University of Maryland, Baltimore County, din SUA, prin care îşi propune să îmbunătăţească şi să diversifice curricula studiată, să promoveze schimburile de studenţi, să furnizeze opţiuni suplimentare de specializare celor implicaţi în acest domeniu, dar şi să contribuie la activitatea de cercetare pe domeniul de cybersecurity.
Agerpres
EDUCATIE
Peste 550 de gimnaziu și liceu care au obținut media 10 la examenele naționale din 2023 vor primi bani. Ce sume vor fi acordate

Proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea de stimulente financiare celor 558 de absolvenţi de gimnaziu şi liceu care au obţinut media 10 la examenele naţionale din sesiunea iunie – iulie a fost avizat, a anunţat, miercuri, Ministerul Educaţiei.
Conform prevederilor proiectului, fiecare dintre cei 466 de absolvenţi de gimnaziu cu media 10 la Evaluarea Naţională va fi premiat cu 2.000 de lei.
De asemenea, 92 de absolvenţi de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat, dintre care 78 la examenul naţional, inclusiv sesiunea specială, respectiv 14 la Bacalaureatul german, vor fi premiați cu 5.000 de lei, a precizat Ministerul Educaţiei, pe pagina sa de Facebook.
Lista nominală a beneficiarilor şi modalitatea de acordare a stimulentelor financiare urmează să fie aprobate prin ordin de ministru.
Agerpres