EVENIMENT
Accident cu două autoturisme implicate într-o localitate din Dâmbovița. Patru persoane au fost rănite
Patru persoane au fost rănite, vineri dimineață într-un accident rutier produs pe o șosea din Dâmbovița.
Potrivit IPJ Dâmbovița, la data de 16 iunie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Niculești.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 30 de ani, din Buftea, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 101B, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din Răcari.
În urma coliziunii a rezultat rănirea bărbatului de 53 de ani și a pasagerilor din autoturismul acestuia, respectiv 3 bărbați cu vârste cuprinse între 37 și 63 de ani.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
Potrivit ISU Dâmbovița, vineri dimineață, în jurul orei 06:30, am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Niculești.
Pentru gestionarea situației de urgență a intervenit Garda Cornești cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, Garda Răcari cu o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu două echipaje.
La locul evenimentului rutier patru persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior acestea fiind transportate la spital.
Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului rutier.
EVENIMENT
Show de baschet la Cluj. U-BT primește vizita lui Hapoel Ierusalim într-un duel al celor mai eficiente atacuri din EuroCup
După ce a stabilit un nou record de puncte în meciul cu BAXI Manresa, 110 puncte marcate, U-BT Cluj se pregătește să primească vizita echipei Hapoel Midtown Ierusalim, într-un meci care promite spectacol.
Partida din penultima etapă a turului EuroCup va avea loc marți, 18 noiembrie, de la ora 19:00.
Meci „de foc” pe BTarena
Hapoel Ierusalim, una dintre cele patru echipe care reprezintă Israelul în…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Descoperă gusturile lumii în România! Carte cu rețete etnice vechi și noi, disponibilă gratuit pe EthnicMarket.ro
Fundația Arta, în parteneriat cu platformul EthnicMarket.ro, lansează „Carte de rețete etnice vechi și noi”, o colecție digitală ce reunește peste 50 de rețete autentice adunate din comunități etnice din România. De la preparate maghiare, săsești și ucrainene la rețete thailandeze, cubaneze sau libaneze, această colecție arată diversitatea gastronomică a României de azi și felul în care gusturile lumii trăiesc aici împreună.
Cartea este disponibilă gratuit în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tăierile ilegale de lemn. Ministerul Mediului va actualiza prețul pentru calcularea prejudiciilor
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat un proiect de lege pentru actualizarea prețului în funcție de care se calculează prejudiciile în dosarele privind tăierile ilegale de lemn.
Potrivit acesteia, în prezent prețul este de 164 de lei și nu a mai fost actualizat de opt ani.
”Știți cum se calculează prejudiciile în dosare pe tăieri ilegale?
Se înmulțesc metri cubi de lemn tăiați ilegal cu prețul mediu pentru un metru cub.
Știți care e prețul mediu luat în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: CS Unirea Alba Iulia, rezultate excelente la Campionatul Mondial de Powerlifting. Medalie de aur și performanță istorică
Sportivii CS Unirea Alba Iulia, pregătiți de antrenorul Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Mondial de Seniori, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 10–16 noiembrie 2025. Evenimentul a reunit sportivi de elită, din zeci de țări, situate pe cinci continente.
În cadrul competiției, reprezentanții clubului au reușit clasări de excepție, între care o medalie de aur și o premieră istorică pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro


